Femei reținute de polițiști pentru că ar fi furat, dintr-un magazin din Ploiești, produse însumând de 300 de lei!


Duminică, 14 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 1 Ploiești au reținut, în urma unor activități investigativ-operative, trei persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt. 
În fapt, în jurul orei 20:30, cele în cauză ar fi sustras mai multe bunuri dintr-o societate comercială situată într-un centru comercial din municipiu, cauzând un prejudiciu de aproximativ 300 de lei. 
Persoanele bănuite au fost identificate ca fiind trei femei, cu vârste cuprinse între 14 și 21 de ani, din Ploiești. 
În urma administrării probatoriului, față de acestea a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 15 septembrie, să fie prezentate unității de parchet competente, în vederea luării unei alte măsuri preventive. 
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat
..Citeste mai departe..

Legalitatea transportului rutier de persoane și mărfuri, verificată de polițiștii prahoveni

S-au aplicat cel puțin 100 de sancțiuni contravenționale, șapte dintre ele fiind aplicate conducătorilor care efectuează transport rutier de elevi

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au organizat ieri, 14 septembrie, o acțiune, pe raza întregului județ, pentru verificarea legalității transportului rutier de persoane și a transportului de mărfuri. 
În cadrul activităților au fost verificate cu precădere și autovehicule pentru transport elevi.
..Citeste mai departe..

S-a răsturnat cu mașina, la Bușteni!

O pasageră a fost rănită 

În urmă cu puțin timp, pe DN1 km 128+100 m, în Bușteni, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. 
Polițiștii comunică faptul că, din primele date, a reieșit faptul că, un bărbat în vârstă de 52 de ani în timp ce conducea un autoturism pe DN 1, din direcția Brașov către Ploiești, la un moment dat ar fi părăsit partea carosabilă către dreapta, a pătruns în șanțul de scurgere a apei pluviale aferent acestui sens de mers, după care s-a răsturnat și a revenit pe roți pe partea carosabilă a sensului Ploiești către Brașov.
..Citeste mai departe..

A acroșat un pieton aflat în traversarea străzii!

Astăzi, în Ploiești, o conducătoare auto în vârstă de 66 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe strada Andrei Mureșanu, la intersecția cu strada Radu de la Afumați, a acroșat un pieton în vârstă de 49 de ani, acesta aflându-se în traversarea părții carosabile. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a pietonului. 
Testul pentru alcool a ieșit negativ. 
Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier

..Citeste mai departe..

Acțiuni comune ale polițiștilor și jandarmilor prahoveni pentru prevenirea faptelor ilegale!

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii prahoveni au continuat să acţioneze în sistem integrat pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. 
La nivelul judeţului au fost organizate şi executate 7 acţiuni punctuale, fiind instituite 18 filtre. 
În urma activităților desfășurate, forțele de ordine au legitimat peste 450 de persoane și au controlat 400 de autoturisme. Astfel, activitățile s-au desfășurat pe drumurile naționale din județ, în municipiul Ploiești ( cartier Bereasca), în orașele Băicoi și Bușteni, dar și în comunele Brazi, Bărcănești și Sângeru.
..Citeste mai departe..

Infracțiuni la regimul rutier, 11 septembrie

Un alt individ a fost depistat drogat la volan!

Ieri, 11 septembrie a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Poligonului, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 25 de ani din județul Călărași. 
Pe motiv că acesta manifesta un comportament suspect a fost testat cu aparatul drugtest care a indicat o valoare pozitivă la o substanță psihoactivă, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice. 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.
..Citeste mai departe..

Ați văzut-o?

UPDATE:
Femeia a fost găsită în zona orașului Plopeni, sat Dumbrăvești. Aceasta a declarat că nu a fost victima vreunei infracțiuni, anunță IPJ Prahova!

ȘTIREA INIȚIALĂ:
Luni, 11 septembrie a.c., în jurul orei 13.00, polițiștii din cadrul Secției nr.2 de poliție rurală Florești au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, mama sa, VINTILĂ MARIA, în vârstă de 75 de ani, a plecat în mod voluntar de la domiciliul din comuna Filipeștii de Târg și până în prezent nu a mai revenit.
..Citeste mai departe..

Accident rutier și la Posada!

Pe DN1, în zona Posada, a avut loc, în urmă cu puțină vreme, un accident rutier( posibil ușor). 
Din primele date de la fața locului a reieșit faptul că, un bărbat în vârstă 49 de ani în timp ce conducea un autoturism pe DN1 din direcția Brașov către Ploiești la un moment dat ar fi părăsit partea carosabilă către dreapta la o diferență de nivel de aproximativ un metru. 
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a unei pasagere în vârstă de 48 de ani. 
Testul de alcool a ieșit negativ. Traficul este dirijat de către polițiștii rutieri. 
Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea tuturor
..Citeste mai departe..

Continuă acțiunile polițiștilor prahoveni pentru reducerea riscului rutier

Pe tot parcursul zilei de 8 septembrie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au acționat, pe principalele drumuri din județ, pentru reducerea riscului rutier, prin depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau conduc autoturisme sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive. 
Cu această ocazie, au fost legitimate și verificate 670 de persoane, fiind controlate și 560 de autovehicule. 
De asemenea au fost efectuate peste 200 de testări cu aparatele etilotest și drugtest.
..Citeste mai departe..

S-au lovit pe Curcubeului!

În urma coliziunii, una dintre mașini a fost proiectată într-un gard!

În Ploiești, în intersecția străzilor Curcubeului-Podul Înalt, a avut loc sâmbătă, 9 septembrie, un accident rutier, implicate fiind două autoturisme. 
Din primele date de la fața locului a reieșit faptul că, un bărbat în vârstă de 85 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Curcubeului, la un moment dat ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, iar în urma impactului acesta a fost proiectat în gardul unui imobil. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 85 de ani. 
Testul pentru alcool a ieșit negativ.
..Citeste mai departe..

Asta poți să pățești, ca motociclist, dacă preferi să consumi anumite substanțe...!

Astăzi, 8 septembrie, în orele prânzului, s-a înregistra încă un accident rutier în Prahova. De data aceasta pe DN1, în localitatea Puchenii Mari, unde un motociclist în vârstă de 26 de ani avea să piardă controlul direcției de mers și a părăsit carosabilul, alegându-se cu vătămări corporale. 
Polițiștii declară că tânărul manifesta un comportament suspect, motiv pentru care a fost testat cu aparatul drugtest care, ce să vezi, a indicat o valoare pozitivă la o substanță psihoactivă! 
Ulterior, motociclistul a fost condus la o unitate medicală, pentru prelevarea de mostre biologice, dar și pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
..Citeste mai departe..

    241 242 243 244 245 246 247