Explozie într-un salon de la Spitalul Movila din Ploiești!


O persoană prezintă arsuri, victima aflându-se în comă în momentul producerii deflagrației

O femeie în vârstă de 80 de ani a suferit arsuri, pe aproximativ 50% din suprafața corpului, ca urmare a unei explozii ce s-a produs la Spitalul Movila, din Ploiești, într-un salon, în această după-amiază de 26 februarie. ISU Prahova transmite că aceasta este singura victimă și că a luat foc doar cearșaful pacientei, foc ce avea să fie stins de către personalul din cadrul spitalului. S-a deplasat la fața locului ambulanța de terapie intensivă mobilă. 
De asemenea, s-au deplasat trei autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă. 
Împrejurările producerii deflagrației vor fi stabilite ulterior, necunoscându-se, acum, cu exactitate.
..Citeste mai departe..

Început de școală, reînceput de mascaradă... gripală!

Potoliți-vă în a mai propaga isterie în rândul oamenilor prezentând „noi cazuri de covid”! 
Ați înlocuit gripa sezonieră cu „covidul”? 
De ce, că acest nume ar putea să sperie lumea? Chiar credeți că mai ține mascarada? 
Nu mai poate omul să răcească, că e etichetat „caz de covid”! Cum le este dor unora de sporuri...! 

Parcă nu se putea începe un nou an școlar fără să le fie oamenilor etalată, prealabil, psihoza covid! Ce aveți, fraților, vă era dor de dictatura sanitară, de noi încălcări ale Constituției, de încălcări ale Drepturilor omului, de oaresce sporuri acordate în funcție de cât de multe... cazuri sunt anunțate? 
Dar chiar nu puteți să vă potoliți și să lăsați copiii și oamenii în pace? Chiar nu se putea să aibă și copiii României un început de an școlar normal? De ce vă place să faceți rău?
..Citeste mai departe..

„Lucrurile evoluează într-o direcţie alarmantă...”, susţine celebrul virusolog şi profesor de microbiologie, Dr.Sucharit Bhakdi, referindu-se la tehnologia ARN mesager folosită în injectarea „anti C-19”!

Medicul este îngrijorat şi pentru că ARN mesager ar fi primit acceptarea să fie folosit şi contra altor boli binecunoscute în lume - rujeola, oreion, rubeola şi chiar gripa

Au fost medici virusologi, imunologi, chiar vestiţi şi premiaţi în trecut, care atrăgeau atenţia, în 2020-2021, asupra faptului că introducerea în organism a tehnologiei ARNm, prin injectare, aşa cum au fost şi unele denumite „anticovid”, nu sunt deloc benefice în lupta cu virusul gripal şi că pot face mai mult rău decât bine. 
Bineînţeles că aceşti medici, dar şi cei care aveau curajul să le facă publice declaraţiile, erau catalogaţi „conspiraţionişti” de către canalele media oficiale, de către autorităţile din multe state.
..Citeste mai departe..

Credeţi că este bine ca persoanele vaccinate împotriva C-19 (cu ARN mesager) să doneze sânge?

Citiţi ce a declarat Dr. Mihaela Secară, la Realitatea TV, despre această tehnologie ARN mesager, dar şi Dr. Robert Malone – cel ce a descoperit tehnologia respectivă

Observăm că a început o campanie umanitară de donare de sânge din partea angajaţilor instituţiilor publice. Gestul este unul demn de apreciat, pentru că este bine a exista sânge atunci când cineva are nevoie de el în urma unui accident sau din alte motive. Totuşi, să nu omitem faptul că în 2021 s-a făcut o altă campanie, cea de vaccinare, aşa zisă împotriva virusului C-19, campanie care nu a avut rezultatul aşteptat de autorităţi, referindu-ne la numărul persoanelor înţepate. De asemenea, vaccinul respectiv nu a avut nici efectul de a opri sau de a limita transmiterea gripei, pentru că, ce să vezi, şi persoanele înţepate se îmbolnăveau în continuare şi transmiteau gripa mai departe
..Citeste mai departe..

Este inadmisibil așa ceva! O femeie a fost nevoită să nască pe caldarâm, nefiind primită în Spital, la Urziceni!

România a fost lăsată fără medici! Asta e realitatea! De ce procedați așa voi, cei ce conduceți România? 
Președinția, Guvernul României, ce faceți? Așa trebuie să fie în „România lucrului bine făcut”? De ce?

Este impardonabil să se întâmple așa ceva în acest secol, într-o lume care se crede super-tehnologizată, modernă, civilizată! Să lași o femeie să nască pe caldarâm? Și tocmai în fața Spitalului Urziceni...! 
Practic, rămâi fără cuvinte văzând așa ceva, văzând câtă indiferență are sistemul medical față de oameni! Indiferent ce motive se tot rostesc – ba că nu era niciun medic specialist de gardă, ba că nu erau locuri în spital – să lași în voia întâmplării pe cineva care are nevoie de ajutorul tău, măi doctore, este ceva horror, este inuman ce se întâmplă! Nu era medic de gardă? Păi cheamă-l de acasă, dar nu îți bate joc de ființa umană!
..Citeste mai departe..

