Femei reținute de polițiști pentru că ar fi furat, dintr-un magazin din Ploiești, produse însumând de 300 de lei!


Duminică, 14 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 1 Ploiești au reținut, în urma unor activități investigativ-operative, trei persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt. În fapt, în jurul orei 20:30, cele în cauză ar fi sustras mai multe bunuri dintr-o societate comercială situată într-un centru comercial din municipiu, cauzând un prejudiciu de aproximativ 300 de lei. 
Persoanele bănuite au fost identificate ca fiind trei femei, cu vârste cuprinse între 14 și 21 de ani, din Ploiești. 
În urma administrării probatoriului, față de acestea a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 15 septembrie, să fie prezentate unității de parchet competente, în vederea luării unei alte măsuri preventive. 
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat
..Citeste mai departe..

250 de sancțiuni contravenționale aplicate cu prilejul a nouă acţiuni rutiere desfăşurate pe 24 mai de către poliţiştii prahoveni

6 conducători auto au rămas fără permis de conducere!

Miercuri, 24 mai a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au organizat, pe tot parcursul zilei, 9 acțiuni rutiere. Acțiunile s-au desfășurat pe drumurile naționale din județ, în cele două municipii, în orașele Azuga, Bușteni și Vălenii de Munte, dar și în comunele Valea Doftanei, Drajna și Puchenii Mari, scopul acestora fiind asigurarea ordinii și liniștii publice, precum și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
În cadrul activităților au fost controlate peste 400 de autoturisme și au fost legitimate 580 de persoane, fiind efectuate 150 de testări cu aparatul etilotest.
..Citeste mai departe..

„Săptămâna „prevenirii criminalităţii” – prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului, campania „Ai grijă de buzunarul tău!”

În continuarea activităților desfășurate cu ocazia săptămânii „Prevenirii Criminalității”, ziua de miercuri, 24 mai, a fost dedicată prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului.
În acest sens, polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești, au organizat acţiuni preventive pe traseele mijloacelor de transport în comun din municipiul Ploiești, oferind cetăţenilor informații despre măsurile de prevenire pe care trebuie să le adopte pentru a nu deveni victime ale infracţiunilor de furt din buzunare, poșete sau genți.
Polițiștii și-au propus să conștientizeze interlocutorii că, întotdeauna, infractorii vor încerca să profite de oportunitățile de context, astfel că un portofel lăsat la vedere, un telefon în buzunarul de la spate, sau o geantă lăsată nesupravegheată oferă posibilitatea celor „certați cu legea” să acționeze cu ușurință.
..Citeste mai departe..

Căutat de nepoată şi de Poliţie după ce a plecat voluntar de acasă şi nu s-a mai întors. Cam multe dispariţii de la o vreme încoace!

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Slănic au fost sesizați, pe 24 mai, în jurul orei 13:00, de către o femeie cu privire la faptul că, unchiul său, ANDREI TĂNASE, în vârstă de 66 de ani, a plecat în mod voluntar de la domiciliul din comuna Vărbilău și până în prezent nu a mai revenit.
Semnalmente: greutate aproximativ 60 de kg, înălțime aproximativ 1.55 m, constituție atletică, păr grizonat, tuns scurt, fața ovală, ochi verzi, ten deschis.
La momentul plecării bărbatul era îmbrăcat cu pantaloni de culoare albastru, bluză de trening neagră cu dungi albe și albastre, papuci negri.
Persoanele care pot oferi informații cu privire la bărbatul în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112
..Citeste mai departe..

L-au găsit!

UPDATE, 26 mai:
IPJ Prahova ne informează că bărbatul a fost găsit în comuna Ariceşti Rahtivani, nefiind victima vreunei infracţiuni.

ŞTIREA INIŢAILĂ:
Miercuri, 24 mai a.c., în jurul orei 12.30, polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Cocorăștii Colț au fost sesizați de către un reprezentant al unei fundații cu privire la faptul că, OBREJAN ION, în vârstă de 50 de ani, a plecat în mod voluntar de la centrul din comuna Ariceștii Rahtivani și, până în prezent, nu a mai revenit.
Semnalmente: greutate aproximativ 60 de kg, înălțime aproximativ 1.60 m, constituție astenică, păr scurt de culoare șaten, ochi căprui.
La momentul plecării bărbatul era îmbrăcat cu pantaloni de trening negri, o geacă de culoare maro, cizme de cauciuc. Persoanele care pot oferi informații cu privire la bărbatul în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112
..Citeste mai departe..

