Ați văzut-o?

Polițiștii din cadrul Secţiei de Poliție Rurală Blejoi au fost sesizați, de către un bărbat, despre faptul că soția acestuia, VASILE SIMONA FLORENTINA, de 45 de ani, a plecat, în data de 15 decembrie a.c., în mod voluntar de la domiciliul din localitatea Blejoi și nu a mai revenit până în prezent.
Semnalmente: aproximativ 150 cm înălțime, constituție robustă, aproximativ 80 de kilograme, ochi căprui, păr brunet.
În momentul plecării aceasta purta o geacă de culoare neagră, blugi de culoare albastră și adidași de culoare neagră.
Persoanele care pot oferi informații cu privire la femeia în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112
În „minivacanța” prilejuită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, polițiștii au intervenit în cel puțin 550 de apeluri prin 112, aplicând sute de sancțiuni contravenționale
În perioada 15-18 august a.c., peste 1.100 de poliţiştii prahoveni au fost prezenți la datorie pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea producerii unor evenimente negative, comunică IPJ Prahova. Aceeași sursă precizează că, pe parcursul celor patru zile, polițiștii au intervenit în cel puțin 550 de apeluri 112 și au aplicat, în urma acestora, 36 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 48.000 de lei, conform OUG nr. 34/2008 privind apelarea abuzivă sau repetată a numărului de urgență 112. Tot în urma intervențiilor apelurilor 112, polițiștii au aplicat 130 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 73.000 de lei, conform Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de nerespectare a ordinii și liniștii publice. În perioada de referință, polițiștii prahoveni au organizat acțiuni punctuale de prevenire și de asigurare a măsurilor de ordine și siguranță publică pe raza întregului județ, în contextul „minivacanței”. ..Citeste mai departe.. | Pieton accidentat pe DN 1 A, la Gura Vitioarei!Un bărbat ar fi fost accidentat de un autoturism, în timp ce se afla în traversarea părții carosabile.
Traficul este dirijat, anunță IPJ Prahova. UPDATE: În acest moment, pietonului i se aplică manevre de resuscitare de către echipajul medical. Traficul rutier este blocat pe ambele sensuri de deplasare. UPDATE: Pietonul, de 46 de ani a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul auto de 68 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Trafic normal la acest moment. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, anunță IPJ Prahova ..Citeste mai departe.. |
Depistați la volan sub influența alcoolului sau fără permis de conducere!
Sâmbătă, 17 august a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Vălenii de Munte, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în localitatea Făget au oprit, pentru control, pe DC 16, un autoturism condus de un bărbat de 57 de ani, din comun Gura Vitioarei. La testarea cu aparatul etilotest a bărbatului, acesta a indicat valoarea de 0, 72 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge. * În aceeași zi de 17 august a.c., dar în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Poliție orașului Slănic au oprit, pentru control, pe DJ 101T, în comuna Vărbilău un autoturism condus de un bărbat de 65 de ani, din județul Ilfov. De această dată, aparatul etilotest a indicat valoarea de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge ..Citeste mai departe.. | Se reia misiunea de stingere a incendiului produs pe Masivul Bucegi!Incendiul a fost lichidat! ISU Prahova anunță că a fost reluată misiunea de stingere a incendiului produs, din pricina unui fulger, pe Masivul Bucegi.
Elicopterul se deplasează, în aceste momente, pentru alimentarea cu apă, după care începe lansarea acesteia asupra focarelor care, încă, fumegă. UPDATE: Astăzi, 19 august, au fost efectuate nouă lansări de apă, incendiul fiind declarat lichidat, anunță ISU Prahova. Elicopterul se retrage la București, iar forțele ISU Prahova se reîntorc la bază. În continuare, pe parcursul zilei, echipaje din cadrul Detașamentului Sinaia vor efectua recunoașteri, la anumite intervale de timp, pentru ca situația să fie monitorizată, mai spune sursa citată ..Citeste mai departe.. |
Atenție! Acțiune rutieră în desfășurare!În acest moment, polițiștii Serviciului Rutier Prahova, desfășoară o acțiune rutieră cu forțe mărite, pe Drumul Național 1, în localitatea Brazi. Acțiunea implică o prezență sporită a echipajelor de poliție, care acționează pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Scopurile acestor acțiuni sunt de a crește nivelul de conștientizare al șoferilor cu privire la importanța respectării regulilor de circulație și de a preveni comportamentele periculoase care pot conduce la accidente grave, susține IPJ Prahova
..Citeste mai departe.. | Incendiu în vârf de munte, Masivul Bucegi!
