Încă un incendiu de vegetație la Colceag!


Un incendiu de vegetație a izbucnit, în această după-amiază de duminică, 13 iulie, pe raza comunei Colceag, satul Vâlcele. La locul evenimentului acționează pompierii Detașamentului Mizil și cei ai Gărzii de Intervenției Urlați, cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă. 
Incendiul se manifestă la vegetație uscată și la un lan de grâu, pe o suprafață totală de cca. 5 ha. Nu se află locuințe în apropiere. 
Pompierii depun eforturi pentru localizarea incendiului. Nu sunt înregistrate victime. ISU Prahova transmite că și de această dată prezența vântului îngreunează acțiunea pompierilor.
..Citeste mai departe..

Programul activităţilor din cadrul Săptămânii de exelenţă pentru elevi

Respectivele evenimente se desfăşoară în Sala Coloanelor şi în Sala Marea Unire din cadrul Palatului Culturii din Ploieşti

După cum vă anunţam ieri, în această săptămână se desfăşoară, în Sala Coloanelor din cadrul Palatului Culturii Ploieşti, Bursa de valori educaţionale, eveniment ce face parte dintr-un amplu program al Săptămânii de excelenţă pentru elevi.
Despre Bursa de valori educaţionale v-am relatat mai pe larg ieri, acum, însă, se cuvine a vă oferii detalii despre celelalte acţiuni incluse în Săptămâna de excelenţă pentru elevi, care a ajuns, iată, la ediţia cu numărul XXII.
Aşadar, de azi, 17 mai, de la orele prânzului, şi până pe joi, 19 mai, inclusiv, sunt programate următoarele activităţi:

Marţi, 17 mai
În Sala Marea Unire:
- Spectacol teatru de păpuși pe tema antibullying - Colegiul Național ,,I.L. Caragiale” Ploiești (ora 14:00);
- Prezentarea proiectului EcoCNILC, clasa a XII-a E: Purificatorul de aer-Colegiul Național ,,I.L. Caragiale” Ploiești (ora 14:30). 
..Citeste mai departe..

    248 249 250 251