Șoferi depistați, de către polițiști, conducând autovehicule neînmatriculate

Publicat pe 2023-05-27 22:10:58Mihail Marinescu

Vineri, 26 mai a.c., în jurul orei 11.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe raza municipiului, au oprit, pentru control, pe strada Șoseaua Nordului, un autoturism care avea montate plăcuțe cu număr provizoriu de circulație.
La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat în vârstă de 26 de ani, din orașul Mizil.
Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că numărul provizoriu de circulație figurează ca fiind expirat.

*Ulterior, în jurul orei 12.30, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Blejoi au depistat un alt autoturism care avea montate plăcuțe cu număr provizoriu de circulație. La volan, a fost identificat un tânăr în vârstă de 35 de ani, din comuna Târgșoru Vechi, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că și în cazul acestui autoturism, numărul provizoriu de circulație figurează ca fiind expirat.

*În jurul orei 20.30, tot polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au oprit, pentru control, pe strada Râfov, un moped care nu avea montată nicio plăcuță cu număr de înmatriculare. Conducătorul mopedului a fost identificat ca fiind un bărbat în vârstă de 64 de ani, din municipiul Ploiești. Motociclul în cauză a fost verificat în bazele de date, fără a fi însă identificat. În cele trei cauze au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Bărbați depistați la volan sub influența alcoolului sau fără permis de conducere
Noaptea trecută, în jurul orei 00.45, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Bălțești, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe raza comunei Păcureți, au oprit, pentru control un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Gornet. Întrucât la solicitarea documentelor tânărul a declarat că nu le are asupra sa, au fost efectuate verificări în bazele de date, ocazie cu care s-a constatat faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, polițiștii au constatat faptul că tânărul emană halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducere a unu autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.

*La scurt timp, în jurul orei 02.30, polițiștii din cadrul Secției nr.4 de Poliție Ploiești, în timp ce desfășurau activități de patrulare pe Bulevardul Independenței din municipiu, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 42 de ani, din municipiul Ploiești. La solicitarea documentelor personale și ale autoturismului, polițiștii au constatat faptul că bărbatul emana halenă alcoolică.
Astfel, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge, ocazie cu care acesta a refuzat recoltarea. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge

*Tot noaptea trecută, în jurul orei 03.00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Brazi, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe raza comunei Brazi, au observat un autoturism care circula pe strada Rarăului, într-un mod sinuos. La volan, a fost identificat un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Brazi care emana halenă alcoolică.
Având în vedere acest aspect, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ulterior a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.