Și aici, unde este destul de răcoare, tot canicula a produs incendiul? Bineînțeles că nu, incendiul producându-se din pricina unui fulger Incendiu vegetație uscată -jneapăn și ienupăr, produs la munte, în jurul amiezii de 18 august, în Masivul Bucegi, Creasta Morarului, anunță ISU Prahova. În urma efectuării recunoașterii din zona releului Coștila, împreună cu echipajul Salvamont, s-au constatat faptul că accesul în zona incendiată nu se poate realiza cu mijloace auto sau pedestru.
Incendiul este monitorizat de la baza muntelui, cu binoclul.
Suprafață incendiată și direcția de propagare nu se pot stabili cu exactitate, din cauza reliefului și a distanței mari față de focar. A fost solicitată o aeronavă de stingere din cadrul IGAv (Inspectoratul General de Aviație), echipată cu Bambi Bucket, anunță ISU Prahova. ..Citeste mai departe.. |
S-au ciocnit într-o intersecție din Ploiești!
În seara de 16 august a.c., în jurul orei 22.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați despre faptul că în municipiul Ploiești, s-ar fi produs un accident rutier. Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că accidentul rutier a avut loc la intersecția străzii Ștrandului cu strada Apelor, între două autoturisme, conduse de doi bărbați cu vârstele de 27, respectiv 55 de ani. În urma producerii accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 27 de ani, dar și a unui pasager din autoturismul acestuia, cei doi necesitând transportarea la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. ..Citeste mai departe.. | Depistați la volan sub influența băuturilor alcoolice!
Pe 16 august a.c., în jurul orei 22.45, polițiștii Secției nr.1 de Poliție Ploiești au oprit, pentru control, un autoturism care circula pe strada Ștrandului, condus de un bărbat de 48 de ani, din municipiu. Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând valoarea de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge. În cauză, polițiștii continuă cercetările, pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt. * Noaptea trecută, în jurul orei 04.15, polițiștii din cadrul Secției nr.3 de Poliție Ploiești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza de competență, in municipiului Ploiești au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism condus de un tânăr ..Citeste mai departe.. |
Accident grav în Puchenii Mari!
Un motociclist a fost grav accidentat și a fost nevoie de intervenția Ambulanței de terapie intensivă. Conducătorul motocicletei a fost transportat la spital. Doamne ajută să se facă bine! Atenție! imagine care vă poate afecta emoțional Accident rutier grav produs pe strada Dorobanțu din localitatea Puchenii Mari, între un autoturism condus de un bărbat de 63 de ani și o motocicletă condusă de un tânăr de 26 de ani.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 26 de ani. Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Conducătorul motocicletei nu a putut fi testat din cauza leziunilor suferite.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier și luarea măsurilor legale ce se impun, ne informează IPJ Prahova. ..Citeste mai departe.. | Incendiu la două locuințe în Măneciu Pământeni
Pompierii prahoveni intervin pentru stingerea unui incendiu violent ce se manifestă la nivelul a două case particulare din Măneciu Pământeni.
Suprafață afectată de incendiu este de aproximativ 250 mp. Progresiv, pentru gestionarea cu maximă eficiență a intervenției au fost mobilizate șase autospeciale de stingere stingere cu apă și spumă, o autocisternă și o ambulanță SMURD.
Până la acest moment nu au fost raportate victime. UPDATE: Incendiul este localizat. S-a manifestat la nivelul a două case particulare si trei anexe gospodărești. Suprafața totală afectată de incendiu este de 600 mp ..Citeste mai departe.. |
| |

























