Reținut, 24 de ore, pentru furtul unui portofel

Publicat pe 2025-09-16 13:10:25 Mihail Marinescu

Făptașul a fost identificat de către o patrulă de jandarmi 

Polițiștii din cadrul Secției nr. 4 de Poliție Ploiești au reținut luni, 15 septembrie a.c., pentru 24 de ore, un bărbat bănuit de comiterea infracțiunii de furt. 
În fapt, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 19.00,  persoana bănuită de comiterea faptei ar fi sustras un portofel ce aparținea unei alte persoane, ne anunță IPJ Prahova. 
O patrulă de jandarmi a identificat persoana bănuită de comiterea infracțiunii de furt, aceasta fiind condusă și predată polițiștilor, împreună cu bunul recuperat pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale care se impun. 
Astfel, în baza probatoriului administrat, față de aceasta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. 
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.