Accident rutier în Drajna!
| Publicat pe 2025-11-27 22:14:40 | Mihail Marinescu |
Unul dintre autoturismele implicate s-a răsturnat!
Încă un accident rutier produs pe arterele de circulație din județul Prahova azi, 27 noiembrie.
ISU Prahova ne anunță că accidentul a avut loc în comuna Drajna, satul Drajna de Jos, implicate fiind două autoturisme, în care se aflau doar șoferii.
Unul dintre autoturisme este răsturnat pe plafon în afara părții carosabile, la o diferență de nivel de aproximativ 5 m fața de carosabil.
Ambii șoferi sunt asistați medical la fața locului de către echipajul SAJ, aceștia au suferit diverse traumatisme, fiind conștienți și cooperanți.
La fața locului se află pompierii militari din cadrul Detașamentului Vălenii de Munte cu o autospecială de stingere, iar în sprijin acționează SAJ Prahova cu o ambulanță.
UPDATE, IPJ Prahova:
Din cercetările efectuate de polițiști s-a constatat faptul că un bărbat de 60 de ani a condus un autoturism pe DJ102B și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de o tânără de 23 de ani, în aceeași direcție de deplasare.
În urma coliziunii, autoturismul condus de tânără a fost proiectat în afara părții carosabile, la o diferență de nivel de aproximativ 5 m.
În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto, care a fost transportată la o unitate medicală, in vederea acordării îngrijirilor de specialitate.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii accidentului, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.