Trei mașini avariate într-un accident rutier produs în Gorgota


Un conducător auto se afla sub influența alcoolului 

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați duminică, 26 octombrie a.c., în jurul orei 20.15, cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 101E, în localitatea Gorgota, eveniment soldat cu pagube materiale. 
Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că, un bărbat de 23 de ani, din comuna Gorgota, în timp ce conducea un autoturism ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism. 
În urma impactului, autoturismul condus de tânăr a fost proiectat într-un autoturism, care, la rândul său, a lovit un stâlp de iluminat public. Evenimentul s-a soldat cu avarierea celor trei vehicule implicate.
..Citeste mai departe..

Accident rutier în Ciorani!

Două autoturisme au fost implicate, în urmă cu puțină vreme, într-un accident rutier în satul Cioranii de Sus, comuna Ciorani. 
De asemenea, în accident sunt implicați și doi pietoni, ne informează ISU Prahova. Intervin pompierii Detașamentului Mizil, cu o autospecială de stingere si un echipaj SMURD si Detașamentul 2 Ploiești cu ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă. 
La locul evenimentului a sosit și elicopterul SMURD deoarece, din primele date primite prin apel la 112, două persoane ar fi fost în stare de inconștiență. Informațiile conform cărora două persoane ar fi inconstiente, nu se confirmă. 
Victimele sunt asistate la fața locului, ne asigură ISU Prahova. 

UPDATE
O persoana conștientă este transportată la spital de către echipajul TI
..Citeste mai departe..

Accident rutier în Lipănești

Două femei au fost transportate la spital 

Accident rutier și pe D.N. 1 A, în localitatea Lipănești. Din primele cercetări de la fața locului a polițiștilor a reieșit faptul că, un tânăr de 19 de ani, care conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de către un bărbat de 68 de ani. 
Ulterior, autoturismul a fost proiectat în alt autovehicul condus de un tânăr de 27 de ani. 
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a două femei de 39 și respectiv 63 de ani, care au fost fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. 
Conducătorii auto a fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, în toate cele trei cazuri. 
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun
..Citeste mai departe..

Infracțiuni rutiere, consemnate pe 18 și 19 decembrie

Un tânăr de 20 de ani, din Mizil, nu a vrut să oprească autoturismul pe care-l conducea după semnalul polițiștilor rutieri, pe strada „Nicolae Bălcescu”, pe 19 decembrie, astfel că a fost urmărit și, în scurt timp, a fost prins. 
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că tânărul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. 
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere. 

* Miercuri, 18 decembrie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Blejoi în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe strada Fabricilor din comuna Bucov, un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din municipiul București. Întrucât conducătorul auto emana halenă a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.
..Citeste mai departe..

Tânăr reținut, pentru 24 de ore, pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat

Polițiștii Secției nr.3 de Poliție Ploiești au reținut miercuri, 18 decembrie a.c, un tânăr de 21 de ani, din municipiul Ploiești, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat. 
În fapt, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 19.00, tânărul ar fi sustras o sticlă cu băuturi alcoolice dintr-un supermarket de pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino, din municipiul Ploiești, fiind oprit la ieșirea din societate de către agentul de securitate. Tânărul a fost condus la sediul unității de poliție în vederea audierii, context în care s-a stabilit faptul că ar mai fi săvârșit și alte fapte de furt calificat, aflate în lucru la nivelul Secției nr. 3 Ploiești. 
În baza probatoriului administrat, față de bănuit a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
..Citeste mai departe..

Bărbat depistat, în flagrant delict, în timp ce comercializa articole pirotehnice, fără drept!

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, au depistat miercuri, 18 decembrie, în flagrant delict, în parcarea unui centru comercial din comuna Blejoi, un bărbat din comuna Păulești în timp ce oferea spre vânzare articole pirotehnice, fără a fi autorizați în acest sens. 
Cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști, în autovehiculul bărbatului au fost găsite 30 de bucăți de articole pirotehnice, baterii de artificii și petarde, categoriile F2 și F3, în cantitate de aproximativ 50 de kilograme și în valoare de aproximativ 3.000 de lei. Acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. 
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept
..Citeste mai departe..

