Polițiștii prahoveni au intervenit la peste 400 de evenimente sesizate prin SNUAU 112, în ultimele 72 de ore


Polițiștii Inspectoratului Județean de Poliție Prahova „au acționat cu fermitate și profesionalism în perioada 17 – 19 octombrie, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică, intervenind operativ la peste 400 de evenimente semnalate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112”, se afirmă într-un comunicat de presă emis de către IPJ Prahova. 
Prin prezența activă în teren și răspunsul prompt la sesizările cetățenilor, efectivele de poliție au descurajat comiterea de infracțiuni și contravenții, contribuind la consolidarea autorității instituției și la protejarea comunității. 
În domeniul siguranței rutiere, polițiștii rutieri au desfășurat acțiuni preventive și combative, context în care au fost constatate 8 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, majoritatea vizând conducerea sub influența băuturilor alcoolice. Totodată, au fost identificate și două infracțiuni silvice, privind sustragerea de arbori.
..Citeste mai departe..

Pompierii ploieșteni au reușit să salveze o pisică ce era blocată într-un gard metalic!

Dacă cineva recunoaște pisica și pe proprietar este rugat să anunțe ISU Prahova! 

În cursul dimineții de miercuri, 4 iunie, în jurul orei 03:00, pompierii de la Detașamentul 1 Ploiești au fost solicitați să intervină pentru salvarea unei pisici aflate într-o situație dificilă, în municipiul Ploiești, pe strada Jupiter. 
În cel mai scurt timp, la fața locului s-au deplasat pompierii cu o autospecială pentru descarcerare.
Animăluțul fusese observat blocat într-un gard metalic, la aproximativ 2 metri înălțime, fără posibilitatea de a se elibera singur. Salvatorii au acționat cu calm și profesionalism pentru extragerea în siguranță a pisicii. Operațiunea a fost una delicată, având în vedere poziția animalului și riscul de a se răni mai grav decât era deja.
..Citeste mai departe..

Infracțiuni rutiere, consemnate pe 3 iunie

* Marți, 3 iunie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în jurul orei 06:30, au fost sesizați despre faptul că în localitatea Bărcănești, pe Drumul Național 1, pe direcția de deplasare Ploiești către București a avut loc un accident rutier. 
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verifică efectuate stabilindu-se faptul că un bărbat de 35 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe direcția de mers Ploiești către București, la un moment dat ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un alt bărbat de 58 de ani. În urma coliziunii celor două autoturisme nu au rezultat victime. 
La testarea cu aparatul etilotest a celor doi conducători s-a constatat faptul că bărbatul de 35 de ani consumase băuturi alcoolice, în cazul acestuia rezultatul fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.
..Citeste mai departe..

Incendiu și în Podenii Noi!

Un alt incendiu s-a produs, în această dimineață de 4 iunie, în comuna Podenii Noi, satul Podul lui Galben. 
Pentru gestionarea operativă a evenimentului au fost mobilizați un ofițer și 18 subofițeri, de la Punctele de Lucru Lipănești și Apostolache, Garda de Intervenție Urlați și Detașamentul Mizil, cu patru autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă și un echipaj SMURD. 
Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 350 mp, afectând două corpuri de locuit și un autoturism scos din uz, fără a exista posibilitatea propagării incendiului la vecinătăți. 
În aceste momente, pompierii lucrează pentru lichidarea incendiului, acesta fiind localizat. Nu sunt înregistrate victime. 
Cauza probabilă de incendiu va fi stabilită la finalizarea intervenției.

UPDATE:
Cauză probabilă de incendiu: efectul termic al curentului electric (tablou de distribuție cu defecţiuni)
..Citeste mai departe..

Femeie în etate, găsită carbonizată în urma unui incendiu, la Brebu!

În această dimineață de 4 iunie, în jurul orei 08.00, a fost anunțată, prin apel la 112, producerea unui incendiu la o locuință din comuna Brebu, satul Brebu Megieșesc. 
Pentru gestionarea operativă a evenimentului, la fața locului au fost mobilizați pompierii Detașamentului Câmpina, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la o casă, generalizat, pe o suprafață de cca. 100 mp, pompierii fiind informați cu privire la faptul că este posibil ca o persoană să fie surprinsă de incendiu. 
Concomitent cu acțiunea pentru stingerea incendiului, pompierii au identificat o primă victimă, un bărbat în vârstă de 61 ani, care prezenta arsuri la nivelul capului.
..Citeste mai departe..