O femeie a sesizat Poliția acuzând că mama sa, în vârstă de 91 de ani, s-a ales cu leziuni pe brațe și pe picioare pe durata internării într-un centru de îngrijiri medicale din Câmpina

Vineri, 12 mai a.c., în jurul orei 17.30, Poliția Municipiului Câmpina a fost sesizată de către o femeie cu privire la faptul că mama sa, în vârstă de 91 ani ar fi suferit leziuni la nivelul brațelor și picioarelor, pe durata internării într-un centru de îngrijiri medicale din municipiul Câmpina.
În baza sesizării a fost constituită o echipa operativă care s-a deplasat la domiciliul persoanelor în cauză, constatând faptul că cele sesizate se confirmă.
IPJ Prahova informează că cercetările în acest caz sunt continuate pentru stabilirea situației de fapt, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă
..Citeste mai departe..

"Transformarea" Spitalului de Urgenţă Ploieşti în Spital Clinic Universitar! Voi, cetăţeni, ce reacţie aveţi?

Studenţii de la medicină nu pot să facă practică decât dacă se schimbă profilul şi denumirea spitalului? Pe bune?
Construiţi spitale, dezvoltaţi-le pe cele deja existente, nu să schimbaţi statutul unora ce funcţionează de zeci de ani! Cum rămâne cu lozinca „Construim împreună”?
Ce faceţi cetăţeni, care vă este reacţia? Vreţi să rămâneţi fără spital de urgenţă?

Prahovenii, ploieştenii riscă să rămână fără Spital de Urgenţă, avându-se în vedere ca acesta să fie transformat în Spital Clinic Universitar! În baza unui parteneriat încheiat între Consiliul Județean Prahova și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, această instituție de învățământ superior își va pregăti studenți, începând din toamna acestui an, și la Ploiești, se precizează pe pagina de Facebook a Consiliului Judeţean Prahova.
Tot aici se declară că „decizia a fost luată în cadrul ședinței Senatului Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, la care a participat și președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu”. Ups!
..Citeste mai departe..

A căzut de la fereastra spitalului!

Astăzi, 11 aprilie, un bărbat a căzut de la etajul I al unei unități medicale din Ploiești!
Sesizați de cele întâmplate, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției nr. 1 de Poliție Ploiești s-au deplasat la fața locului și au constat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 73 de ani ce se afla internat în cadrul spitalului respectiv.
Persoanei în cauză i-a fost acordat primul ajutor medical, după care a fost preluat pentru îngrijiri medicale de specialitate.
În cauză, polițiștii au fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă

..Citeste mai departe..

Investiţie pentru combaterea infecțiilor nosocomiale la Spitalul Municipal Ploiești!

Ploieștiul a câștigat finanțare nerambursabilă din fonduri europene de aproximativ 12,3 milioane lei, pentru creșterea capacității de gestionare și prevenire a infecțiilor nosocomiale în cadrul Spitalului Municipal Ploiești.
Proiectul „Reducerea riscului de infecții nosocomiale în Spitalul Municipal Ploiești” vizează echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale, investiția realizată contribuind la rezolvarea problemelor existente privind prevenirea, diagnosticul și tratamentul infecțiilor asociate asistenței medicale, se spune într-un comunicat de presă al Primăriei Ploieşti. Aceeaşi sursă, precizează că principalele obiective în cadrul proiectului au în vedere dezvoltarea, îmbunătățirea capacității și capabilității laboratorului pentru efectuarea de analize specializate de microbiologie din cadrul Spitalului Municipal Ploiești, precum și achiziționarea de echipamente destinate reducerii infecțiilor nosocomiale.
..Citeste mai departe..

Aha! În sfărşit, iată că se recunoaşte şi în România, oficial, că serurile aşa zise „anti covid-19” nu sunt „seruri minune” şi că au o zeci de mii de reacţii adverse!

Cum rămâne cu etichetele de „conspiraţionişti”, „terorişti” şi "sinucigaşi" pusă celor care refuzau să se vaccineze şi care aveau îndoieli cu privire la... eficienţa serurilor?

Cum erau catalogaţi cei care aveau îndoieli despre „eficienţa” vaccinurilor aşa zise „anti covid-19”?
Ce se spunea despre cei care afirmau că serurile cu tehnologie ARNm, ce produe proteina Spike, sunt periculoase pentru oameni? Vă mai aduceţi aminte?
Mai ştiţi cum autorităţile au introdus discriminări şi segregări din pricina acestui vaccin şi mai făceau şi reclamă unei companii producătoare de seruri, chemând populaţia la înţepat, sub titulatura că „Start către o viaţă normală”?
Oare cât de „normală” mai este, acum, viaţa pentru cei ce au căpătat sechele după înţepare sau care, mai rău, au decedat?
În timp ce în mai multe state din lume se făceau, încă din primele luni de campanie, raportări privitoare la reacţiile adverse apărute după vaccinare, în România era linişte, oficial vorbind, din acest punct de vedere. Şi aşa a fost inclusiv pe parcursul anului 2022!
..Citeste mai departe..

1