Un bărbat în vârstă de 45 de ani, carbonizat într-un incendiu ce s-a produse în locuința în care se afla, în Comarnic!

Publicat pe 2025-01-10 21:46:55Mihail Marinescu

Pompierii din cadrul Punctului de lucru Comarnic și ai Detașamentului Câmpina au intervenit, în seara de 10 ianuarie, la un incendiu izbucnit la o locuință din Comarnic, situată pe strada Eternității. 
S-a intervenit cu un total de patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. 
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul etajului locuinței, pe o suprafață de cca. 100 mp. Deoarece exista informația conform căreia o persoană ar fi fost surprinsă de incendiu au fost constituite echipe de căutare-salvare și s-a realizat pătrunderea în imobilul afectat. 
Din nefericire, pompierii au găsit trupul carbonizat al unui bărbat în vârstă de aproximativ 45 ani. 
În acest moment, incendiul este lichidat, pompierii lucrând pentru îndepărtarea efectelor negative ale acestuia, ne declară ISU Prahova.