Poliţia Prahoveană ne informează

Controale la regimul silvic
Marţi, 23 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică în baza unor date și informații deținute, au depistat pe raza comunei Jugureni, trei persoane care transportau material lemnos, cu ajutorul a trei autoutilitare.
În urma verificărilor efectuate în aplicația SUMAL 2.0 s-a constatat faptul că avizele de însoțire a materialului lemnos aveau statusul „înregistrat”, situație în care materialul lemnos transportat nu are proveniență legală conform prevederilor art. 12 din H.G. 497/2020.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Ocolului Silvic Verbila unde s-a procedat la inventarierea materialului lemnos transportat, ocazie cu care s-a stabilit faptul că în cele trei autovehicule se afla un volum de 5.59 de metri cubi lemn foc, din specia tei, în valoare de aproximativ 1.100 de lei.
Astfel, materialul lemnos a fost confiscat și predat Ocolului Silvic Verbila. Față de cele trei persoane a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amenzi în valoare totală de 15.000 de lei, conform prevederilor Legii nr.171/2010.
..Citeste mai departe..

180 de sancțiuni contravenționale aplicate cu prilejul unor acţiuni ale poliţiştilor prahoveni pe drumurile publice

Printre altele, au fost reţinut trei permise de conducere şi retrase şapte certificate de înmatriculare

Luni, 22 mai a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au organizat 5 acțiuni pe drumurile naționale din județ, în municipiile Ploiești și Câmpina, în orașul Azuga dar și în comuna Valea Călugărească, scopul acestora fiind asigurarea ordinii și liniștii publice, precum și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, în principal cele cauzate de abaterile săvârșite de pietoni și bicicliști.
În cadrul activităților au fost controlate 100 de autoturisme și au fost legitimate 180 de persoane.
Totodată, au fost efectuate și 90 de testări cu aparatul etilotest. Astfel, au fost aplicate 180 de sancțiuni contravenționale, 40 dintre acestea au fost aplicate pentru indisciplina pietonilor, iar 25 pentru abateri constatate bicicliștilor.
..Citeste mai departe..

Accident rutier pe Centura de Est a Ploieştiului, soldat cu decesul unui conducător auto!

În această dimineaţă, în jurul orai 7:00, pe Centura de Est a municipiului Ploiesti, la km 81+400 în afara localității Berceni, sat Moara Noua, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul conducătorului auto, polițiștii Serviciului Rutier Prahova fiind sesizați prin SNUAU 112 cu privire la producerea accidentului.
Din primele date de la fața locului, un bărbat în vârstă de 56 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Centura de Est din direcția Bucov către Bărcănești la un moment dat a intrat în coliziune cu un autocamion condus de un bărbat în vârstă de 46 de ani.
..Citeste mai departe..

Accident rutier pe DN1, la Băneşti!

Trei persoane s-au ales cu vătămări corporale

În urmă cu puţină vreme, la Băneşti a avut loc un accident rutier în care au fost iomplicate trei autoturisme. IPJ Prahova transmite că, din primele date, un bărbat în vârstă de 74 ani în timp ce conducea un autoturism pe DN1 la un moment dat a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus tot de un bărbat în vârstă de 43 de ani.
În urma impactului, unul dintre autoturisme a fost proiectat într-un altul condus de o tânără în vârstă de 26 de ani. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a trei pasagere în vârstă de 32, 44 și respectiv 74 de ani.
..Citeste mai departe..

Acţiune a poliţiştilor prahoveni şi braşoveni pe DN1 şi DN1 A!

În primele ore ale dimineţii de 18 mai a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier Prahova, ai Poliției Municipiului Câmpina, Poliției orașului Breaza, Poliției orașului Vălenii de Munte, dar și polițiști din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări- Serviciul Teritorial – Prahova au desfăşurat o acţiune pentru reducerea riscului rutier, în colaborare cu Serviciul Rutier Brașov.
Acțiunea s-a desfăşurat pe raza județelor Prahova și Brașov, la ea fiind prezenţi şi reprezentanți RAR .
S-a acţionat pe DN1 și DN1 A: Bărcănești, Cornu/Câmpina, Breaza/Nistoresti, Teișani, Gura Vitioarei

..Citeste mai departe..

Material lemnos, în valoare de 26.000 de lei, confiscat de polițiștii prahoveni în Vălenii de Munte

Cu ocazia unei acţiuni efectuate luni, 15 mai a.c., în Vălenii de Munte, pe linia combaterii delictelor silvice, polițiștii Serviciului de Ordine Publică Prahova au depistat nereguli la două societăţi comerciale.
Astfel, au fost constatate și aplicate trei sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.000 de lei, conform prevederilor Legii nr.171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. Totodată, a fost dispusă măsura complementară de confiscare a unui volum de aproximativ 50 de metri cubi material lemnos, diverse specii și sortimente și confiscarea valorică a unui volum de aproximativ 6 metri cubi material lemnos.
..Citeste mai departe..

    261 262 263 264 265 266 267