Accident rutier în Gherghița!
Publicat pe 2025-05-07 10:03:51 | Mihail Marinescu |

Un bărbat s-a ales cu traumatism cranio-cerebral și traumatism la nivelul coloanei cervicale și a fost transportat la spital
Pompierii Punctului de Lucru Balta Doamnei au acționat, în seara de 6 mai, pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor și pentru acordarea primului ajutor calificat în cazul producerii unui accident rutier pe raza comunei Gherghița.
La locul evenimentului rutier au fost mobilizate o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, informează ISU Prahova.
În accident au fost implicate două autoturisme.
Patru persoane se aflau în acestea, toți fiind, în stare de conștiență.
Au fost asistați la fața locului.
Un bărbat în vârstă de 36 ani, cu traumatism cranio-cerebral și traumatism la nivelul coloanei cervicale a fost transportat la UPU Ploiești de către echipajul SMURD pentru investigații și îngrijiri suplimentare, ne mai anunță ISU Prahova.