Trei autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs duminică în Ploiești

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați duminică , 19 octombrie a.c., cu privire la producerea unui accident rutier la intersecția străzilor Vasile Milea și Emile Zola din municipiu.
Aceștia s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că un bărbat de 44 de ani ar fi condus un autoturism pe strada Emile Zola, iar la intersecția cu strada Vasile Milea, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani.
Ulterior, al doilea autoturism a fost proiectat într-un alt autovehicul condus de o femeie de 63 de ani.
În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unei femei de 31 de ani, pasageră într-unul dintre vehicule, care a fost preluată de un echipaj al ambulanței și transportată la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
..Citeste mai departe.. Reținut pentru conducere sub influența alcoolului și a substanțelor interzise!Polițiștii din cadrul Poliției orașului Comarnic au reținut marți, 1 iulie a.c., un tânăr de 25 de ani, bănuit de comiterea unei infracțiuni la regimul rutier. În fapt, în noaptea de 28 iunie a.c., acesta ar fi condus un autoturism pe Drumul Național 1, pe raza orașului Comarnic, deși se afla sub influența alcoolului și a altor substanțe.
În urma controlului efectuat de polițiști, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, atât în vederea stabilirii alcoolemiei, cât și pentru detectarea prezenței substanțelor psihoactive în organism. ..Citeste mai departe.. | ![]() IPJ Prahova: Siguranță, vacanță – polițiștii prahoveni au ajuns în tabăra de la Azuga!Marți, 1 iulie, polițiștii Biroului Siguranța Școlară și Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminanității au ajuns în mijlocul unei tabere organizate în stațiunea Azuga, unde au stat de vorbă cu aproximativ 100 de copii și 10 cadre didactice. * Joacă, dar și învățare – cu grijă și empatie Într-un comunicat de presă, transmis de către IPJ Prahova, ni se precizează că polițiștii nu au venit cu strictețe, ci cu povești, jocuri și activități prietenoase. Într-un cadru relaxat, cu râsete și curiozitate, cei mici au fost învățați: cum să își aleagă prietenii cu grijă; ce înseamnă limitele personale și cum să le respecte; ce riscuri pot apărea în mediul online sau în spațiile publice; cum pot cere ajutor atunci când ceva nu se simte în regulă. ..Citeste mai departe.. |
![]() Conducătoarea unui motociclu, transportată la spital după un accident rutier!Accident rutier produs pe Drumul Național 1B, pe raza localității Albești-Paleologu, în care a fost implicate un motociclu și un autoturism, care se deplasau pe direcția Buzău – Ploiești. În urma impactului, o femeie de 20 de ani, conducătoarea motociclului, a suferit leziuni și a fost transportată la o unitate medicală pentru îngrijiri și investigații de specialitate.
Testările cu aparatul etilotest efectuate asupra celor doi conducători auto au indicat valori negative (0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat). Traficul rutier este restricționat pe banda a doua a sensului Buzău – Ploiești, până la finalizarea cercetărilor. În cauză, se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă ..Citeste mai departe.. | ![]() Acțiune a polițiștilor rutieri în desfășurare, pentru siguranța participanților la traficÎn contextul creșterii semnificative a numărului de participanți la trafic care utilizează mijloace de deplasare alternative – precum biciclete, trotinete electrice, mopede și tricicluri cu motor – siguranța rutieră a devenit o prioritate constantă pentru polițiștii rutieri, ne transmite IPJ Prahova, printr-un comunicat de presă. Sursa citată mai spune că, totodată, comportamentul pietonilor în trafic continuă să influențeze în mod direct gradul de risc rutier. Lipsa respectării regulilor de circulație de către aceste categorii vulnerabile conduce frecvent la producerea de evenimente rutiere, unele dintre ele soldate cu consecințe grave. ..Citeste mai departe.. |
