Femeie în etate, găsită carbonizată în urma unui incendiu, la Brebu!
Publicat pe 2025-06-04 12:19:41 | Mihail Marinescu |

În această dimineață de 4 iunie, în jurul orei 08.00, a fost anunțată, prin apel la 112, producerea unui incendiu la o locuință din comuna Brebu, satul Brebu Megieșesc.
Pentru gestionarea operativă a evenimentului, la fața locului au fost mobilizați pompierii Detașamentului Câmpina, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la o casă, generalizat, pe o suprafață de cca. 100 mp, pompierii fiind informați cu privire la faptul că este posibil ca o persoană să fie surprinsă de incendiu.
Concomitent cu acțiunea pentru stingerea incendiului, pompierii au identificat o primă victimă, un bărbat în vârstă de 61 ani, care prezenta arsuri la nivelul capului.
Persoana respectivă a fost preluată de către paramedicii SMURD și a fost asistată la fața locului.
Din nefericire, în interiorul locuinței a mai fost identificată o victimă, femeie în vârstă de 85 ani, carbonizată.
În acest moment, incendiul este lichidat, pompierii lucrând pentru înlăturarea efectelor negative ale acestuia.
Cauza probabilă de incendiu stabilită de către pompieri: coș de fum neizolat sau neprotejat corespunzător față de materialele combustibile din apropiere.