Restricții de circulație pe DN 1B, din cauza unui incendiu de vegetație!
Publicat pe 2025-07-21 19:16:18 | Mihail Marinescu |

Inspectoratul de Poliție Județean Prahova informează participanții la trafic că, în urma unui incendiu de vegetație produs pe terenurile agricole de pe raza localității Fântânele, circulația rutieră pe Drumul Național 1B, între km 34+500 m și 39+500 m, este restricționată temporar din cauza fumului dens care afectează vizibilitatea în trafic.
Pentru siguranța participanților la trafic și pentru a facilita intervenția echipajelor de urgență, traficul este redirecționat pe DJ 149, pe raza comunei Fântânele, și DJ 102N – zona Ceptura.
Se recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență sporită, să adapteze viteza la condițiile de drum și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri aflați la fața locului.