CSȘc. Ploiești, medalie se bronz cu ștafeta 4 X 400!


În zilele de 7 și 8 martie s-a desfășurat, în sala de atletism „Ioan Soter”, din capitală, finala Campionatului Național, rezervat categoriei U20! 
După ce săptămâna trecută obținuse două medalii de bronz la categoria seniori și tineret, atletele de la CSȘc Ploiești, pregătite de profesorii Maria Andrei și Florin Andrei, au obținut o nouă clasare pe podium, reușind cu ștafeta 4 x 400 m fete, în componența, Rebeca Toader-Ștefania Cîrjan - Ana -Maria Ștefan - Ioana Ioniță, să intre în posesia unei noi medalii de bronz! Performanța este cu atât mai apreciată cu cât toate cele 4 junioare sunt atlete categoria U18, reușind să obțină o medalie, într-o competiție rezervată categoriei U20, unde au concurat sportive mai mari ca vârstă și experiență! 
Un rezultat promițător a obținut și atletul Georgian Lepuș (U18), în proba de 200 m. locul 7 - 23.46 sec.
..Citeste mai departe..

CSȘc. Ploiești - campioană a României la Campionatul Național „U18”!

În zilele de 21 și 22 februarie a.c., Sala de atletism „Ioan Soter” din cadrul Complexului Sportiv „Lia Manoliu”, din București, a fost gazda Campionatului Național, rezervat categoriei U18! Atleții de la CSS Ploiești, pregătiți de profesorii Maria Andrei și Florin Andrei, au avut o evoluție remarcabilă, reușind să obțină două medalii. 

* În prima zi, ștafeta 4 x 200 m băieți, în componența, Ștefan Moisoiu - Cristian Creangă - Alexandru Tudorache - Georgian Lepuș, au reușit cu timpul de 1.30.25 min., să intre în posesia medaliilor de aur și a titlului național, devansând echipa care a ocupat locul II (CSM Reșița), cu 4 zecimi de secundă!
..Citeste mai departe..

Kazahul Abat Aimbetov, achiziţionat de Petrolul

Atacantul Abat Aimbetov este, oficial, noul jucător al echipei Petrolul Ploiești, el semnând cu clubul ploieștean un contract valabil până la finalul acestui sezon, cu opţiune de prelungire din partea clubului. 
Fotbalist cu 45 de selecţii și 9 goluri marcate pentru echipa naţională a Kazastanului, Aimbetov (30 ani) vine, astfel, să fortifice compartimentul ofensiv al „lupilor”. 
Ultima dată s-a aflat sub angajament cu Adana Demirspor, pentru care a bifat 37 de prezenţe și a înscris 6 goluri de-a lungul unui sezon și jumătate petrecut in prima ligă din Turcia. Anterior, a mai jucat la FC Aktobe, Kairat Almaty (Kazastan), KS Samara (Rusia) și FC Astana (Kazastan). 
Are în palmares trei titluri de campion al âării natale și o Cupă a Kazastanului
..Citeste mai departe..

O nouă victorie la scor pentru echipa secundă a CSM BBA Petrolul Ploiești!

Echipa secundă a CSM BBA Petrolul Ploiești a trecut clar, 102-77 (25-19, 26-23, 19-19, 32-16) de CSU Sibiu2, într-un meci contând pentru etapa a 6-a a Fazei a 2-a a campionatului Ligii 1 de Baschet masculin-Grupa echipelor satelit. 
Ionuţ Ivan și Cristi Trandafir au folosit următorii jucători: R. Mihalache (24 puncte), R. Movileanu (17), R. Pătraru (14), M. Necula (10), D.Rașoga (14), V. Borcan (8), S. Ciulin (6), Al. Dimov (5), F. Diaconescu (5), V. Chiman (3), A. Bădicioiu (2) și D.Ilie. 
CSM BBA Petrolul Ploiești a ajuns la bilanţ 4/1 în această fază a competiţiei înaintea unei duble de impact: duminică, 22 februarie, în deplasarea cu CSO Voluntari2 și luni, 23 februarie, pe teren propriu, restanţa din etapa a 5-a a acestei faze, cu ACS U-BT Cluj-Napoca2
..Citeste mai departe..

Petrolul adună puncte!

Petrolul - FC Argeș 2-1 (0-1) 

Iată că petroliștii au început să adauge puncte în clasament pe acest final de sezon regular, conservându-și poziţia în perspectiva luptei dure ce o așteaptă în play-out. A fost 2-1 pe „Ilie Oană” cu FC Argeș, victorie stabilită în repriza a doua, cu golurile lui Sergiu Hanca (65) și Andres Dumitrescu (88). 
După cum s-au desfășurat ostilităţile în teren a fost un rezultat meritat, trupa lui Neagoe având controlul aproape în permanenţă, fiind capabilă să treacă peste „cadoul” oferit de către Dongmo lui Bettaieb (38). 
Astfel, ploieștenii au întors rezultatul cu... foarfeca lui Hanca (65) și cu voleul superb al lui Andres Dumitrescu (88), reușite venite după o dominare sufocantă. În afară de cele două goluri au mai fost și alte două mari ocazii, Papp (75) și bara lui Ricardinho (78)!
..Citeste mai departe..

