IPJ Prahova: „Pericolul invizibil de pe șosele: alcoolul la volan!”


„Alcoolul la volan reprezintă una dintre cele mai grave și frecvente cauze ale accidentelor rutiere. Consumul de alcool afectează capacitatea de concentrare, reflexele și percepția, transformând conducătorul auto într-un real pericol atât pentru el însuși, cât și pentru ceilalți participanți la trafic. 
Deși consecințele pot fi dramatice — de la pierderi de vieți omenești până la urmări penale — mulți conducători auto aleg, în continuare, să se urce la volan sub influența băuturilor alcoolice. 
Problema necesită o atenție constantă din partea societății, autorităților și, mai ales, a fiecărui individ în parte. 
Facem un apel ferm către toți conducătorii auto: fiți conștienți de pericolele la care vă expuneți, dar mai ales de riscurile la care supuneți viețile celorlalți. 
Într-o fracțiune de secundă, o decizie ilegală se poate transforma într-o tragedie ireversibilă”, transmite IPJ Prahova. 

* Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost sesizati, la data de 12 iulie a.c, în jurul orei 20:00 despre producerea unui accident rutier pe strada Troienelor din municipiu. În urma verificărilor efectuate, aceștia au identificat conducătorul auto, un bărbat de 44 de ani, care, în timp ce conducea un autoturism, a intrat in coliziune cu o bicicletă parcată.
..Citeste mai departe..

Trei tinere, accidentate de un autoturism la Bucov!

Șoferul a părăsit autoturismul...!

În seara de 3 septembrie, un autoturism a lovit trei pietoni în Bucov, pe str. Nicolae Iorga, anunță ISU Prahova. 
Pentru gestionarea evenimentului, ISU Prahova a mobilizat următoarele resurse medicale și paramedicale: două ambulanțe SMURD, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă (cu medic) și, în sprijin, venind și o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Prahova.
Cele trei victime, toate fiind fete de 18-19 ani, erau conștiente, acestea primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportate la spital, astfel (în urma evaluării de la locul intervenției). 
Este vorba despre: 
- fată de 19 ani, cu traumatism cranio-cerebral, transportată la UPU Ploiești de ambulanța TIM; 
- fată de 18 ani, cu traumatism cranio-cerebral și traumatism membru inferior drept, transportată la UPU Ploiești de SMURD; 
- fată de 18 ani, cu traumatism coloană cervicală, transportată la UPU Ploiești de SAJ.
..Citeste mai departe..

Incendiu de vegetație uscată produs halta Crivina și Brazi!

Pompierii militari prahoveni acționează pentru lichidarea unui incendiu de vegetație uscată produs între halta Crivina și Brazi, paralel cu calea ferată, pe o lungime de aproximativ 1.5 km. 
Traficul feroviar a fost afectat, însă oprirea acestuia a fost dispusa de CFR, ISU Prahova neavând informații despre durata acestei probleme. 
Incendiul este localizat, pompierii acționează pentru lichidarea acestuia
..Citeste mai departe..

Sute de sancțiuni contravenționale aplicate în ultimele trei zile ale lunii august!

În ultimele trei zile ale săptămânii precedente, 30,31 august și 1 septembrie a.c., polițiștii și jandarmii au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc, pentru combaterea consumului de băuturi alcoolice și substanțe psihoactive, dar și pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, ne anunță IPJ Prahova. 
Astfel, dintre acțiunile desfășurate de către polițiștii prahoveni sunt evidențiate acțiunile organizate pe drumurile naționale din județ, în municipiul Ploiești, în orașele Boldești-Scăeni, Comarnic, Plopeni, Vălenii de Munte, dar și pe raza Secției Rurale de Poliție Blejoi acestea având drept obiective să identifice și să abordeze în mod eficient orice potențială amenințare pentru siguranța societății, asigurându-se un climat corespunzător de ordine și siguranță publică.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat peste 160 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 79.000 de lei
..Citeste mai departe..

Depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Băicoi!

Polițiștii din cadrul Poliției oraşului Băicoi au depistat luni, 2 septembrie, în jurul orei 22:30, pe strada Oltului, din localitatea Băicoi, un conducător auto, în vârstă de 50 de ani, ce se afla la volan sub influența alcoolului.
La testarea cu aparatul etilotest a bărbatului, acesta a indicat valoarea de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge. 
În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii situației de fapt,
..Citeste mai departe..

Poliția prahoveană ne informează!

