Autoturism fără numere de înmatriculare, condus de un bărbat ce avea permisul suspendat!

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au depistat marți, 14 octombrie, pe strada Torcători, că un autoturism circula fără a avea montate plăcuțe cu numărul de înmatriculare.
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 68 de ani din municipiul Ploiești, individ care, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că avea dreptul de a conduce suspendat.
De asemenea, autovehiculul condus figurează cu plăcuțele cu numărul de înmatriculare retrase.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor săvârșirii faptelor, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și conducerea unui autovehicul ale cărui plăcuțe cu numărul de înmatriculare au fost retrase
..Citeste mai departe.. Incendiu într-o locuință din Câmpina În interior a fost găsit un bărbat în etate căruia i se aplică manevre de resuscitare. Din nefericire, în ciuda eforturilor, medicului sosit la locul evenimentului a fost nevoit să constate decesul bătrânului Pompierii militari prahoveni au intervenit, în urmă cu puțin timp, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o locuință din municipiul Câmpina, pe strada Maramureș. La fața locului au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Câmpina, acționând, în total, două autospeciale de stingere, o autocisternă și un echipaj de prim ajutor SMURD. Incendiul a afectat o locuință pe o suprafață de aproximativ 50 mp. ..Citeste mai departe.. | ![]() Infracțiuni rutiere, consemnate pe 12 octombrie
* Autoturism depistat în circulație cu număr provizoriu expirat Duminică, 12 octombrie, în jurul orei 10.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, în timp ce se aflau în executarea atribuțiilor de serviciu pe raza municipiului Ploiești, pe strada Gheorghe Doja, au oprit un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani din județul Ilfov. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că autoturismul nu figurează ca fiind înmatriculat. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. ..Citeste mai departe.. |
Depistați în trafic sub influența băuturilor alcoolice!
* Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat, în dimineața de 8 octombrie, în jurul orei 07:30, un conducător auto care emana halenă alcoolică. Testul cu aparatul etilometru a indicat 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Autoturismul se deplasa pe Drumul Județean 102, în afara localității Găgeni. De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind negativ. Conducătorul auto a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. ..Citeste mai departe.. | ![]() A pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a lovit patru autoturisme parcate în afara carosabilului, pe DJ 102C, în localitatea Albești-Paleologu!
Un tânăr de 27 de ani ar fi provocat, în seara de 12 octombrie, un accident rutier în lanț, în comuna Albești-Paleologu, pe DJ 120C. Din primele cercetări ale polițiștilor a rezultat că tânărul conducător auto ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu patru autoturisme parcate în afara părții carosabile, ulterior răsturnându-se. Conducătorul auto a părăsit locul accidentului, fiind ulterior identificat, pe raza comunei Valea Călugărească, de către un echipaj de poliție, ca fiind un tânăr de 27 de ani, anunță IPJ Prahova. Întrucât acesta acuza dureri, la fața locului a fost solicitat un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Prahova, care i-a acordat îngrijiri medicale, ulterior fiind transportat la spital pentru investigații de specialitate. ..Citeste mai departe.. |
Accident rutier în localitatea Valea Târsei între un autoturism și o motocicletă
Ocupanții motocicletei au fost transportați la spital Pompierii militari prahoveni au intervenit, în seara de 12 octombrie, pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor și pentru acordarea primului ajutor calificat în cazul producerii unui accident rutier pe raza localității Valea Târsei. La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere de la Punctul de Lucru Comarnic și un echipaj de prim ajutor SMURD de la Detașamentul Câmpina. În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism, cu doi ocupanți, și o motocicletă, tot cu doi ocupanți. În urma coliziunii, cei doi ocupanți ai motocicletei, 19 și, respectiv, 17 ani, au suferit diverse traumatisme. ..Citeste mai departe.. | ![]() Femeie de 91 de ani, accidentată în timp ce traversa strada Democrației, în PloieștiPolițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați sâmbătă, 11 octombrie a.c., cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Democrației. Aceștia s-au deplasat de urgență la fața locului, iar din primele cercetări efectuate a reieșit că un bărbat de 59 de ani, ar fi acroșat o femeie de 91 de ani, care se angajase în traversarea părții carosabile. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a pietonului, care a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii accidentului și luării măsurilor legale care se impun, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. ..Citeste mai departe.. |
![]() Un conducător auto sub influența alcoolului si un altul fără permis, depistați de polițiștii prahoveni
Sâmbătă, 11 octombrie, polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități specifice pe DN 1B, km 19+700, pe raza localității Valea Călugărească,
în conformitate acțiunea „Focus on the Road”, au oprit pentru control un autoturism care circula din direcția Buzău către Ploiești. Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 57 de ani și, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Persoana în cauză a fost condusă la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. ..Citeste mai departe.. | ![]() Acțiune a polițiștilor rutieri în desfășurare în localitatea Valea Călugărească
Polițiștii Serviciului Rutier acționează, în acest moment, pe raza localității Valea Călugărească, în conformitate cu Planul Național pentru combaterea cazurilor în care conducătorii auto desfășoară activități de natură a le distrage atenția de la condus – „Focus on the Road”. Scopul acțiunii este acela de a preveni accidentele rutiere cauzate de neatenție printr-o prezență activă și constantă în trafic, ne anunță IPJ Prahova. Polițiștii rutieri utilizează în cadrul acțiunii dispozitive portabile pentru măsurarea vitezei autovehiculelor, precum și echipamente pentru testarea concentrației de alcool în aerul expirat și determinarea prezenței substanțelor psihoactive în organismul conducătorilor auto. ..Citeste mai departe.. |
![]() Tânăr de 22 de ani, găsit decedat într-o zonă de drum forestier din Comarnic!Vineri, 10 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Comarnic au fost sesizați, de către un bărbat, cu privire la faptul că a observat o persoană decedată în zona unui drum forestier din localitate. Echipa operativă, constituită din polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic și din cadrul Poliției orașului Comarnic, s-a deplasat de urgență la fața locului, unde a identificat persoana în cauză ca fiind un bărbat de 22 de ani.
În urma examinării exterioare a cadavrului nu au fost constatate urme vizibile de violență. De asemenea, la fața locului au fost identificate mai multe bunuri aparținând persoanei, respectiv: documente de identitate precum și mai multe carduri bancare. ..Citeste mai departe.. | ![]() ANUNȚ UMANITAR: Fiecare clipă contează! Vladimir are nevoie urgentă de o operație care îi poate salva copilăria!
La doar 4 ani, Ștefan Vladimir Dinu duce o luptă grea pentru dreptul de a se bucura de copilărie. Deși este un copil vesel și activ, în spatele zâmbetului lui luminos se ascunde o boală rară care îi amenință viitorul. Vladimir s-a născut cu spina bifida și lipomielomeningocel, o malformație gravă a coloanei vertebrale. Prima intervenție chirurgicală a avut loc la doar 8 luni, în Germania, însă medicii nu au putut
îndepărta complet lipomul care îi presa nervii spinali, pentru a nu-i provoca leziuni ireversibile. De atunci, familia trăiește între spitale, terapii și speranțe, făcând tot posibilul ca băiețelul să ducă o viață normală.
Din păcate, odată cu puseul de creștere de la vârsta de 4 ani, starea lui Vladimir s-a agravat. Coloana și bazinul s-au deformat, iar investigațiile recente au arătat o malformație lombo-sacro-pelvină severă, care îi pune în pericol mobilitatea și funcțiile nervoase. ..Citeste mai departe.. |
![]() ![]() ![]() ![]() |