Încă un autoturism afectat de incendiu, în Ploiești!

Pompierii militari de la Detașamentul 1 Ploiești au acționat luni, 7 iulie, la orele prânzului, pentru lichidarea unui incendiu care a afectat un autoturism în municipiul Ploiești, pe strada C. T. Georgescu.
La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Pompierii au ajuns la locul intervenției în cel mai scurt timp, astfel că au reușit să împiedice propagarea focului la restul autoturismului.
Incendiul s-a manifestat la compartimentul motor și a pornit, cel mai probabil, de la un scurtcircuit produs la nivelul ventilatorului. Nu au fost înregistrate victime, ne anunță ISU Prahova
..Citeste mai departe.. ![]() Tânăr reținut, pentru 24 de ore, pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat
Polițiștii Secției nr.3 de Poliție Ploiești au reținut miercuri, 18 decembrie a.c, un tânăr de 21 de ani, din municipiul Ploiești, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat. În fapt, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 19.00, tânărul ar fi sustras o sticlă cu băuturi alcoolice dintr-un supermarket de pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino, din municipiul Ploiești, fiind oprit la ieșirea din societate de către agentul de securitate.
Tânărul a fost condus la sediul unității de poliție în vederea audierii, context în care s-a stabilit faptul că ar mai fi săvârșit și alte fapte de furt calificat, aflate în lucru la nivelul Secției nr. 3 Ploiești. În baza probatoriului administrat, față de bănuit a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. ..Citeste mai departe.. | Bărbat depistat, în flagrant delict, în timp ce comercializa articole pirotehnice, fără drept!
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, au depistat miercuri, 18 decembrie, în flagrant delict, în parcarea unui centru comercial din comuna Blejoi, un bărbat din comuna Păulești în timp ce oferea spre vânzare articole pirotehnice, fără a fi autorizați în acest sens. Cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști, în autovehiculul bărbatului au fost găsite 30 de bucăți de articole pirotehnice, baterii de artificii și petarde, categoriile F2 și F3, în cantitate de aproximativ 50 de kilograme și în valoare de aproximativ 3.000 de lei.
Acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept ..Citeste mai departe.. |
![]() Polițiștii prahoveni, printre cetățeni în apropierea sărbătorilor!
Astăzi, 18 decembrie, în apropierea Sărbătorilor, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiști ai Secției nr.1 Ploiești, s-au aflat printre cetățenii din municipiul Ploiești pentru ca aceștia să aibă parte de sărbători în siguranță. „Sărbători în siguranță” este o campanie de prevenire a infracțiunilor și victimizării pe perioada sărbătorilor de iarnă. Într-un comunicat de presă emis de către IPJ Prahova se anunță că, în intervalul orar 10:30 – 12:00, polițiștii au purtat discuții cu cetățenii din zona Halelor Centrale Ploiești, în care au fost abordate mai multe subiecte de interes, cel mai important fiind acela al necesității cunoașterii de către populație a faptului că articolele pirotehnice pot reprezenta un pericol foarte mare dacă sunt utilizate de persoane neautorizate sau în mod necorespunzător. Acestea pot conduce chiar la vătămări grave. ..Citeste mai departe.. | ![]() Bărbat din Italia, reținut pentru amenințare și distrugere în formă continuată
Acesta ar fi produs distrugeri unor autovehicule parcare în Mizil!
Polițiștii din cadrul Poliției oraşului Mizil au fost sesizați de către un bărbat, în data de 7 decembrie a.c., despre faptul că ar fi fost amenințat de către o persoană necunoscută și ulterior aceasta i-a tăiat anvelopa autoturismului. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele cercetări efectuate a reieșit faptul că, un bărbat de 28 de ani, în timp ce se afla în autoturismul personal, pe strada Stadionului, din orașul Mizil ar fi fost amenințat de către o persoană necunoscută, aceasta i-ar fi distrus totodată și anvelopa autoturismului. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat alte opt autovehicule parcate pe mai multe străzi din orașul Mizil care prezentau urme de distrugere. ..Citeste mai departe.. |
![]() Un ansamblu de vehicule s-a răsturnat pe DN 1, la Posada!
Trafic rutier restricționat pe DN 1 Posada, km 115, direcția Brașov - Ploiești, din pricina unui accident rutier. Din primele date transmise de polițiști ar fi vorba despre un ansamblu de vehicule, încărcat cu materiale de construcții, care s-ar fi răsturnat. UPDATE, ISU Prahova:
ISU Prahova acționează cu o autospecială de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă și un echipaj SMURD.
