Calificarea dramatică în Cupă!

Poli.Iași - Petrolul 1-2 (0-1) (1-1) prelungiri
Petrolul s-a calificat in Grupele Cupei Romaniei, după o victorie obţinută cu mari emoții la Iași. A fost 2-1, la capătul unui meci întins pe durata a 120 de minute, incluzând și două reprize de prelungiri!
Petrolul a început meciul bine și dădea speranțe că se va califica mai departe în Cupa României.
Prima repriză a fost controlată de „lupi”, care au deschis scorul prin Doukansy (21), cu un gol frumos de la circa 20 de metri.
Mai înainte de acest prim gol a mai fost „bara” lui Tolea (14)!
Apoi, Grozav (32) a avut golul de 2-0, făcându-l mare pe Toma Niga, care a salvat miraculos!
Partea a doua a fost tratată altfel decât prima, petroliștii fiind fără ritm și implicare în multe faze ale jocului.
Astfel, ieșenii au construit mai mult în terenul ploieștenilor, reușind să egaleze prin Ștefanovici (67).
Au urmat cele două reprize de prelungiri, unde elevii lui Ciobotariu au forṭat victoria, pe care aveau să o obṭină în prelungirile prelungirilor (!).
..Citeste mai departe.. ![]() Turneul de Old Boys „Legenda lupilor”
Ieri, după orele prânzului, pe stadionul „Ilie Oană” s-a disputat turneul anual „Legenda lupilor”, chiar în ziua în care Daniel Chiriță a împlinit frumoasa vârstă de 50 de ani. Îi urăm și noi viață lungă, cu multe realizări pe plan sportiv.
La acest turneu au participat patru formații: Petrolul, Rapid, Naționala Artiștilor și Athletic Floreasca, cu șase meciuri în total, disputate pe durata a câte 25 de minute.
Brigada de arbitri a fost compusă din fostul tușier internațional, Cristi Nica, Marin Marcel și Adrian Calestru. Turneul a fost câștigat de Rapid Old Boys, care a învins, în finală, pe Petrolul Old Boys, după loviturile de departajare, cu 5-2, după 0-0, în timpul regulamentar. ..Citeste mai departe.. | ![]() Pe ce loc a terminat David Ţugui Cupa Europeană de Judo rezervată cadeţilor!
David Ţugui, sportiv al secţiei de judo a CSM-CFR-CSŞ Ploieşti, a participat în weekend la Cupa Europeană de Cadeţi – „U18”, competiţie desfăşurată la Samorin, în Slovacia, ce punctează în clasamentul mondial al cadeţilor. El a luptat în limitele categoriei „+90 kg” şi a reuşit să ocupe locul al V-lea, după un parcurs cu două victorii şi două înfrângeri. A trecut, în primul tur, de Oleh Fesenko (Ucraina) şi în sferturi de finală de Melichar Skoda (Cehia), apoi a pierdut în semifinală în faţa lui Mansur Rakhmatulla (Kazahstan) şi, în lupta pentru bronz, în faţa lui Luka Ivankovic (Croaţia).
David Ţugui a rămas la Samorin şi, în primele zile ale acestei săptămâni, pentru a participa la un stagiu internaţional de pregătire. ..Citeste mai departe.. |
![]() Victorie fără emoții!
Echipa de handbal juniori 1 a CSM Ploiești a debutat cu o victorie în Grupa Valoare 2 a campionatului, reușind să treacă, în Sala Sporturilor Olimpia, din Ploiești, cu 43-28 (19-10) de CSS Craiova. Ocupanta poziției secunde în Grupa Geografică D nu le-a pus probleme băieților pregătiți de Ramona Ștefan, jocul curgând, cu excepția primelor minute, în favoarea ploieștenilor. Meciul a început de la 0-2, însă CSM Ploiești a revenit repede și a trecut la conducere cu 5-4 (min.9), după care s-a desprins rapid la 10-4 (min.12). Diferența s-a menținut pană spre finalul reprizei, după care un nou „sprint” al băieților noștri, de la 15-10 (min.25), la 19-10, la pauză, a lămurit definitiv soarta partidei. ..Citeste mai departe.. | ![]() Etapă cu puține puncte pentru prahoveni în Liga a 3-a!
În Liga 3-a de fotbal, în etapa a 17-a, penultima a sezonului regular, a adus doar două egaluri din patru meciuri pentru echipele prahovene. Astfel, Tricolorul Breaza și CS Blejoi au obținut puncte pe terenuri străine, în timp ce echipele din Păulești și Plopeni au fost învinse. - ARO Câmpulung Muscel - CS Blejoi 1-1 (0-0); - Flacăra Moreni - Tricolorul Breaza 2-2( 1-0); - CS Păulești - CS Dinamo București 0-3; - Dunărea Giurgiu - CSO Plopeni 1-0 (1-0). ..Citeste mai departe.. |
![]() Activ a câștigat la Spartac București!
Spartac București - Activ Prahova Ploiești 15-34 (7-15) Echipa de handbal feminin Activ Prahova Ploiești s-a deplasat la București pentru partida din runda a 12-a a Diviziei A, Seria A.
Ploieștencele nu au avut nicio problemă în a surclasa ultima din clasament, Spartac București. De remarcat debutul în prima echipă a junioarei Bianca Voicilă, care a înlocuit-o pe Emanuela Ivașcu pe postul de portar. Cu această victorie obținută la București și beneficiind de rezultatul de egalitate dintre Sepsi Sf Gheorghe și Unirea Slobozia, Activ a adunat 24 de puncte și nu mai poate pierde locul secund.
