Reținut, 24 de ore, pentru furtul unui portofel

Făptașul a fost identificat de către o patrulă de jandarmi
Polițiștii din cadrul Secției nr. 4 de Poliție Ploiești au reținut luni, 15 septembrie a.c., pentru 24 de ore, un bărbat bănuit de comiterea infracțiunii de furt.
În fapt, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 19.00, persoana bănuită de comiterea faptei ar fi sustras un portofel ce aparținea unei alte persoane, ne anunță IPJ Prahova.
O patrulă de jandarmi a identificat persoana bănuită de comiterea infracțiunii de furt, aceasta fiind condusă și predată polițiștilor, împreună cu bunul recuperat pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale care se impun.
Astfel, în baza probatoriului administrat, față de aceasta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt
..Citeste mai departe.. ![]() Acțiune rutieră în desfășurare în municipiul Ploiești
În acest moment, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, desfășoară o acțiune rutieră cu forțe mărite în municipiile Ploiești. Se acționează pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere cu urmări grave, cu accent pe depistarea și sancționarea celor care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului dar și a pietonilor care traversează neregulamentar, anunță IPJ Prahova ..Citeste mai departe.. | ![]() Restricții de circulație la Sinaia, pe sensul de mers Brașov către Ploiești!
Inspectoratul de Poliție Județean Prahova informează că, în perioada 23 ianuarie a.c. (ora 09.00) - 25 ianuarie a.c. (ora 18.00), pe Drumul Național 1 ( km 121+088)-121+359, pe raza localității Sinaia, pe sensul de mers Brașov către Ploiești, se vor institui restricții de circulație, în vederea montării pieselor metalice de mare tonaj-pasarelă pietonală. Pe durata desfășurării lucrărilor circulație se va desfășura alternativ, pe sensul opus de mers, pe câte o bandă de circulație, pe un segment de aproximativ 500 de metri. IPJ Prahova recomandă conducătorilor auto să manifeste răbdare și să respecte semnalele poliţiştilor rutieri ..Citeste mai departe.. |
![]() Infracțiuni rutiere, 20-21 ianuarie
Sâmbătă, 20 ianuarie a.c., atât în jurul orei 10.00, cât și în jurul orei 21.00, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Azuga și cei ai Secției nr.1 de Poliție Ploiești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza de competență au depistat doi șoferi conducând, deși aveau permisul de conducere suspendat. În jurul orei 10.00, pe Drumul Național 1, în Azuga a fost depistat un bărbat de 38 de ani, din municipiul Brașov, care figura în bazele de date având permisul de conducere suspendat. ..Citeste mai departe.. | Femeie de 64 de ani, accidentată în timp ce traversa Bulevardul „Nicolae Bălcescu, în Câmpina
În această dimineață de 22 ianuarie, în Câmpina, o femeie (64 de ani) ce se afla în traversarea părții carosabile, Bulevardul „Nicolae Bălcescu”, a fost accidentată de un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 46 de ani. În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporala a femeii, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul auto au fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0, 00 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, ne informează IPJ Prahova ..Citeste mai departe.. |
![]() Feerie în Ploiești!
Când vezi așa ceva, totul alb, în jurul tău, nu poți să nu exclami "Ce frumos este!" Un nou sfârșit de săptămână cu zăpadă, în Ploiești, în Prahova. Bucuria celor mici este mult mai mare, evident. Toți am fost, cândva, copii și ne aducem aminte cât de mult ne bucuram când aveam zăpadă. Practic, nu era familie care să nu aibă sanie. Este iarnă și este normal să fie zăpadă, oameni buni, așa că nu vă luați după televiziunile alarmiste care afirmă, în mod aberant, că "este vreme extremă în România"! Nu, nu este nicio vreme extremă, ci pur și simplu este vreme de iarnă, că așa este iarna, cu viscol, cu zăpadă, cu ger ..Citeste mai departe.. | ![]() Infracțiuni rutiere, 19 ianuarie
Un bărbat a fost reținut Vineri, 19 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Cocorăștii Colț au reținut un bărbat care ar fi fost implicat într-un eveniment rutier cu pagube materiale, aflându-se la volanul unui autoturism, deși avea permisul de conducere reținut. În fapt, în noaptea de 18 spre 19 ianuarie a.c., în jurul orei 00.30, polițiștii au fost sesizați de către conducătorul unui microbuz, despre faptul că în timp ce se deplasa in comuna Ariceștii Rahtivani, ar fi avut un eveniment rutier în urma căruia nu au fost înregistrate victime, cu un autoturism, al cărui șofer, după impact ar fi plecat de la fața locului. ..Citeste mai departe.. |
![]() Intervenții ISU Prahova în contextul fenomenelor meteoÎn contextul manifestării fenomenelor meteo prognozate pentru județul nostru, ISU Prahova transmite situația intervențiilor desfășurate până la aceasta oră. Astfel, un total de 11 intervenții pentru degajarea copacilor căzuți, cele mai multe (10 intervenții) desfășurate de pompierii Detașamentului 1 de Pompieri Ploiești. Nu sunt înregistrate victime, comunică ISU Prahova. Copacii
s-au rupt și din pricina greutății zăpezii de pe crengi, ca să nu se
interpreteze că ar fi fost vreun viscolputernic în Ploiești și că
acesta ar fi fost motivul pentru care copacii au avut de suferit. Cât de
mult se exagerează de ceva vreme.... | Cel puțin 100 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii prahoveni în urma acțiunilor punctuale din ultimele 24 de oreÎn ultimele 24 de ore, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, polițiștii prahoveni au organizat mai multe acțiuni punctuale, în municipiile Ploiești, în orașul Vălenii de munte, pe faza Secțiilor Rurale de Poliție Drajna și Valea Doftanei, dar și pe drumurile naționale din județ, pentru îmbunătățirea climatului de siguranță publică, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale și pentru identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor care încalcă prevederile legale. ..Citeste mai departe.. |
![]() Autoturism răsturnat la Valea Călugărească!
Un autoturism s-a răsturnat, în urmă cu puțin timp, în timp ce circula în satul Rădila, din Valea Călugărească. Autoturismul era condus de un tânăr de 21 de ani, acesta fiind asistat medical la fața locului. Conform ISU Prahova, conducătorul auto respectiv prezintă doar escoriatii la nivelul membrelor superioare și a refuzat transportul la spital. Pompierii militari prahoveni au intervenit cu o autospecială de stingere și de descarcerare, precum și cu un echipaj SMURD ..Citeste mai departe.. | ![]() Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea accidentelor rutiereS-a acționat, în zonele unde se produc frecvent accidente de circulație Asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică și reducerea numărului de fapte antisociale care se produc în județul Prahova reprezintă prioritățile polițiștilor prahoveni. Zilnic, polițiștii acționează în teren, pentru descurajarea elementelor infracționale și pentru reducerea numărului de accidente rutiere cu urmări grave, prin depistarea și tragerea la răspundere atât din punct de vedere contravențional, cât și penal a celor care încalcă legislația în vigoare. ..Citeste mai departe.. |
![]() ![]() ![]() ![]() |