Cultură de cannabis descoperită de polițiști și procurori

Publicat pe 2023-05-29 19:51:53Mihail Marinescu

S-au găsit 491 de plante de cannabis, ascunse într-o încăpere subterană!

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești, au făcut o descoperire remarcabilă – o cultură indoor de cannabis, într-o încăpere subterană disimulată. Cultura era formată din 491 de plante, aflate în stare incipientă de dezvoltare, o instalaţie de cultivare a cannabisului (prevăzută cu sistem de iluminare format din 8 lămpi şi sistem de ventilare), mai multe recipiente cu substanţe utilizate la creşterea plantelor, pământ pentru creşterea florilor, precum şi alte bunuri folosite în acest scop.
Descoperirea a fost posibilă cu ocazia unei percheziţii domiciliare efectuate vineri, 26 mai, în județul Giurgiu, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de introducere în ţară şi trafic de droguri de risc.
În cauză, s-a reţinut că o persoană ar fi comercializat cannabis către persoane din județul Prahova şi municipiul Bucureşti, acesta fiind introdus în ţară prin intermediul unor firme de transport şi coletărie.
Tot vineri, 26 mai a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bănuit, iar, la data de 27 mai a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ,,Matei Basarab” Ploiești. Polițiștii fac precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.