Un meci repede de uitat...!


Petrolul - „U” Craiova 0-4 (0-2) 

Circa 1.000 de împătimiţi fani au asistat, pe frig și la o oră târzie, la un meci în care petroliștii nu au avut replică și conturile cu ediţia în curs a Cupei României s-au încheiat! 
Despre joc nu sunt multe de spus la ce s-a întâmplat pe teren în confruntarea dintre „lupi” și olteni. Aliniind o echipă în care s-au regăsit doar jucătorii mai puţin obișnuiţi cu statutul de titular, trupa lui Neagoe nu a putut face faţă garniturii a doua oltene, una mult mai călită în bătăliile din campionat sau din Conference League. 
Astfel, duelul s-a jucat, practic, într-un singur sens, spre poarta lui Bălbărău, cel care a fost nevoit să scoată balonul de patru ori din poartă, de câte două ori în fiecare repriză. 
Golurile oltenilor au fost marcate de Romanchuk (minutul 10), Etim (18), Creţu (57) și Mekwabishvili (86). 
Pentru Petrolul urmează meciul din campionat de la Arad, luni, 8 decembrie, de la ora 17,30, cu UTA.
..Citeste mai departe..

CSO Boldești a câștigat clar cu CS Ștefănești, în Cupa României

Gruparea cu pretenții justificate în viitorul campionat la nivelul Ligii A Prahova, principala competiție fotbalistică din județ, CSO Boldești, a gândit bine debutul în Cupa României. 
Câștigătoarea pe plan județean a întrecerii, după o finală cu CS Șirna Varnița, trupa din Boldești și-a arătat statutul, în jocul cu CS Ștefănești (Ilfov). 
Echipa din Boldești preluată, din această vară, de Darius Badea, a reușit un succes apreciat, câștigând cu un convingător 2-0. Partida cu formația care a câștigat Cupa în județul vecin, a arătat că echipa din Boldești poate juca, după câteva sezoane reușite, un rol fruntaș, în viitoarea ediție a întrecerii județene de elită
..Citeste mai departe..

Petrolul, doar remiză în debutul din Superligă!

Petrolul – U. Cluj 1-1(1-1) 

Meciul de debut din noul sezon de Superligă s-a disputat pe o căldură sufocantă, acordându-se câte două pauze pentru hidratare în fiecare repriză, din această pricină, pentru că aşa este regulamentul. 
La partida de pe „Ilie Oană” au asistat aproape 9.000 de fani, iar echipa din Cluj a avut și ea o galerie în gradena rezervată oaspeților. Lovitura de început a meciului a fost dată de doi fani din vechea gardă, Doru Alexiu și Giușcanu, spre încântarea asistenței din tribune!
..Citeste mai departe..

Oilfriends Ploiești a ajuns în sferturile de finală ale Cupei României la minifotbal!

În Cupa României la Minifotbal, de la Sibiu, trei echipe prahovene au reprezentat județul, iar MFC Oilfriends Ploiești a ajuns până în sferturile de finală ale competiției. Ploieștenii nu au trecut de această fază, pierzând în confruntarea cu TMV Ovidiu Constanța, după executarea loviturilor de departajare! 
Formația antrenată de Robert Mălăescu a avut rezultate demne de semnalat. În grupe a trecut de formații, precum Electrictelecom București, scor 3-2 și Liberti Iași, scor 2-1. 
Apoi a trecut de Inter Sibiu, scor 4-2, ca în „șaisprezecimi” să invingă formația din Câmpulung Muscel, New Times, fără gol primit, scor 2-0.
..Citeste mai departe..

Cinci medalii a obţinut secţia de atletism a CSŞc. Ploieşti la Cupa României de la Craiova

În zilele de 15 şi 16 iulie a.c., Stadionul de atletism „Nicolae Mărășescu”, din Craiova, a găzduit Cupa României la atletism, pentru seniori- tineret și U (20). 
Atleții de la CSS Ploiești, pregătiți de profesorii Maria Andrei, Florin Andrei și Robert Munteanu, au avut o prestație excelentă, reușind să obțină, cu ștafeta 4 x 400 m, medalia de aur la „U20”, medalia se bronz la seniori, iar ștafeta 4 x 100 m a obținut medalia de argint la „U 20”! 
Echipa CSS Ploiești a concurat în componența Gabriel Boboc - Teodor Marin - Raul Chivi - Ruben Chivi!
..Citeste mai departe..

Academia Petrolul Ploiești are un nou coordonator, Marius Codescu!

Marius Codescu a fost numit să se ocupe de coordonarea Academiei Petrolul Ploiești. 
În vârstă de 53 de ani, Marius Codescu este posesorul licențelor A UEFA, A ELITA UEFA și formator antrenor licența A UEFA, având un palmares impresionant, din care remarcăm participarea și avansarea în Yuth League cu Zimbru Chișinău și câștigarea titlului național cu grupa 1998 a Viitorului Constanța, unde a selecționat și antrenat tineri fotbaliști precum Ianis Hagi, Virgil Ghiță, Florinel Coman, Andrei Ciobanu și mulți alții
..Citeste mai departe..

