Percheziție domiciliară într-un dosar de produse contrafăcute

* Polițiștii au identificat și ridicat aproximativ 170 de flacoane de parfum
În cursul acestei dimineți de 18 decembrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Prahova au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, pe raza județului Prahova, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de produse contrafăcute, faptă prevăzută și sancționată de art. 102 alin. (1) lit. b din Legea nr. 84/1998.
Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada aprilie 2025 – prezent, o persoană fizică ar fi promovat și oferit spre vânzare, prin intermediul unei platforme online, produse de parfumerie, existând suspiciunea că acestea ar fi contrafăcute, având în vedere prețurile practicate, precum și faptul că bunurile purtau denumiri ori însemne similare unor mărci înregistrate și protejate pe teritoriul României.
..Citeste mai departe.. 11 percheziții domiciliare, la locuințele unor persoane cercetate pentru proxenetism
În această dimineață de 17 aprilie, polițiștii din cadrul Secției nr. 2 de Poliție Ploiești, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, pun în executare 11 mandate de percheziție domiciliară, în municipiile Ploiești și Craiova, în orașul Boldești – Scăeni și într-o comună din județul Prahova, la domiciliile unor persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism. Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2018 – 2024, persoanele cercetate, un bărbat, de 36 de ani și o femeie, de 25 de ani ar fi determinat și înlesnit practicarea prostituției, în diferite locații din țară, de către două femei, în scopul obținerii de foloase materiale. ..Citeste mai departe.. | Copil găsit de polițiștii municipiului Ploiești, după o mobilizare exemplară!
În această după amiază, în jurul orei 18.45, un apel 112 al unui bărbat din municipiul Ploiești avea să mobilizeze, de urgență, toate patrulele care acționau la momentul sesizării în municipiu. Apelul bărbatului anunța că fiul prietenei sale, un copil de 5 ani, s-ar fi pierdut de aceștia în timp ce se aflau într-un parc din zona de vest a municipiului, comunică IPJ Prahova. Polițiștii mobilizați la fața locului au acoperit zona adiacentă parcului, fapt care a condus la găsirea minorului, pe o stradă din municipiu, la aproximativ 15 minute de la momentul apelului. ..Citeste mai departe.. |
Zece percheziții domiciliare la locuințele unor persoane bănuite de comiterea mai multor infracțiuni!
În această dimineață de 15 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești-Biroul de Combatere a Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului pun în executare 10 mandate de percheziție domiciliară, în municipiile Ploiești și Zalău și într-o comună din județul Buzău, la domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată, furt calificat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și părăsirea locului accidentului, fapte comise în lunile ianuarie și februarie 2024, informează IPJ Prahova. Aceeași sursă spune că, din cercetări, a rezultat faptul că bănuiții, la data de 8 ianuarie a.c., aflându-se pe strada Vagonului din municipiul Ploiești, ar fi deposedat, prin amenințare cu un obiect tăietor-înțepător, de geanta personală în care se aflau 1.000 de euro, dar și documente personale, un bărbat de 51 de ani, ulterior bănuiții fugind de la fața locului. ..Citeste mai departe.. | Cercetat pentru proxenetism, alterarea integrităţii datelor informatice și acces fără drept la un sistem informatic!
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de proxenetism, alterarea integrităţii datelor informatice și acces fără drept la un sistem informatic, comunică IPJ Prahova. Sursa citată ne mai informează că, din cercetări, a reieșit faptul că, în perioada martie 2016 – iulie 2023, bărbatul ar fi constrâns-o pe concubina sa să practice prostituția, în scopul obținerii unor venituri facile. Acesta ar fi transportat persoana vătămată majoră în Italia, ar fi închiriat un spațiu și ar fi descoperit o zonă accesibilă racolării de clienți, după care ar fi revenit în țară și ar fi exercitat un control permanent asupra persoanei vătămate (prin apeluri telefonice repetate și proferarea de amenințări cu acte de violență asupra ei și a membrilor de familie) obligând-o să îi comunice numărul de clienți și să-i transfere direct, ori pe numele unor rude, sumele obținute, folosind servicii bancare rapide. ..Citeste mai departe.. |
Ați văzut-o?