Polițiștii prahoveni, printre cetățeni în apropierea sărbătorilor!

Astăzi, 18 decembrie, în apropierea Sărbătorilor, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiști ai Secției nr.1 Ploiești, s-au aflat printre cetățenii din municipiul Ploiești pentru ca aceștia să aibă parte de sărbători în siguranță. 
„Sărbători în siguranță” este o campanie de prevenire a infracțiunilor și victimizării pe perioada sărbătorilor de iarnă. 
Într-un comunicat de presă emis de către IPJ Prahova se anunță că, în intervalul orar 10:30 – 12:00, polițiștii au purtat discuții cu cetățenii din zona Halelor Centrale Ploiești, în care au fost abordate mai multe subiecte de interes, cel mai important fiind acela al necesității cunoașterii de către populație a faptului că articolele pirotehnice pot reprezenta un pericol foarte mare dacă sunt utilizate de persoane neautorizate sau în mod necorespunzător. 
Acestea pot conduce chiar la vătămări grave.
..Citeste mai departe..

Bărbat din Italia, reținut pentru amenințare și distrugere în formă continuată

Acesta ar fi produs distrugeri unor autovehicule parcare în Mizil!

Polițiștii din cadrul Poliției oraşului Mizil au fost sesizați de către un bărbat, în data de 7 decembrie a.c., despre faptul că ar fi fost amenințat de către o persoană necunoscută și ulterior aceasta i-a tăiat anvelopa autoturismului. 
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele cercetări efectuate a reieșit faptul că, un bărbat de 28 de ani, în timp ce se afla în autoturismul personal, pe strada Stadionului, din orașul Mizil ar fi fost amenințat de către o persoană necunoscută, aceasta i-ar fi distrus totodată și anvelopa autoturismului. 
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat alte opt autovehicule parcate pe mai multe străzi din orașul Mizil care prezentau urme de distrugere.
..Citeste mai departe..

Un ansamblu de vehicule s-a răsturnat pe DN 1, la Posada!

Trafic rutier restricționat pe DN 1 Posada, km 115, direcția Brașov - Ploiești, din pricina unui accident rutier. 
Din primele date transmise de polițiști ar fi vorba despre un ansamblu de vehicule, încărcat cu materiale de construcții, care s-ar fi răsturnat. 

UPDATE, ISU Prahova:
ISU Prahova acționează cu o autospecială de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă și un echipaj SMURD. Autotrenul era încărcat cu materiale de construcții răsturnat pe carosabil, conducătorul auto fiind asistat medical la fața locului, însă ulterior a refuzat transportul la spital.

UPDATE, IPJ Prahova: 
La acest moment se circulă dirijat pe sensul de mers Ploiești-Brașov!

UPDATE, IPJ Prahova:
Trafic normal la acest moment
..Citeste mai departe..

A intrat cu mașina într-un gard și într-un copac, pe Cameliei!

Un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 54 de ani a părăsit carosabilul și s-a lovit de un gard, după care și de un copac. Accidentul s-a produs în dimineața de 18 decembrie, în jurul orei 5:45, pe strada Cameliei, din Ploiești. 
În urma accidentului, pasagerul de pe locul din dreapta-față, un tânăr în vârstă de 23 de ani, a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri de specialitate. 
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, ne informează IPJ Prahova.
..Citeste mai departe..

Conducea un autoturism neînmatriculat!

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 1 Ploiești, în timp ce acționau marți, 17 decembrie a.c, pe strada Ștrandului, din municipiu, au oprit un autoturism care era condus de un tânăr de 24 de ani, din comuna Șoimari. 
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că autoturismul nu figurează ca fiind înmatriculat. 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat
..Citeste mai departe..

    116 117 118 119 120 121 122