Percheziție domiciliară într-un dosar de produse contrafăcute

* Polițiștii au identificat și ridicat aproximativ 170 de flacoane de parfum
În cursul acestei dimineți de 18 decembrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Prahova au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, pe raza județului Prahova, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de produse contrafăcute, faptă prevăzută și sancționată de art. 102 alin. (1) lit. b din Legea nr. 84/1998.
Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada aprilie 2025 – prezent, o persoană fizică ar fi promovat și oferit spre vânzare, prin intermediul unei platforme online, produse de parfumerie, existând suspiciunea că acestea ar fi contrafăcute, având în vedere prețurile practicate, precum și faptul că bunurile purtau denumiri ori însemne similare unor mărci înregistrate și protejate pe teritoriul României.
..Citeste mai departe.. Cultură de cannabis descoperită de polițiști și procuroriS-au găsit 491 de plante de cannabis, ascunse într-o încăpere subterană! Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești, au făcut o descoperire remarcabilă – o cultură indoor de cannabis, într-o încăpere subterană disimulată.
Cultura era formată din 491 de plante, aflate în stare incipientă de dezvoltare, o instalaţie de cultivare a cannabisului (prevăzută cu sistem de iluminare format din 8 lămpi şi sistem de ventilare), mai multe recipiente cu substanţe utilizate la creşterea plantelor, pământ pentru creşterea florilor, precum şi alte bunuri folosite în acest scop. ..Citeste mai departe.. | Ați văzut-o?UPDATE, 30 mai: IPJ Prahova ne informează că minora a fost depistată pe raza satului Vâlcănești și, din primele verificări, nu rezultă că fata ar fi fost victima vreunei infracțiuni. Știrea inițială: Luni, 29 mai a.c., în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Valea Călugărească au fost sesizați de către o femeie din comună, despre faptul că nepoata sa, GHEORGHE ANA MARIA ROXANA, în vârstă de 14 ani, a plecat în mod voluntar de la domiciliul acesteia în cursul zilei și nu a mai revenit. Semnalmente: aproximativ 1,70 metri înălțime, păr brunet, lung, ten închis.
Fără semne particulare ..Citeste mai departe.. |
Accident rutier în intersecția străzilor Găgeni - Cameliei, din PloieștiÎn Ploiești, în intersecția străzilor Găgeni și Cameliei, a avut loc, în seara datei de 29 mai a.c., un accident rutier produs între un autoturism condus de o femeie în vârstă de 29 și un autoturism care efectua transport în regim taxi, condus de un bărbat în vârstă de 24 de ani. În urma coliziunii celor două autoturisme, unul dintre acestea a fost proiectat într-un alt autoturism condus de un bărbat în vârstă de 28 de ani.
O pasageră, în vârstă de 35 de ani, a fost rănită ușor. Testul pentru alcool a ieșit negativ ..Citeste mai departe.. | Infracțiuni la regimul rutier constatate de polițiștii prahoveni în ultimele 48 de oreTrei persoane au fost reținute pentru 24 de ore! Sâmbătă, 27 mai a.c., în jurul orei 12.15, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe Drumul Național 1, în comuna Bănești, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 25 de ani, din județul Mureș.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul figurează cu permisul de conducere suspendat. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată. * La data de 27 mai a.c., în jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Valea Doftanei, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe raza de competență, au oprit, pentru control, pe DJ 100 E din comuna Provița, un autoturism condus de un bărbat. ..Citeste mai departe.. |
Un prahovean, pe numele căruia a fost emis un Mandat European de Arestare, a fost depistat de polițiștii prahoveniVineri, 26 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Prahova, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției Rurale de Poliție Florești, au identificat și depistat, pe raza comunei Filipeștii de Pădure, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din comună, pe numele căruia autoritățile judiciare din Germania au emis un Mandat European de Arestare pentru comiterea unor infracțiuni de furt calificat.
Respectivul a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, Curtea de Apel Ploiești a confirmat Mandatul European emis de autoritățile din Germania și a dispus arestarea provizorie în vederea predării persoanei solicitat, anunță IPJ Prahova ..Citeste mai departe.. | Abaterile pietonilor și conducătorii auto care nu acordă prioritate de trecere pietonilor, în atenția polițiștilorCu ocazia unei acțiuni efectuate în Ploiești, polițiștii rutieri de la Poliția Municipală au aplicat 29 de sancțiuni, dintre care 12 șoferilor care nu au acordat prioritate pietonilor. Au fost reținute 14 permise de conducere! Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au acționat, pe 26 mai a.c., pe raza municipiului, pentru a determina conducătorii de autovehicule, precum și pietonii să conștientizeze importanța și necesitatea respectării prevederilor legale care reglementează circulația pe drumurile publice. Obiectivul acțiunii a vizat reducerea gradului de victimizare prin accidente rutiere produse pe fondul nerespectării regulilor privind acordarea priorității de trecere pietonilor care au acest drept, precum și pe fondul traversării neregulamentare a părții carosabile de către pietoni. ..Citeste mai departe.. |
Șoferi depistați, de către polițiști, conducând autovehicule neînmatriculateVineri, 26 mai a.c., în jurul orei 11.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe raza municipiului, au oprit, pentru control, pe strada Șoseaua Nordului, un autoturism care avea montate plăcuțe cu număr provizoriu de circulație. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat în vârstă de 26 de ani, din orașul Mizil. Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că numărul provizoriu de circulație figurează ca fiind expirat. *Ulterior, în jurul orei 12.30, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Blejoi au depistat un alt autoturism care avea montate plăcuțe cu număr provizoriu de circulație.
..Citeste mai departe.. | Două cazuri de furt de telefoane mobile au fost rezolvate de poliţiştii prahoveni într-o singură zi!Făptaşii – o femeie şi un bărbat – au fost prinşi şi suportă rigorile legii
Ieri, 24 mai, polițiștii din cadrul Biroului de Combatere a Infracțiunilor Contra Patrimoniului au identificat o persoană bănuită de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat. Era vorba, în fapt, de o femeie în vârstă de 51 de ani care furase, în timp ce se afla într-un mijloc de transport în comun, un telefon mobil din buzunarul unei alte pasgere, o tânără de 19 ani. ..Citeste mai departe.. |
Prins de către poliţişti chiar în timp ce fura combustibilul pe care tot el îl transporta într-o autocisternă!Individul a fost reţinut pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată La data de 24 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, au reținut un bărbat bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt calificat în formă continuată. Respectivul, în vârstă de 42 de ani, a avut ghinionul să fie prins de poliţişti chiar în timp ce sustrăgea combustibil din conţinutul pe care îl transporta cu o autocisternă, în comuna Măgurele! Tot ieri, în vederea administrării probatoriului, au fost puse în executare două mandate de percheziție domiciliară, unul la sediul societății unde ar fi avut loc fapta și un altul la domiciliul bărbatului. ..Citeste mai departe.. | Infracțiuni la regimul rutier, numitorul comun fiind alcoolul!La data de 24 mai a.c., în jurul orei 10.30, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Bușteni, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN1, au oprit, pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani, din oraș. Pe motiv că respectivul conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0.41 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge. * În jurul orei 13.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Înfrățirii, din municipiu, s-ar fi produs un accident rutier soldat cu pagube materiale. ..Citeste mai departe.. |
| |

























