Accident rutier în Ploiești, între două autoturisme, în intersecția dintre străzile Mărășești și Lobacevsky!


O persoană a fost blocată într-una dintre mașinile implicate, suferind diverse traumatisme. 

Pompierii militari din cadrul celor două detașamente din municipiul Ploiești au acționat, în seara de 18 octombrie, pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor și pentru acordarea asistenței medicale de urgenţă în cazul producerii unui accident rutier în municipiul Ploiești, intersecția dintre străzile Mărășești și Lobacevsky. 
La fața locului au fost mobilizate, de urgență, o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare, un echipaj de prim ajutor SMURD și ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă. 
În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme și cei doi ocupanți ai acestora, unul fiind blocat (nu încarcerat) în autoturism.
..Citeste mai departe..

Un bărbat din Bărcănești, reținut și arestat preventiv pentru ultraj asupra a doi polițiști!

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, în baza delegării emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, au pus în executare marți, 22 iulie a.c., un mandat de percheziție domiciliară pe raza comunei Bărcănești, la domiciliul unei persoane bănuite de comiterea infracțiunii de ultraj. 
În fapt, pe 13 iulie anul acesta, bărbatul a adresat injurii și amenințări, prin intermediul rețelelor de socializare, la adresa a doi polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova. 
În urma administrării probatoriului, procurorul de caz a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de persoana în cauză.
..Citeste mai departe..

Accident rutier pe DN 1A – Gura Vitioarei

Patru autoturisme au fost implicate în acest eveniment rutier. 
O femeie de 64 de ani a fost transportată la spital

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Vălenii de Munte au fost sesizați marți, 22 iulie a.c., în jurul orei 18:00, cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 1A, în localitatea Gura Vitioarei. 
Din primele cercetări efectuate de către polițiștii sosiți la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 26 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 67 de ani. 
În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 67 de ani a fost proiectat într-un alt autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 53 de ani, acesta din urmă fiind, la rândul său, proiectat într-un al patrulea autoturism, condus de un bărbat de 23 de ani.
..Citeste mai departe..

Intervenții ale pompierilor in urma fenomenelor meteo de marți, 22 iulie

Ca urmare a manifestării fenomenelor meteo prognozate pentru mai multe localități din județul Prahova, pompierii prahoveni au fost solicitați să intervină în 7 cazuri, pentru degajarea copacilor căzuți în Câmpina, Ploiești, Păulești și Tinosu. 
Pompierii militari prahoveni rămân la datorie pentru a interveni în sprijinul comunităților. 
„Îi sfătuim pe cetățeni să apeleze cu încredere la 112, dacă se află în pericol", anunță ISU Prahova
..Citeste mai departe..

Conducători auto depistați la volanul unor autoturisme neînmatriculate!

Două cazuri, de autoturisme neînmatriculate, au fost depistate de polițiștii prahoveni pe 21 și 22 iulie a.c. 

* Luni, 21 iulie, un tânăr, 25 de ani, au fost depistat, pe DJ 102 B, în localitatea Posești, conducând un autoturism care avea numerele de circulație provizorii ce nu mai erau valabile. Tânărul este din Posești. 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.
..Citeste mai departe..

Accident rutier în satul Conduratu, Baba Ana

Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs la orele prânzului, 22 iulie, în satul Conduratu, comuna Baba Ana. 
Intervin pompierii Detașamentului Mizil cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, iar în sprijin se deplasează și ambulanța SMURD TIM. 
Toate cele trei persoane din cele două mașini sunt în stare de conștiență, dar cu diverse traumatisme. 
Ele sunt asistate medical la fața locului, ne informează ISU Prahova. 
Un bărbat, 20 ani, va fi transportat la spital de către ambulanța SMURD. 
Două femei, 45 ani și, respectiv, 37 ani, transportate la spital de SAJ
..Citeste mai departe..

Tânăr depistat conducând un autoturism fără a avea acest drept

„Conducerea unui autovehicul în mod ilegal, mai ales în condițiile suspendării dreptului de a conduce, nu este doar o abatere gravă, ci o infracțiune ce atrage consecințe penale”, susține IPJ Prahova. 
Luni, 21 iulie, în jurul orei 5 dimineața, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Boldești-Scăieni, au constatat faptul că, un tânăr de 26 de ani, din Podenii Noi, care conducea autoturismul pe DN1 A, în Boldești-Scăeni, figura, în baza de date, cu exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendată. 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană a cărui exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată
..Citeste mai departe..

