Sărbători în siguranță: acțiune fermă a polițiștilor împotriva comercializării ilegale de articole pirotehnice


În cadrul eforturilor susținute și integrate pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică pe perioada sărbătorilor de iarnă, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi Și Substanțe Periculoase desfășoară zilnic acțiuni operative complexe, cu caracter preventiv și proactiv, având ca obiectiv principal identificarea și combaterea faptelor ilegale privind deținerea, utilizarea și comercializarea articolelor pirotehnice interzise, care pot pune în pericol viața, integritatea corporală și bunurile cetățenilor. Aceste activități vizează atât depistarea persoanelor care încalcă prevederile legale, cât și descurajarea comportamentelor antisociale, printr-o prezență activă și constantă în teren.
..Citeste mai departe..

Incendiu la o casa particulară în Păulești

Un bărbat a fost intoxicat cu fum și prezenta arsuri

Pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Ploiești au fost mobilizați să intervină pentru a stinge un incendiu ce s-a produs la o casă din comuna Păulești. 
S-a intervenit cu trei autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și, în sprijin, o ambulanță SAJ Prahova. 
Pompierii sosiți la fața locului au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului care se manifesta mocnit în interiorul casei, pe aproximativ 50 mp, la materiale textile și mobilier. Au identificat în interior o victimă, bărbat în vârstă de aproximativ 50 ani, intoxicat cu fum și care prezenta arsuri, dar aflat în stare de conștiență. 
Acesta a fost preluat imediat de către echipajele ambulanțelor pentru fi evaluată starea în care se află și a proporției în care a suferit arsuri, precum și pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale.
..Citeste mai departe..

Conducători auto scoși din trafic pe motiv că au comis infracțiuni rutiere

S-au înregistrat și cazuri de persoane asupra cărora au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive!

Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe Drumul Național 1B, la data de 1 iulie a.c, în comuna Valea Călugărească, au oprit un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din municipiul Buzău. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. 
Polițiștii menționează că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive
..Citeste mai departe..

Zeci de situații de urgență înregistrate din pricina vremii nefavorabile!

ISU Prahova ne oferă bilanțul intervențiilor desfășurate în seara de 2 iulie de către pompierii militari prahoveni în contextul manifestării fenomenelor meteorologice. 
Astfel, într-un comunicat de presă, ISU Prahova ne informează că forțele Inspectoratului pentru Situații de Urgență din județului Prahova au acționat până în acest moment în cazul a 39 de situații de urgență, pentru degajarea copacilor căzuți pe carosabil sau pentru degajarea cablurilor de electricitate ori a stâlpilor căzuți în urma furtunii.
Localitățile afectate au fost următoarele: Ploiești (12 solicitări), Bucov, Brazi, Băicoi, Florești, Ariceștii Rahtivani, Mănești, Câmpina, Scorțeni, DN1 zona Lido Gârbea, Comarnic, Bușteni, Boldești-Scăeni, Măgurele, Lipănești, Vadu Săpat, Dumbrăvești, Păulești, Potigrafu. 
Din fericire, niciunul dintre aceste evenimente nu au fost soldate cu victime
..Citeste mai departe..

Copaci și cabluri căzute pe carosabil din cauza vântului puternic!

Din cauza fenomenelor meteorologice nefavorabile manifestate, pe 2 iulie, prin ploaie torențială și vânt foarte puternic, mai mulți copaci și cabluri au căzut pe partea carosabilă a drumurilor naționale, în zona km. 112, 112+500, 112+600, 114, 128, 130., Km 112-114 zona Posada, Km 128 -130 Bușteni. 
Obstacolele au fost îndepărtate de către polițiștii rutieri prahoveni, pentru evitarea producerii accidentelor rutiere. Pe DN1, la km. 76, un cablu de fibră optică s-a rupt și a căzut pe partea carosabilă, locul fiind asigurat de polițiștii rutieri până la înlăturarea acestora.
..Citeste mai departe..

O fată de 17 ani a fost accidentată în timp ce traversa strada, în localitatea Târgșoru Vechi!

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați, în această seară de 2 iulie, despre producerea unui accident rutier pe Drumul Județean 129, în localitatea Târgșoru Vechi. 
Din primele cercetări la fața locului a reieșit faptul că, un bărbat de 31 de ani, în timp ce conducea un autoturism, ar fi acroșat o minoră de 17 ani, angajată în traversarea părții carosabile. 
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a minorei, care a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
..Citeste mai departe..

Copac căzut pe carosabil, zona Posada!

Prin apel 112 s-a semnat că un copac se află căzut pe partea carosabilă, la km. 115+500, zona Posada. I
PJ Prahova anunță că se acționează pentru îndepărtarea acestuia de pe partea carosabilă, traficul rutier este restricționat.

UPDATE:
Traficul a fost reluat!
..Citeste mai departe..

Accident în lanț produs în apropiere de Câmpina, din cauza borhotului de bere ce s-a scurs dintr-o remorcă!

Accident rutier soldat cu pagube materiale produs pe Drumul Național 1, în afara municipiului Câmpina, în această dimineață de 2 iulie. Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, unui ansamblu de vehicule, condus de un bărbat de 45 de ani, i s-ar fi împrăștiat pe partea carosabilă încărcătura transportă (borhot de bere). 
Din cauza carosabilului alunecos, un ansamblu de vehicule condus de un bărbat de 47 de ani, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi acroșat un cap de pod. 
În urma impactului, prelata semiremorcii s-a rupt și s-a împrăștiat marfa transportă. La scurt timp, tot din cauza carosabilului alunecos, o autoutilitară condusă de un alt bărbat de 38 de ani, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și intră în coliziune cu marfa împrăștiată pe carosabil.
..Citeste mai departe..

Copil de 5 anișori, accidentat în Ploiești, de către un autoturism, în timp ce traversa strada pe bicicletă!

În această seară de 1 iulie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe strada Grindului din municipiul Ploiești. 
Din primele cercetări la fața locului a reieșit faptul că, un bărbat de 40 de ani în timp ce conducea un autoturism ar fi acroșat un minor de 5 ani, angajat în traversarea părții carosabile, pe o bicicletă. 
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a minorului, care a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
..Citeste mai departe..

Biciclist accidentat în apropierea sensului giratoriu de la Bucov!

În apropierea sensului giratoriu Bucov, pe DN 1B, s-a produs astăzi, 1 iulie, un accident rutier, din primele cercetări ale polițiștilor reieșind faptul că, un bărbat de 70 de ani, în timp ce se deplasa pe o bicicletă, ar fi fost acroșat de un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a biciclistului, care a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. 
Ambii bărbați au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,00mg/l alcool pur în aerul expirat. 
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă
..Citeste mai departe..

Sfârșit de săptămână încărcat pentru jandarmii prahoveni!

În weekend-ul recent încheiat, în județul Prahova s-au desfășurat mai multe evenimente cu public numeros, la care efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova au asigurat măsuri de ordine publică, de la concerte și manifestări sportive, la zilele unor localități și târguri anuale. 
La cele 15 misiuni de asigurare a ordinii publice au participat peste 30.000 de persoane și nu a fost înregistrat niciun eveniment negativ grav care să tulbure buna desfășurare a activităților, se declară într-un comunicat de presă emis de Jandarmeria Prahova. În același document se spune că Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova a executat în paralel și misiunile curente de pază și supraveghere a obiectivelor și conductelor de transport produs petrolier și de menținere a ordinii publice conform legislatiei în vigoare.
..Citeste mai departe..

    197 198 199 200 201 202 203