Accident rutier dintre un ansamblu de vehicule și un autoturism, la Valea Călugărească!O femeie a fost transportată la la spital Încă din prima zi a „lunii lui cuptor” consemnăm un accident rutier, acesta producându-se, în jur de 11:30, pe DN 1B, în Valea Călugărească. Din primele cercetări ale polițiștilor sosiți la fața locului a reieșit faptul că, un bărbat de 44 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor și o semiremorcă, pe Drumul Național 1B, la un moment dat ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat de 42 de ani. În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unei femei de 42 de ani, care a fost transportată la la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri. ..Citeste mai departe.. | ![]() A fost un sfârșit de săptămână încărcat de misiuni pentru Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova!Nu au lipsit nici sancțiunile contravenționale, în număr de 37 fiind aplicate În acest sfârșit de săptămână, suplimentar față de misiunile curente de pază și asigurare a intervenției, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova au asigurat ordinea publică la 22 evenimente desfășurate în spațiul public, ne comunică Jandarmeria Prahova printr-un comunicat de presă. Pentru a ne asigura că cei peste 40.000 participanți la aceste manifestări cultural-artistice, promoționale, sportive și religioase se pot bucura în liniște de activitățile pregătite de organizatori au fost folosiți peste 200 jandarmi. Fiind în plină vacanță de vară, jandarmii montani au organizat activități preventive pe traseele turistice și le-au făcut turiștilor o serie de recomandări cu privire la desfășurarea activităților de picnic precum și cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl aibă în eventualitatea întâlnirii cu animalele sălbatice. ..Citeste mai departe.. |
![]() Încă un accident rutier în Prahova!În Comarnic, cartier Nistorești, pe DN1 Două autoturisme au fost implicate azi, 30 iunie, într-un accident rutier în cartierul Nistorești, din Comarnic, pe DN1. Au intervenit pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Comarnic, cu sprijinul celor de la Detașamentul Câmpina cu două autospeciale de stingere dotate cu module pentru descarcerare, o autospecială de primă intervenție și comandă si o ambulanță SMURD. De asemenea, sunt prezente la fața locului și două ambulanțe SAJ Prahova, informează ISU Prahova. Dintre cei trei ocupanți ai acestora, unul era blocat într-unul dintre autoturisme. Pompierii au acționat pentru extragerea acestuia, ulterior fiind predat echipajelor de prim ajutor, conștient, politraumatizat. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 32 de ani, cu diverse traumatisme, va fi transportat la UPU Ploiești pentru îngrijiri suplimentare. ..Citeste mai departe.. | Accident rutier și în afara localității Păulești!O pasageră, în vârstă de 74 de ani, a fost transportată la spital Încă un accident rutier consemnat în Prahova în prima zi din această săptămână, de data aceasta pe Drumul Național 1, în afara localității Păulești.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au concluzionat că un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 53 de ani. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a unei femei de 74 de ani, pasageră în cel de-al doilea autoturism.
Aceasta a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. ..Citeste mai departe.. |
Restricții de trafic pe Drumul Național 1, în localitatea Puchenii Mari!Inspectoratul Județean de Poliție Prahova informează participanții la trafic că, în perioada următoare, pe Drumul Național 1 – E60, pe raza localității Puchenii Mari, se vor institui restricții de circulație, după cum urmează: - 1 iulie 2025, în intervalul orar 10.00 – 14.00, traficul rutier va fi restricționat între kilometrii 43+900 și 44+750, pentru demontarea parapetului median din beton; - 2 iulie 2025, în intervalul orar 00.00 – 04.00, traficul rutier va fi închis total pe același sector de drum, pentru executarea lucrărilor de demontare a unei pasarele pietonale. „Executantul lucrărilor va asigura semnalizarea rutieră temporară, precum și devierea traficului pe ruta ocolitoare stabilită: Drum Sătesc 353 – strada Comăneanca – strada Dogari (1,1 km). ..Citeste mai departe.. | ![]() Un conducător auto a fost transportat la spital în urma unui accident în care a fost implicat pe DN 1, în ComarnicAccident rutier produs azi, 30 iunie, la orele prânzului, pe Drumul Național 1, în localitatea Comarnic, între două autoturism. Din primele cercetări efectuate de polițiștii sosiți la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 61 de ani, care conducea un autoturism pe DN1, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 70 de ani. În urma impactului, conducătorul auto de 61 de ani a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului și dispunerii măsurilor legale care se impun, anunță IPJ Prahova. ..Citeste mai departe.. |
![]() ![]() ![]() ![]() |