Reamintim că primele două locuri din serie asigură calificarea la turneul final al Diviziei A. ..Citeste mai departe.. | ![]() S-a întrerupt șirul înfrângerilor!
Petrolul - FC U Craiova 1-0 (0-0) Cu vreo 3.500 de fani în tribune, Petrolul condus de Florin Stîngă a câștigat primul meci din play-out, întrerupând șirul celor patru înfrângeri la rând. Cu această victorie și cu cele trei puncte în clasament, ploieștenii au alt tonus și atacă altfel restul jocurilor rămase de jucat pe acest final de campionat.
Jocul nu a fost unul spectaculos, dar a fost disputat cu petroliștii la timonă, controlând ostilitățile, mai ales în partea a doua. Prima ocazie a avut-o petroliștii, prin Papp (27), mingea trimisă cu capul a ocolit de puțin stâlpul din dreapta lui Gurău! A urmat o altă lovitură de cap, cea a lui Jair (30), dar mingea a lovit bara transversală!
În repriza a doua am avut un alt ritm de joc și, după un sfert de oră, s-a modificat tabela în favoarea ploieștenilor. ..Citeste mai departe.. |
![]() Yasmine Tomescu şi Sonia Mare, campioane naţionale „U16”, respectiv „U14”!
Sportivii secţiei de judo a CSM-CFR-CSŞ Ploieşti au reușit să obțină două titluri de campioni naţionali, unul de vicecampion şi trei medalii de bronz, la Finala Campionatelor Naţionale individuale pentru Juniori 3 – „U16” şi Copii 1 – „U14”, competiție ce a avut loc la Bacău, în Sala denumită „Narcisa Lecuşanu”, la care au participat 817 spoitvi de la 120 de cluburi sportive din țară.
Cele două titluri naţionale au fost obţinute de Yasmine Anemary Tomescu, la categoria „-48 kg” de la „U16” şi de Clara Sonia Mare, la categoria „-44 kg” de la „U14”! Vicecampioană naţională a devenit Nicole Samson, la „-48 kg” – „U16”, iar medaliile de bronz le-au revenit lui Mihai Keler (-46 kg, U16), David Petre (-66 kg, U16) şi Lucas Chighvaria (-46 kg, U14). ..Citeste mai departe.. | ![]() A treia victorie consecutivă pentru „galben-albaștrii” de la CSM Ploiești, la baschet!CSM Petrolul Ploiești - SCM Timișoara 69-58! CSM Petrolul Ploiești a legat trei victorii la rând în Liga Națională de Baschet Masculin, după ce a câștigat aseară, 17 martie, cu 69-58 (17-14, 18-10, 15-13, 19-21), meciul din Sala „Olimpia”, cu SCM Timișoara. „Galben-albaștrii” au trecut la conducere încă din debut și au arătat că au învățat din greșelile acestui sezon, reușind să ducă meciul pană la capăt fără emoții, cu trio-ul Brkic-Funderburk Jr.- Johnson, decisiv prin cele 55 de puncte marcate în total. Lotul echipei ploieștene în meciul cu Timișoara: Brkic (20 puncte), Funderburk Jr. (18,1×3), R.Johnson Jr. (17, 2×3), C. Dinu (6), V.Corpodean (3,1×3), V. Negoițescu (3,1×3), M.Lufile (2), L.Diaconescu și D.Roșoga. ..Citeste mai departe.. |
![]() C.S.Șc. Ploiești, medalie de bronz la Campionatul Național „U 18”!
În zilele de 16 și 17 martie a.c., în Sala de atletism „Ioan Soter”, din cadrul complexului național „Lia Manoliu” din București, s-a disputat Finala Campionatului Național rezervat categoriei Juniori 2 (U18)!
Atleții de la CSS Ploiești, pregătiți de profesorii Maria Andrei și Florin Andrei, au avut o prestație meritorie, reușind să obțină o medalie de bronz. Astfel ștafeta 4 x 400 m, în componența Adrian Grigore, Gabriel Stroe, Luca Moisoiu, Cristian Creangă, a reușit, după o cursă spectaculoasă, cu timpul de 3.22.05 min., să urce pe a treia treaptă a podiumului, devansând cu o sutime de secundă ocupanta locului IV, LPS Suceava! ..Citeste mai departe.. | ![]() Baschetbaliștii ploieșteni și-au luat revanșa cu Tg.Jiu!
CSM Tg.Jiu--CSM Petrolul Ploiești 75-81
CSM Petrolul Ploiești și-a luat revanșa pentru eșecul nedrept și dramatic suferit în prima etapă a Fazei a 2-a a campionatului în Sala „Olimpia”, la sfarșitul lunii ianuarie, și a câștigat acum, în weekend, cu 81-75 (18-13, 27-13, 17-25, 19-25), partida susținută pe terenul celor de la CSM Tg.Jiu. Se poate spune că cele două meciuri s-au desfășurat asemănator, cu privire la ecartul maxim din jocuri, 20 de puncte la Ploiești, iar la Tg.Jiu 25, în favoarea ploieștenilor, dar de fiecare dată, adversarii reușind să reintre în meci!
Jocul de la Tg.Jiu a fost controlat de ploieșteni, care au avut o defensivă bună, mai ales în prima repriză și o eficiență la aruncările de la distanță și semidistanță. ..Citeste mai departe.. |
![]() ![]() ![]() ![]() |