Turneul Internațional de Box pentru tineret „Dracula Open”, găzduit de Ploiești

Municipiul Ploiești se pregătește să găzduiască unul dintre cele mai importante evenimente pugilistice ale anului din boxul romanesc- Turneul Internaţional de Box „Dracula Open 2026”. 
În perioada 16-21 februarie, la Sala Sporturilor Olimpia se vor desfășura sute de meciuri de box la cel mai înalt nivel, la categoriile de vârstă U19, U17 și U15, în intervalul orar 14:00-21:00. 
Timp de o săptămână, 537 de sportivi din 18 ţări, între care și trei superputeri pugilistice mondiale- Uzbekistan, Kazahstan și Ucraina, își vor încrucișa mănușile pe ringul de box din Ploiești.
..Citeste mai departe..

S-a încheiat cu victorie traseul în Cupă!

Sănătatea Cluj - Petrolul Ploiești 1-3 (0-0) 

Prima și singura victorie din această ediţie a grupelor Cupei României a fost bifată La Cluj, pe terenul formaţiei de eșalon trei, CS Sănătatea. A fost 3-1 pentru Petrolul, toate cele trei goluri fiind înscrise după pauză, de către Rafinha (53, 90+3) și Hanca(86-penalti). 
Fără ca Petrolul să mai aibă vreo șansă să treacă în faza sferturilor de finală a competiţiei, Eugen Neagoe a folosit, la Cluj, un lot din care au lipsit mulţi dintre titularii obișnuiţi, acordându-le, astfel, minute celor care au jucat mai puţin în campionat. Totodată, antrenorul „lupilor” le-a oferit șansa debutului oficial, pentru echipa de seniori, foarte tinerilor Ștefan Rădulescu (15 ani) și Rareș Leescu (16 ani), ambii jucând câte o repriză
..Citeste mai departe..

Înfrângere în fața liderului!

CS Alpha Prahova - CSM Iași2020 24-30 (11-17) 

Încă un meci greu cu echipa de pe primul loc, care arată faptul că e foarte dificil să te califici în play-off-ul pentru promovarea în Liga Florilor. 
Calificarea în play-off nu garantează că vei și reuși o promovare, după ce în sezonul trecut ai refuzat-o! Apoi, din punct de vedere tehnic, calitatea jocului nu este cea potrivită pentru a promova în Liga Florilor. Meciul cu Iașiul, liderul campionatului, fără înfrangere, a fost unul îndârjit cu foarte multe eliminări și penalităţi de la 7 metri, cuplul de arbitrii contribuind cu decizii contestate de ambele formaţii!
..Citeste mai departe..

Rău de tot la Sibiu...!

CSU Sibiu - CSM BBA Petrolul Ploiești 110 - 76 

După o perioadă cu jocuri bune făcute de CSM BBA Petrolul Ploiești pe terenuri străine (vezi, cu Craiova, Timișoara, Rapid sau Tg. Mureș) deplasarea de la Sibiu ne-a amintit de partida de la Corona Brașov, în care echipa nu a contat. 
Din păcate, aceeași „meteahnă” din ultimele meciuri, în care defensiva nu a făcut faţă atacurilor gazdelor. Astfel, sibienii au marcat mai din toate poziţiile, având procentaje foarte bune la toate capitolele! CSU Sibiu a terminat partida cu un scor mare: 110-76 (31-21, 26-13, 29-15, 24-27)!
..Citeste mai departe..

Neînvinși și cu Rapid!

Rapid-Petrolul 1-1 (0-0) 

„Lupii” au încheiat pe plus o săptămână extrem de complicată, plecând neînvinși și după cea de-a doua deplasare în capitală. 
A fost 1-1 în „Giulești”, cu gol marcat de către Papp (72), rezultat care confirmă faptul că pasa proastă a fost depășită. La fix șapte zile distanţă de la remiza de pe „Arcul de Triumf”, cu Dinamo, petroliștii au repetat rezultatul și în cartierul vecin al Bucurestiului, punând, astfel, încă o piedică unei candidate la titlu. Scenariul după care s-a scris partida de pe arena de lângă Podul Grant a fost, însă, un pic diferit faţă de cel din urmă cu o săptămână, măcar prin prisma evoluţiei scorului. 
Elevii lui Eugen Neagoe au fost cei care au punctat primii, Paul Papp (72) înscriind cu capul, după un corner. 
Numai că, după alte două minute cei de la Rapid au egalat, prin Pașcanu (74). În rest, un joc în care „găzarii” s-au organizat perfect și au absorbit presiunea gazdelor, iar Bălbărău a intervenit providențial în câteva situaţii limită. Un rezultat meritat, dătător de speranţe, un punct preţios în clasamentul din Superligă.
..Citeste mai departe..

Rezultatele primului concurs de aeromodele din acest an!

În primul concurs de aeromodele din acest an, desfășurat în sala de sport a Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza s-au înregistrat următoarele rezultate: 

Categoria F1N clasament general juniori: 
- Locul I Ghimfus David (C.N. Militar Breaza); 
- Locul II Bica Bogdan ( Palatul Copiilor Ploiești); 
- Locul III Gavrilă Petru (Palatul Copiilor Ploiești). 

La feminin:
- Locul I Popescu Daria ( P.C. Ploiești); 
- Locul II Constantin Ana (C.N. Militar Breaza); 
- Locul III Burcă Diana (C.N. Militar Breaza).
..Citeste mai departe..

    1 2 3 4 5