Autotrenul era încărcat cu materiale de construcții răsturnat pe carosabil, conducătorul auto fiind asistat medical la fața locului, însă ulterior a refuzat transportul la spital. UPDATE, IPJ Prahova: La acest moment se circulă dirijat pe sensul de mers Ploiești-Brașov! UPDATE, IPJ Prahova: Trafic normal la acest moment ..Citeste mai departe.. | ![]() A intrat cu mașina într-un gard și într-un copac, pe Cameliei!
Un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 54 de ani a părăsit carosabilul și s-a lovit de un gard, după care și de un copac. Accidentul s-a produs în dimineața de 18 decembrie, în jurul orei 5:45, pe strada Cameliei, din Ploiești. În urma accidentului, pasagerul de pe locul din dreapta-față, un tânăr în vârstă de 23 de ani, a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri de specialitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, ne informează IPJ Prahova. ..Citeste mai departe.. |
Conducea un autoturism neînmatriculat!
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 1 Ploiești, în timp ce acționau marți, 17 decembrie a.c, pe strada Ștrandului, din municipiu, au oprit un autoturism care era condus de un tânăr de 24 de ani, din comuna Șoimari. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că autoturismul nu figurează ca fiind înmatriculat. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat ..Citeste mai departe.. | ![]() L-ați văzut?
Marți, 17 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției oraşului Mizil au fost sesizați de către un bărbat, despre faptul că nu mai are informații despre cuscrul său, STROE ION, în vârstă de 64 ani, din comuna Salcia din luna noiembrie a anului curent.
Semnalmente: 60 de kilograme, înălțime circa 1.60 metri, ten alb, ochi căprui, păr scurt, cărunt, având calviție, iar ca semn particular, prezintă un defect la pleoapa stângă. Ultima data când a fost văzut în luna noiembrie, purta un fes negru, bluză roșie, geacă maro-deschis, pantaloni negri, fiind încălțat cu bocanci din piele negri. Persoanele care pot oferi detalii despre bărbatul în cauză sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau cea mai apropiată unitate de poliție ..Citeste mai departe.. |
![]() Doi șoferi de TIR, surprinși de jandarmi în timp ce descărcau, fără drept, din produsele pe care le transportau!În data de 16 decembrie a.c., în jurul orei 19.30, o patrulă de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova a observat, într-o parcare de pe raza comunei Păulești, mai multe persoane în timp ce descărcau produse dintr-un autotren într-o autoutilitară. Verificând legalitate acestui "transfer", jandarmii au constatat că șoferul a desfăcut prelata laterală a vagonului, pe unde a sustras produse alimentare, de îngrijire corporală și de curățenie. Având în vedere că în parcarea respectivă staționau mai multe autotrenuri, patrula de jandarmi a cercetat zona și a mai identificat o situație asemănătoare doar că de data aceasta conducătorul auto a rupt și sigiliul care asigura integritatea transportului.
Produsele sustrase, împreună cu persoanele în cauză, au fost predate organelor de Poliție pentru continuarea cercetărilor ..Citeste mai departe.. | ![]() Doi bărbați din Dumbrăvești au fost reținuți, pentru 24 de ore, pentru că ar fi agresat fizic - cu o bâtă și un topor - un alt bărbat!
O zi mai târziu, agresorii au primit, din partea Instanței, 30 de zile de arest preventiv, cercetările fiind continuate în cadrul dosarului penal întocmit Polițiștii din cadrul Poliției orașului Plopeni au reținut duminică, 15 decembrie, pentru 24 de ore, doi bărbați bănuiți de comiterea infracțiunii de lovirea sau alte violențe. În fapt, cei doi bărbați (24 și 45 de ani) în timp ce se aflau la domiciliul primului dintre ei, în comuna Dumbrăvești, pe fondul unui conflict spontan, ar fi agresat fizic un alt bărbat, de 34 de ani, vecin al acestora, lovindu-l în zona capului cu o bâtă, precum și cu un topor.
Bărbatul de 34 de ani a fost transportat la o unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri de specialitate, ne comunică IPJ Prahova. Cei doi bărbați bănuiți de comiterea faptei au fost conduși la sediul unității de poliție, unde au fost audiați, iar în baza probatoriului administrat, față de aceștia, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore. ..Citeste mai departe.. |
![]() ![]() ![]() ![]() |