UPDATE: Minora a revenit la domiciliu. Din primele verificări a reieșit faptul că aceasta nu a fost victima niciunei infracțiuni, anunță IPJ Prahova. ȘTIREA INIȚIALĂ: Este plecată, voluntar, de acasă din data de 8 aprilie...! Are 16 ani! Pe 8 aprilie a.c., în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Secției nr.2 de Poliție Ploiești au fost sesizați, în mod direct, de către un bărbat din municipiu, cu privire la faptul că fiica sa, MARCU CLAUDIA ANABELA , de 16 ani, a plecat voluntar de la domiciliu în cursul zilei, iar până la ora sesizării nu a revenit. ..Citeste mai departe.. | Tânăr, cercetat penal pentru amenințare!L-a obligat pe un alt băiat să stea în genunchi în fața sa și să facă o afirmație denigratoare despre propria persoană! Miercuri, 10 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr.4 de Poliție Ploiești au fost sesizați, în mod direct, de către o femeie din comuna Bucov, cu privire la faptul că în seara zilei de 9 aprilie, fiul său ar fi avut o discuție cu un tânăr pe care nu îl cunoștea, acesta din urmă forțându-l să stea în genunchi și să facă o afirmație denigratoare despre propria persoană, toată această întâmplare fiind filmată. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare ..Citeste mai departe.. |
Percheziții domiciliare la locuințele unor femei bănuite de furt
În această dimineață de 11 aprilie, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Florești pun în executare trei mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Ploiești la domiciliile a trei persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt. În fapt, bănuitele, la data de 22 martie a.c., ar fi sustras mai multe produse dintr-o societate comercială din comuna Florești, creând un prejudiciu de aproximativ 1.200 de lei. La sediul unității de poliție vor fi conduse trei persoane, în vederea audierii. Activitatea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Matei Basarab Ploiești ..Citeste mai departe.. | Percheziții domiciliare la locuințele unor bărbați cercetați pentru furt calificat
Astăzi, 10 aprilie, polițiștii din cadrul Biroului pentru Combaterea Furturilor din Locuință Ploiești au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Ploiești și într-o comună din județul Dâmbovița, la domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. În fapt, bănuiții, în perioada 31 ianuarie-2 februarie a.c., ar fi sustras 20 de distribuitoare de aer folosite la sistemul de frânare aferente a 20 de cisterne care se aflau parcate în a apropierea stației unei rafinării din municipiu, creând un prejudiciu de aproximativ 300.000 de lei. La sediul unității de poliție au fost conduse patru persoane, în vederea audierii. ..Citeste mai departe.. |
Percheziții domiciliare într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și lovirea sau alte violențe
În această dimineață de 9 aprilie, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Cocorăștii Colț au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, într-o comună din județ, la domiciliile a două persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și lovirea sau alte violențe. În fapt, la data de 16 mai 2023, un bărbat de 45 de ani ar fi fost invitat de alți doi bărbați la o unitate de alimentație publică din comuna Mănești pentru a consuma băuturi alcoolice împreună, iar ulterior s-ar fi deplasat toți trei la domiciliul unuia dintre bănuiți, acolo unde ar fi fost închis într-o încăpere și agresat fizic de către aceștia. La sediul unității de poliție vor fi conduse două persoane, în vederea audierii. ..Citeste mai departe.. | Percheziție domiciliară la locuința unui bărbat bănuit de furt calificat
În această dimineață de 8 aprilie, polițiștii din cadrul Secției nr.2 de Poliție Ploiești au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în municipiu, la domiciliul unei persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. În fapt, bănuitul, de 38 de ani, la data de 18 martie a.c., ar fi sustras din scara unui bloc din municipiu o bicicletă, creând un prejudiciu de aproximativ 1.000 de lei. La sediul unității de poliție a fost condus bănuitul, în vederea audierii. Activitatea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ,,Matei Basarab" Ploiești. UPDATE: În baza probatoriului administrat, față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive ..Citeste mai departe.. |
| |
























