Acțiuni ale polițiștilor rutieri pe raza localităților Românești, Bărcănești și Nistorești


Polițiștii Serviciului Rutier Prahova desfășoară, în această seară de 17 octombrie, activități pe Drumul Național 1 - E 60, pe raza localităților Românești, Bărcănești și Nistorești. 
Acțiunea are drept scop combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, cu accent pe viteza neadaptată condițiilor de drum și trafic, neatenția la volan și conducerea sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe interzise. Totodată, se urmărește creșterea vizibilității elementului polițienesc și descurajarea comportamentelor agresive în trafic, ne anunță IPJ Prahova. 
Prin prezența activă în teren, polițiștii rutieri reafirmă angajamentul constant de a proteja viețile omenești și de a asigura un climat de siguranță pe drumurile publice. 

* Recomandări pentru participanții la trafic: 
- Respectați limitele legale de viteză și adaptați permanent deplasarea la condițiile meteo, de drum și de vizibilitate. Viteza excesivă reduce timpul de reacție și crește gravitatea consecințelor în cazul unui accident.
..Citeste mai departe..

Accident rutier în Bucov, între două autoturisme

Luni, 18 august, la orele prânzului, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier pe DN1B, pe raza localității Bucov. Din primele cercetări ale polițiștilor a rezultat faptul că, un bărbat, în vârstă de 84 de ani, ar fi condus un autoturism în localitatea Bucov și ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de o femeie de 37 de ani. 
În urma accidentului rutier, bărbatul de 84 de ani a suferit vătămări corporale. 
Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. 
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
..Citeste mai departe..

Un conducător de motociclu a ieșit pozitiv la Cannabis THC 5 în urma testului cu DrugTest!

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Ploiești, o fi crezut că merge să circule cu un motociclu fără a avea permis de conducere aferent categoriei de vehicule din care face motociclul și, mai mult decât atât, era și sub influența unor substanțe interzise. Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Urlați au fost inspirați și au oprit motociclul pentru control în timp ce circula pe DN 1B. Individul cu pricina a fost testat cu aparatul DrugTest, iar rezultatul a fost pozitiv la Cannabis THC 5 și, în urma realizării prestației medico-legale de analizare a mostrelor biologice de reprezentanții INML, s-a constatat că, la momentul recoltării, conducătorul motociclului prezenta în organism substanțe psihoactive. 
Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt și luarea tuturor măsurilor legale care se impun
..Citeste mai departe..

Cel puțin 700 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii prahoveni în ultimele 72 de ore!

Au fost reținute cel puțin 35 de permise de conducere și retrase 20 de certificate de înmatriculare 

 În perioada 15-17 august a.c., peste 800 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au acționat, în sistem integrat, pentru menținerea ordinii și siguranței publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, protejarea patrimoniului public și privat, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, ne anunță IPJ Prahova. 
Efectivele au desfășurat activități specifice în toate localitățile județului, cu accent pe zonele cu risc criminogen ridicat, unități economice cu profil recreativ și de alimentație publică, centre comerciale și piețe agroalimentare, precum și pe principalele artere de circulație. 
În urma verificărilor și acțiunilor derulate au fost aplicate peste 700 de sancțiuni contravenționale pentru neregulile constatate, totodată fiind reținute peste 35 de permise de conducere și retrase 20 de certificate de înmatriculare, ca urmare a încălcării normelor legale în domeniul circulației pe drumurile publice.
..Citeste mai departe..

„VOF” - un ajutor de nădejde în acest weekend pentru jandarmii prahoveni

Câinele specializat în depistarea drogurilor, a substanțe interzise, a adulmecat ceva la roata unui autoturism ce aparținea unui cetățean venit la un festival. Și, astfel, au fost găsite , în interiorul jantei, „anumite probe”! 

Pe motiv că, în acest weekend prelungit, au fost organizate mai multe evenimente cu public numeros și Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova (IJJ )nu are, deocamdată, încadrat un cuplu chinotehnic specializat în detectarea de droguri, instituția amintită a solicitat sprijin de la Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei în această problematică. 
Jandarmeria prahoveană ne anunță că, astfel, Daniel și partenerul său „Vof” - un câine cu calități deosebite, au lucrat în acest weekend alături de jandarmii prahoveni, ei ajutând la controlul bagajelor participanților la un festival. 
Experiența lor s-a dovedit de ajutor în cazul depistării, la punctul de acces, de materie vegetală ce părea a fi ilegală, asupra unui bărbat.
..Citeste mai departe..