Ploieşteanca Alexandra Avram, pe locul al 4-lea la Campionatul Naţional de Înot pentru Cadeţi – 12 ani!

Complexul Turistic de Nataţie din Târgovişte a găzduit, la finele săptămânii trecute, Campionatul Naţional de Înot pentru cadeţi-12 ani, competiţie la care CSM Ploieşti a fost reprezentat de Alexandra Avram. 
Cea mai bună clasare a sportivei pregătite de Tamara Costache şi Ciprian Toma a fosta consemnată în proba de 100 metri fluture, în care, deşi a reuşit cel mai bun timp personal, de 1:12.70, a ocupat locul al 4-lea! 
Alexandra a mai ocupat locul al 9-lea în proba de 200 metri mixt (2:45.43 secunde), al 12-lea la 400 metri liber (5:05.65 minute) şi locul al 15-lea la 50 metri liber (34.13 secunde)
..Citeste mai departe..

Robert Moldoveanu va evolua la Chindia Targoviște, în noul sezon

Chindia Târgoviște încearcă o revenire rapidă in Liga 1, cu o nouă conducere și o formație remaniată complet. 
Printre noutăţile târgoviștenilor se numără și doi jucători de la Petrolul, un „under” și un senior. 
Astfel, după ce l-a împrumutat pe Boțogan, clubul ploieștean îl cedează și pe Robert Moldoveanu la Chindia, cel care a ajuns la un acord privind încetarea raporturilor contractuale cu Petrolul. 
Revenit la Petrolul, la începutul acestui an, după ce mai jucase pe „Ilie Oană” și în sezonul 2018-2019, Moldoveanu (24 ani) a bifat 11 prezențe în tricoul „galben-albastru” pe parcursul ultimei ediții de campionat

..Citeste mai departe..

Bilete pentru prima confruntare a sezonului, meciul cu Universitatea Cluj!

Duminică, 16 iulie, Petrolul va lua startul în ediția 2023-2024 a Superligii și are prima întâlnire a sezonului pe Stadionul „Ilie Oană”. Adversară îi este Universitatea Cluj, partida urmând să înceapă la ora 18:30. 
De ieri, 10 iulie, biletele pentru această confruntare sunt disponibile on-line, iar de astăzi vor putea fi procurate și de la casa Stadionului „Ilie Oană”, ce va fi deschisă conform programului. 
-marți,11 iulie: 14,00-19,00. 
-miercuri, 12 iulie: 10,00-15,00.
..Citeste mai departe..

Atleții de la CS Atletico Slănic au câştigat două titluri naţionale la Craiova!

În zilele de 8 şi 9 iulie a.c., Stadionul de atletism „Nicolae Mărășescu”, din Craiova, a fost gazda Campionatelor Naționale de Atletism pentru Seniori și Tineret ale României.
Atleții de la CS Atletico Slănic, conduși de președintele clubului, Gimy Mușat, și de profesorii Maria Andrei și Florin Andrei, au avut o prestație excelentă, reușind să obțină două titluri de campioni ai României și două medalii de bronz!
În prima zi, echipa de ștafetă mixtă 4 x 400 m, în componența Ruben Chivi - Bianca Stoica - Andrei Rebecca - Mark Fandly, a reușit, cu timpul de 3.32.66 min., să intre în posesia celor două titluri de campioană a României, atât la Seniori cât și la Tineret! Tot în prima zi, atleta Rebecca Ioana Andrei a reușit în proba de 400 m, cu timpul de 54.70 sec. să obțină medalia de bronz la categoria Tineret!
..Citeste mai departe..

Sepsi Sf.Gheorghe, care a câștigat Supercupa României, la Ploieşti!

Sâmbătă, 8 iulie, pe stadionul „Ilie Oană”, în prezența a 7.000 de spectatori, s-a disputat Supercupa României 2023, între Farul Constanța și Sepsi OSK Sf.Gheorghe.
Partida a fost câștigată, după cum probabil ştiţi, de către formația covăsneană, scor 1-0, prin golul marcat de Ion Gheorghe (47). Prima repriză a fost una echilibrată, cu puține faze mai importante la cele două porți, Nedelcu (5) și Bălașa (38).
Cea mai mare ocazie a fost cea a lui Safranko(44), care din poziție foarte bună a reluat slab!
După pauză s-a înscris golul victoriei, cel ce a adus trofeul pentru Sepsi. Ion Gheorghe (în minutul 47) a marcat cu capul din 7-8 metri, după o centrare a lui Denis Ciobotariu.
A urmat apoi o dominare a Farului, fără folos, cu primul șut pe poartă consemnat tocmai în minutul 83!
..Citeste mai departe..

    49 50 51 52 53 54 55