Accident rutier în Bucov, între două autoturisme

Publicat pe 2025-08-19 12:25:36Mihail Marinescu

Luni, 18 august, la orele prânzului, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier pe DN1B, pe raza localității Bucov. Din primele cercetări ale polițiștilor a rezultat faptul că, un bărbat, în vârstă de 84 de ani, ar fi condus un autoturism în localitatea Bucov și ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de o femeie de 37 de ani. 
În urma accidentului rutier, bărbatul de 84 de ani a suferit vătămări corporale. 
Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. 
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.