Depistați, la volan, sub influența alcoolului!

* Bărbat depistat de polițiști cu o alcoolemie de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat! 

În urma verificărilor efectuate de polițiști pe DN 72, în Stoenești, pe 15 august, asupra unui autoturism oprit pentru control, polițiștii rutieri au identificat conducătorul auto în persoana unui bărbat de 61 de ani din municipiul Ploiești și întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
..Citeste mai departe..

Percheziții domiciliare cu doi autori reținuți pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Cocorăștii Colț au reținut, în data de 15 august a.c., doi bărbați bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat. 
În fapt, în dimineața zilei de 14 august a.c., persoanele bănuite de comiterea faptei ar fi escaladat un gard al unei societăți din comuna Brazi și ar fi pătruns în incinta punctului de lucru, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, a căror valoare estimativă ar fi de 13.000 lei. 
Pentru completarea materialului probator, la data de 15 august, polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară în județul Prahova, la adresa unor persoane bănuite.
..Citeste mai departe..

Reținut după comiterea unui accident rutier

Testul cu aparatul etilotest, asupra conducătorului auto respectiv, avea să indice valoarea de 1,19 mg/l alcool pur în aer respirat! 

Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost reținut după ce ar fi condus autoturismul sub influența alcoolului și ar fi provocat un accident rutier în Brătășanca, în data de 16 august, pe DN 72, intrând în coliziune cu un autoturism condus de către un cetățean în vârstă de 46 de ani, anunță IPJ Prahova. 
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că bărbatul de 42 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. 
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.
..Citeste mai departe..

IPJ Prahova: „Mai mult decât lege și ordine: polițiști aproape de inimile copiilor”!

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, Biroului Siguranță Școlară, Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Serviciului de Pregătire Profesională, Compartimentului de Relații Publice, precum și luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale sunt prezenți, în această duminică de 17 august, pe Bulevardul Independenței (acolo unde este blocată principala arteră de circulație a Ploieștiului!) și „veghează la siguranța tuturor și, mai ales, intră în dialog direct cu tinerii și copiii care le trec pragul standurilor", se declară într-un comunicat al IPJ Prahova. 
Cei mici au ocazia să descopere munca polițiștilor prin jocuri, demonstrații și discuții interactive, să învețe reguli de siguranță rutieră și să înțeleagă că polițistul nu este doar un garant al legii, ci și un prieten de nădejde, un sprijin atunci când au nevoie.  „Zâmbetele copiilor și curiozitatea lor sinceră sunt răsplata cea mai frumoasă pentru această apropiere.
..Citeste mai departe..

Filtre ale polițiștilor rutieri pe DN1 și DN1A!

Polițiștii rutieri acționează, acum, în după amiaza de 16 august, pe principalele artere de circulație care fac legătura cu Valea Prahovei, desfășurând activități pentru dirijarea și monitorizarea traficului, cu scopul menținerii fluenței și siguranței rutiere. Echipajele sunt concentrate în punctele cu valori ridicate de trafic, unde există risc de formare a coloanelor. 

Situația traficului la acest moment: 
- Sensurile giratorii Strejnicu și Lukoil: trafic intens pe sensul București–Brașov. 
- Comarnic: pe sensul București–Brașov, coloană între km 104 și km 107; pe sensul opus, traficul este normal; 
- Sinaia: trafic intens în ambele direcții;
..Citeste mai departe..

Și-a pierdut viața după un accident rutier în Urlați!

Un bărbat de 45 de ani, care se deplasa sâmbătă, 16 august, cu bicicleta prin Urlați, pe DJ 102 C, a fost accidentat de un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani. 
IPJ Prahova anunță că, în urma producerii accidentului, bărbatul care se deplasa cu bicicleta a decedat. 
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului și a dispunerii măsurilor legale ce se impun, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă
..Citeste mai departe..

    24 25 26 27 28 29 30