Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea accidentelor rutiere
Publicat pe 2024-01-19 14:03:21 | Mihail Marinescu |

S-a acționat, în zonele unde se produc frecvent accidente de circulație
Asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică și reducerea numărului de fapte antisociale care se produc în județul Prahova reprezintă prioritățile polițiștilor prahoveni.
Zilnic, polițiștii acționează în teren, pentru descurajarea elementelor infracționale și pentru reducerea numărului de accidente rutiere cu urmări grave, prin depistarea și tragerea la răspundere atât din punct de vedere contravențional, cât și penal a celor care încalcă legislația în vigoare.
Ieri, 18 ianuarie a.c., au fost organizate și desfășurate acțiuni în orașele Azuga și Urlați, în comuna Brebu, Valea Doftanei, Târgșoru Vechi, dar și pe drumurile naționale din județ.
Astfel, pe linie rutieră, polițiștii au acționat, preponderent, în zonele unde se produc frecvent accidente de circulație.
S-a avut în vedere reducerea numărului de accidente rutiere produse pe fondul conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv, sens în care au fost oprite, în trafic, pentru control, peste 250 de autovehicule, în acest context fiind testați cu aparatul etilotest și drugtest aproximativ 150 de conducători auto.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate peste 96 de sancțiuni contravenționale, dintre care, 35 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 10 pietonilor pentru traversări neregulamentare, 10 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 5 bicicliștilor pentru diferite abateri, dar și 4 conducătorilor de atelaje hipo, iar restul pentru diferite alte abateri de la normele în vigoare.
În urma filtrelor rutiere efectuate, au fost reținute 4 cerificate de înmatriculare.
Valoarea totală a sancțiunilor depășește 26.800 de lei.