* Reținut pentru 24 de ore pentru comiterea mai multor infracțiuni 

Duminică, 1 septembrie a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Drajna au fost sesizați, de către un bărbat, cu privire la faptul că o persoană a pătruns pe proprietatea sa de domiciliu, din localitatea Bătrâni, fără drept. 
Din primele verificări efectuate, s-a stabilit faptul că persoana în cauză ar fi intrat în curtea apelantului pentru a discuta cu fosta sa concubină, care locuiește la acea adresă, plecând ulterior, întrucât nu a găsit-o.
În urma verificărilor amănunțite, bărbatul de 31 de ani, din comuna Cocorăștii Misli, a fost depistat în orașul Vălenii de Munte, și condus la sediul unității de poliție, stabilindu-se faptul că la începutul lunii iulie a.c., împotriva acestuia a fost emis, prin sentință civilă, un ordin de protecție pe 6 luni, prin care avea mai multe obligații, respectiv păstrarea unei distanțe de minimum 200 de metri față de fosta concubină și de locuința ei, precum și interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic sau prin corespondență sau în orice alt mod cu aceasta.
..Citeste mai departe..

Ați văzut-o?

Duminică, 1 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr.3 de Poliție Ploiești au fost sesizați, în mod direct, de către o femeie din municipiu, cu privire la faptul că, în în intervalul orar 23.00 - 04.00 (31 august-1 septembrie) fiica sa, PETCU BIANCA ELENA, de 15 ani, a plecat de la domiciliu și nu a revenit până la momentul sesizării. 
Semnalmente: înălțime 1,63 metri, 42 de kilograme, păr șaten, lung, drept, ochi verzi, față ovală, fără alte semne particulare, purtând ochelari de vedre cu ramă neagră. 
Nu se cunosc elementele vestimentare pe care tânăra le purta la momentul plecării voluntare de la domiciliu. 
Persoanele care pot oferi informații cu privire la persoana în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112

..Citeste mai departe..

A pierdut controlul asupra autoturismului și a lovit două autoturisme parcate!

Testul cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 1, 26 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul șoferului respectiv

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost sesizați, pe 1 septembrie a.c, în jurul orei 6.00, despre producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale, pe Bulevardul București, din municipiu. 
Din primele cercetări efectuate la fața locului polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 29 de ani, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu două autoturisme parcate. 
Întrucât tânărul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1, 26 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 
Polițiștii continuă cercetările pentru clarificarea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice
..Citeste mai departe..

Incendiu la anexe gospodărești din în comuna Florești, sat Novăcești!

Pompierii au stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza jăratecului lăsat nesupravegheat 

Pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Băicoi au acționat, în această dimineață de 1 septembrie, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care a cuprins anexele a doua gospodării din satul Novăcești. 
Pentru gestionarea operativă a evenimentului, s-a acționat cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 200 mp, pompierii reușind să salveze casele aferente celor doua gospodării. 
Evenimentul nu a fost soldat cu victime, anunță ISU Prahova. 
La finalizarea intervenției, pompierii au stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza jăratecului lăsat nesupravegheat (a fost pus foc în aer liber și, la final, nu s-au asigurat ca acesta este stins în totalitate)
..Citeste mai departe..

L-ați văzut?

Sâmbătă, 31 august a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Drajna au fost sesizați despre faptul că VASILOIU CONSTANTIN DANIEL, de 50 de ani, a plecat în mod voluntar de la domiciliul acestuia, din comuna Izvoarele și nu a mai revenit până în prezent. 
Semnalmente: aproximativ 165 cm înălțime, aproximativ 60 de kilograme, ochi căprui. 
La momentul plecării bărbatul purta pantaloni și adidași negri. 
Persoanele care pot oferi informații cu privire la bărbatul în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112

..Citeste mai departe..

Infracțiuni rutiere, consemnate pe 30 și 31 august

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați vineri, 30 august a.c, în jurul orei 4.00, despre producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale, pe Șoseaua Vestului, din municipiu. 
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări a reieșit faptul că o femeie de 34 de ani, în timp ce conducea un autoturism ar fi acroșat cu un stâlp electric, pe care l-ar fi proiectat într-un autoturism parcat. 
Întrucât femeia emana halenă alcoolică a fost testată cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
Aceasta a fost condusă la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 
Polițiștii continuă cercetările pentru clarificarea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.
..Citeste mai departe..

    110 111 112 113 114 115 116