Percheziții domiciliare la locuințele unor bărbați cercetați pentru furt calificat
Publicat pe 2024-04-11 11:37:59 | Mihail Marinescu |

Astăzi, 10 aprilie, polițiștii din cadrul Biroului pentru Combaterea Furturilor din Locuință Ploiești au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Ploiești și într-o comună din județul Dâmbovița, la domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În fapt, bănuiții, în perioada 31 ianuarie-2 februarie a.c., ar fi sustras 20 de distribuitoare de aer folosite la sistemul de frânare aferente a 20 de cisterne care se aflau parcate în a apropierea stației unei rafinării din municipiu, creând un prejudiciu de aproximativ 300.000 de lei.
La sediul unității de poliție au fost conduse patru persoane, în vederea audierii.
Activitatea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ,,Matei Basarab" Ploiești.
UPDATE:
În urma probatoriului administrat, față de doi bărbați cu vârstele de 24 și 35 de ani, din municipiul Ploiești a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentați unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.