Încă o acțiune a polițiștilor pentru combaterea evaziunii fiscale!

Tot în cadrul operațiunii „Jupiter”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 4 iunie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Câmpina, la domiciliul, respectiv la sediul social al unei societăți comerciale, într-o cauză penală, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală. Din cercetările efectuate, s-a stabilit faptul că, în perioada 2016 - 2022, administratorul unei societăți comerciale cu sediul social, în municipiul Câmpina, ar fi înregistrat în evidența contabilă și ar fi declarat achiziții în valoare de 402.000 de lei, de la 33 de parteneri, care nu recunosc operațiunile comerciale, aferente a 79 de facturi fiscale.
..Citeste mai departe..

Percheziții la persoane cercetate pentru săvârșirea de infracțiuni din sfera criminalității economice

Trei mandate de percheziție domiciliară, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de desfășurarea, fără licență sau autorizație, a oricăror dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc! 

În cadrul operațiunii „Jupiter”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 3 iunie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, pun în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în două comune din județ, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de desfășurarea, fără licență sau autorizație, a oricăror dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc.
..Citeste mai departe..

Percheziții la persoane cercetate pentru înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată!

Tot în cadrul operațiunii „Jupiter”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – I.P.J. Prahova, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, pun în executare marți, 3 iunie, patru mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Ploiești și în două comune din județ, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
..Citeste mai departe..

Cercetări în cadrul unui dosar penal deschis pentru delapidare

Se sustrăgea produs petrolier dintr-un ansamblu de vehicule! 

Luni, 2 iulie a.c., în jurul orei 17:15, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Blejoi au depistat, în flagrant delict, în localitatea Tătărani, două persoane care sustrăgeau produs petrolier dintr-un ansamblu de vehicule. 
În fapt, în timp ce polițiștii se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în localitatea Tătărani au observat staționat un ansamblu de vehicule, iar în fața acestuia, staționat un autoturism, al cărui conducător auto, la vederea echipajului de poliție, s-a pus în mișcare. 
Polițiștii au oprit autoturismul în cauză prin efectuarea semnalului regulamentar de oprire, iar la volan a fost identificată o femeie de 40 de ani din localitatea Bărcănești.
..Citeste mai departe..

119 autorizaţii de construire eliberate în Prahova în luna martie a acestui an

În luna martie 2025, în judeţul Prahova s-au eliberat 119 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creștere cu 36,8% faţă de martie 2024, după cum anunță Direcția Județeană de Statistică Prahova. Autorizaţiile eliberate pentru clădiri rezidenţiale din judeţul Prahova, în luna martie 2025, deţin o pondere de 3,8% din totalul autorizaţiilor pentru clădiri rezidenţiale din România, ceea ce conferă locul 6 într-un clasament naţional întocmit pe baza totalului de autorizaţii pentru clădiri rezidenţiale. 
În luna martie a acestui an, din totalul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale, 24,4% au fost eliberate în mediul urban şi 75,6% în mediul rural.
..Citeste mai departe..

63 de misiuni și intervenții ale ISU Prahova!

În ultimele 24 de ore, pompierii din județul Prahova au acționat pentru gestionarea a 63 de misiuni și intervenții, dintre care 14 au fost intervenții în situații de urgență și activități specifice zonei de competență și 49 de urgențe medicale, anunță ISU Prahova. Echipajele de salvatori au acționat pentru localizarea și lichidarea a patru incendii, fiind vorba despre un incendiu produs la o hală dezafectată din orașul Sinaia, un incendiu produs la o locuință din comuna Valea Călugărească, un incendiu auto produs în această noapte pe DN1, pe raza orașului Sinaia și un incendiu de vegetație uscată, niciunul dintre aceste evenimente nefiind soldat cu victime. 
În intervalul amintit, pompierii salvatori prahoveni au acționat și în cazul unei intervenții în sprijinul comunităților, care a vizat asistența unei persoane nedeplasabile.
..Citeste mai departe..

    56 57 58 59 60 61 62