Incendiu puternic de vegetație uscată pe raza comunei Colceag, satul Inotești!

Traficul feroviar este oprit pe ruta Buzău-Ploiești 
80 de hectare de grâu și rapiță afectate de acest incendiu straniu!

Un incendiu de vegetație a izbucnit în Colceag, sat Inotești! La fața locului acționează pompierii militari de la Detașamentul Mizil și Garda de Intervenție Urlați, cu trei autospeciale de stingere și o autocisternă. Incendiul se manifestă pe 40-50 ha, cu propagare sub acțiunea vântului. 
Pompierii acționează pentru localizarea incendiului. 
De asemenea, pentru eficientizarea acțiunii de stingere, la nivelul Detașamentului Mizil s-a luat măsura creșterii capacității operaționale. 

UPDATE: 
Incendiul se manifestă la vegetație uscată și culturi de grâu și rapiță. Traficul feroviar este oprit pe ruta Buzău-Ploiești, focarele fiind în apropierea caii ferate.
..Citeste mai departe..

Plecare voluntară

UPDATE:

Un polițist aflat în timpul liber a identificat minorul căutat de familie!

În aceeași zi, în timp ce se afla în afara orelor de program, Iulian, un polițist din cadrul I.P.J. Prahova, se deplasa pe strada Ștrandului din municipiul Ploiești, ocazie cu care a observat un minor ce corespundea semnalmentelor celui căutat.
Polițistul a procedat imediat la legitimarea acestuia și a constatat că este vorba despre minorul semnalat dispărut. Acesta a fost condus la sediul Poliției Municipiului Ploiești și ulterior încredințat părinților.
Din verificări a reieșit că minorul s-a aflat în zona Bariera Bucov pe toată perioada absenței, nefiind victima vreunei infracțiuni.
„Inspectoratul de Poliție Județean Prahova adresează mulțumiri polițistului pentru implicarea sa exemplară, dar și cetățenilor care sprijină activitatea poliției prin semnalarea unor astfel de situații”
..Citeste mai departe..

Restricții de circulație pe DN 1B, din cauza unui incendiu de vegetație!

Inspectoratul de Poliție Județean Prahova informează participanții la trafic că, în urma unui incendiu de vegetație produs pe terenurile agricole de pe raza localității Fântânele, circulația rutieră pe Drumul Național 1B, între km 34+500 m și 39+500 m, este restricționată temporar din cauza fumului dens care afectează vizibilitatea în trafic. 
Pentru siguranța participanților la trafic și pentru a facilita intervenția echipajelor de urgență, traficul este redirecționat pe DJ 149, pe raza comunei Fântânele, și DJ 102N – zona Ceptura. 
Se recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență sporită, să adapteze viteza la condițiile de drum și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri aflați la fața locului
..Citeste mai departe..

Polițiștii din Vălenii de Munte – eroii unui copil de 10 ani

„Înainte de toate, suntem oameni”, susțin polițiștii! 

„În fiecare zi, polițiștii sunt acolo unde oamenii au nevoie de ajutor. Însă, uneori, în spatele uniformei și al atribuțiilor de serviciu, ies la iveală povești care ne amintesc că, înainte de toate, polițiștii sunt oameni”, începe IPJ Prahova comunicatul de presă prin care evidențiază fapta a doi polițiști. Redăm comunicatul: „Mădălin și Roxana, doi polițiști rutieri din cadrul Poliției Orașului Vălenii de Munte, au fost chemați să intervină la locul unui accident rutier. 
O zi obișnuită de muncă, ar spune unii. Dar ceea ce a urmat a transformat această zi într-una care merită povestită. Ajunși la fața locului, polițiștii au găsit o mămică emoționată, care tocmai fusese implicată într-un accident. 
În ochii ei, îngrijorarea nu era legată de mașina avariată, ci de băiețelul de 10 ani, care trebuia să ajungă la timp la un examen foarte important, susținut la Colegiul Național „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte.
..Citeste mai departe..

    37 38 39 40 41 42 43