Încotro ne îndreptăm ca nație? Unde este educația?


Se întoarce omul acasă, de la muncă, deschide ferestrele și, în loc să aibă parte de liniște, că așa este indicat după muncă și stres, are parte de gălăgie! Dar nu orice gălăgie! 
Se găsiră un puștan, probabil ca să se da mare în fața fetelor că ce breaz este el, să ia un bidonaș cu apă (0,5L) și să-l izbească de asfalt de nenumărate ori! 
Pur și simplu nu-ți vine a crede ce apucături au unii copii în ziua de azi! 
Ce joacă este asta să dai de asfalt cu bidonul de apă? 
Hm, apa, esența vieții, a ajuns subiect de joacă pentru acel tânăr! Educație? Nuuu, nici nu încape vorbă de așa ceva. 
Dacă acel băiat ar fi primit educație în niciun caz nu comitea asta. 
Și asta nu este tot. 
Când i s-a strigat să nu mai comită așa ceva, pur și simplu a luat poziția unei statui și se uita cu o privire ce semăna cu cea a președintelui când nu înțelege o întrebare!
..Citeste mai departe..

Muzeul Memorial „Paul Constantinescu” din Ploieşti organizează “Mărţişoare pe portativ”

Muzeul Memorial „Paul Constantinescu” anunţă că joi, 2 martie a.c., începând cu ora 11.30, în sala Auditorium a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploieşti, str. Toma Caragiu nr. 10, are loc spectacolul musical-artistic intitulat “Mărțișoare pe portativ”.
În cadrul acestui spectacol dedicat Zilei Internaționale a Femeii vor evolua elevi de la Colegiul de Artă „Carmen Sylva” Ploiești:
- Ioana Andreescu-pian, Anthuza Georgescu- voce și pian;
- Zefir Brezeanu- vioară;
- Iulia Popa și Horia Băzăvan-actorie,
- Iulia Dragnea și Darius Moise – chitară clasică.
În program sunt lucrări de: Frederic Chopin, Antonin Dvorak, Pablo de Sarasate, Tiberiu Brediceanu și Jorge Cardoso.
Intrarea este liberă

..Citeste mai departe..

Pe 1 martie, la Muzeul Judeţean de Artă Prahova are loc vernisajul expoziției de acuarele „Preludii cromatice”, aparţinând artistului Eugen Măcinic

Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” organizează miercuri, 1 martie a.c., la ora 16.00, la sediul muzeului din Ploieşti, B-dul Independenţei nr. 1, vernisajul expoziției de acuarele „Preludii cromatice”, aparţinând artistului Eugen Măcinic. Expoziția poate fi vizionată în prima jumătate a lunii martie, la etajul muzeului, de marți – duminică, între orele 9.00 – 17.00. Eugen Măcinic s-a născut în 5 martie 1964, la Sebeș, iar pasiunea pentru pictură i s-a manifestat de timpuriu, prima sa expoziție personală fiindu-i organizată când încă era elev la liceu.
..Citeste mai departe..

A fost lansat volumul „Primul Război Mondial – între realitate şi ficţiune” autor prof. Gabriela Gîrmacea

Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova a găzduit vineri, 24 februarie a.c., un eveniment publicistic deosebit, anume lansarea volumului „Primul Război Mondial – între realitate şi ficţiune”, autor prof. Gabriela Gîrmacea.
n cadrul activității, prof. dr. Maria Mariana Gheorghe – inspector şcolar pentru istorie, prof. dr. Elena Ruxandra Petre, prof. dr. Paul Alexandrescu, istoric şi Florentina Ion, fondatorul și CEO Didactica Publishing House, au vorbit publicului despre necesitatea cunoașterii a acestui eveniment tragic și semnificativ din istoria poporului român dar și a impactului pe care l-a avut asupra oamenilor.
..Citeste mai departe..

Vreţi să vedeţi cum se confecţionează mărţişoarele?

Veniţi la Palatul Culturii, salonul Orion, unde se organizează ateliere de confecţionare a acestora

Centrul Județean de Cultură Prahova organizează, în perioada 27 februarie – 1 martie a.c., atelierele de confecționare a mărțișoarelor, după modele tradiționale specifice județului Prahova.
Atelierele se vor desfășura la Palatul Culturii, salonul Orion, etajul al doilea, în intervalul 10:00-15:00.
Cu acest prilej va fi proiectat un material de prezentare privind modul de confecționare a mărțișoarelor, materialele utilizate, semnificații și superstiții legate de șnurul alb-roșu, originile acestuia, modele de mărțișoare din țară și, în special, din județul Prahova.
..Citeste mai departe..

173 de ani de la naşterea poetului national Mihai Eminescu

Cu prilejul celei de-a XIII-a ediții a Zilei Culturii Naționale şi împlinirii a 173 de ani de la naşterea poetului naţional, Mihai Eminescu, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi secţiile sale invită cetăţenii, în perioada 13-15 ianuarie 2023, să participe la următoarele evenimente omagiale dedicate personalităţilor culturii prahovene şi naţionale:

- Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” Ploieşti, 13 ianuarie, ora 10.00: Evocare: „Nicolae Simache – exemplu de dăruire şi abnegaţie în domeniul culturii”. Participă elevii clasei a III-a de la Şcoala Gimnazială „I. A. Bassarabescu” Ploieşti, coordonaţi de prof. Ştefania Evelina Diaconu.
..Citeste mai departe..

    1 2 3