Reținere pentru agresiune sexuală

Individul a profitat de dizabilitățile fetiței de 17 ani și ar fi agresat-o sexual, inițial, într-un parc din Vălenii de Munte, după care și-a continuat fapta într-o zonă cu mai multă vegetație!
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Vălenii de Munte au reținut vineri, 28 august a.c., un bărbat de 50 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de agresiune sexuală.
În aceeași zi, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o tânără de 17 ani ar fi fost victima unei astfel de fapte. Echipa operativă constituită s-a deplasat de urgență la fața locului pentru verificarea aspectelor semnalate.
Din cercetări a rezultat faptul că bărbatul ar fi profitat de dizabilitățile tinerei și ar fi agresat-o sexual, inițial într-un parc din orașul Vălenii de Munte, ulterior conducând-o într-o zonă cu vegetație, unde ar fi continuat faptele.
Totodată, s-a stabilit că bărbatul a fost observat de mai mulți locuitori din zonă, care au intervenit pentru a opri acțiunile acestuia și au alertat polițiștii prin apel la numărul unic de urgență 112.
Bărbatul a fost imobilizat de polițiști și condus la sediul unității de poliție. Față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.
..Citeste mai departe.. ![]() Bărbat din Bușteni reținut pentru 24 de ore, pentru tentativă la furt calificatEl este cercetat pentru că ar fi ar fi spart geamul și ar fi rupt grilajul unei locuințe din Sinaia
Polițiștii din cadrul poliției Stațiunii Sinaia au fost sesizați, prin apel 112, la data de 18 februarie a.c., de către un bărbat, cu privire la faptul că grilajul metalic aferent ferestrei locuinței sale din stațiunea Sinaia, precum și geamul unei ferestre, ar fi fost sparte. În baza sesizării s-a constituit o echipă operativă care s-a deplasat de la fața locului, din primele verificări efectuate stabilindu-se faptul că aspectele sesizate se confirmă. Tot din verificări a reieșit faptul că nu au fost sustrase bunuri sau valori din locuință. Au fost efectuate cercetările la fața locului, precum și în zona adiacentă a locuinței, astfel, la scurt timp fiind identificată și depistată persoana bănuită de comiterea faptei, ca fiind un bărbat de 47 de ani, din orașul Bușteni. ..Citeste mai departe.. | ![]() Percheziții în Slănic și în Vărbilău, la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt calificat!În această dimineață de 17 februarie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Slănic au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară în orașul Slănic și în comuna Vărbilău într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Din cercetări a reieșit faptul că, în noaptea de 3/4 ianuarie a.c, persoanele bănuite de comiterea faptelor ar fi pătruns într-o anexă a unui imobil de unde ar fi sustras mai multe bunuri. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 3.000 de lei.
În urma perchezițiilor două persoane sunt conduse la sediul unității de poliție. Acțiunile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Matei Basarab Ploiești ..Citeste mai departe.. |
![]() Cercetați pentru trafic de droguri, deținere și complicitate la trafic de droguri!
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești, au documentat activitatea infracțională a 7 persoane. Ulterior, au fost reținute 4 persoane, cu vârste între 16 și 21 de ani (dintre care 3 minori), pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc. În sarcina a trei dintre acestea s-a reținut și comiterea infracțiunii de deținere de droguri de risc și mare risc pentru consum propriu.
Față de alte trei persoane, minori cu vârste de 16 și 17 ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, respectiv complicitate la trafic de droguri de risc, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești au luat măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile. ..Citeste mai departe.. | A sustras material lemnos dintr-un fond forestier privat!
Polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Blejoi, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Chițorani, au depistat, la data de 8 februarie a.c., o persoană în timp ce transporta material lemnos cu ajutorul unui atelaj hipo. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana în cauză ca fiind un bărbat de 40 de ani, din comună.
În fapt, persoana bănuită de comiterea faptei ar fi sustras material lemnos dintr-un fond forestier privat. Materialul lemnos a fost predat în custodie reprezentantului Ocolului Silvic Vărbila. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt de arbori. ..Citeste mai departe.. |
![]() L-ați văzut?UPDATE: Bărbatul a revenit la domiciliu. Din primele verificări, acesta nu ar fi fost victima niciunei infracțiuni pe timpul plecării voluntare de la domiciliu. ȘTIREA INIȚIALĂ: Miercuri, 12 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Florești au fost sesizați, de către un bărbat, despre faptul că fiul său, numitul BACA GIANI LEONARDO de 32 de ani, care este plecat în Germania, ar fi plecat de la domiciliul său la data de 11 februarie a.c., și nu a mai revenit. Semnalmente: 87 de kilograme, înălțime circa 1,80 metri, constituție atletică, ten închis, păr șaten, scurt, față ovală, ochi căprui. ..Citeste mai departe.. | ![]() Un bărbat a murit în Măneciu in timp ce servea masa într-o unitate de alimentație publică!
Polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Drajna au fost sesizați, prin apel 112, la data de 9 februarie a.c., în jurul orei 15:15, cu privire la faptul că, în comuna Măneciu, o persoană este inconștientă pe stradă. În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări reieșind faptul că un bărbat de 58 de ani, din orașul Slănic, în timp ce se afla la o unitate de alimentație publică din comuna Măneciu, servind masa, la un moment dat s-ar fi înecat.
Persoanele aflate de față i-au acordat primul ajutor bărbatului, până la sosirea echipajelor de intervenție, fiind efectuate ulterior manevre de resuscitare, însă acestea nu au dat rezultat, fiind declarat decesul bărbatului. ..Citeste mai departe.. |
![]() Percheziții în urma conflictului din Urziceni!
Poliția Română sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București efectuează astăzi, 10 februarie, 15 percheziții domiciliare, în cauza penală înregistrată privind conflictul din Urziceni, județul Ialomița. Activitățile sunt derulate pentru depistarea persoanelor implicate în eveniment, precum și descoperirea și ridicarea bunurilor de interes în cauză. În acest sens, sub coordonarea Direcției de Investigații Criminale-IGPR, sunt efectuate 9 percheziții în județul Ilfov, 3 percheziții în județul Prahova, două percheziții în județul Buzău și o percheziție în județul Argeș. În acțiune sunt angrenate efective din cadrul inspectoratelor de poliție județene Ilfov, Prahova, Buzău și Argeș, Poliției Capitalei, precum și jandarmi ..Citeste mai departe.. | ![]() Percheziții efectuate de polițiștii specializați în investigarea criminalității economicePrejudiciul cauzat este de aproximativ 212.000 lei! Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, din cadrul I.J.P. Prahova, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, au pus în executare șase mandate de percheziție domiciliară în județul Prahova, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de înșelăciune.
În fapt, în cursul anului 2022, persoanele bănuite de comiterea faptelor au indus în eroare mai mulți operatori de jocuri, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 212.000 lei. Activitatea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova. Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, polițiștii fac precizarea că, atunci când împrejurările vor permite, se vor oferi detalii suplimentare. „Precizăm că aceste activități nu pot in nicio situație să înfrângă principiul nevinovăției”, asigură polițiștii ..Citeste mai departe.. |
![]() Un nou comunicat, din partea IPJ Prahova, referitor la accidentul produs pe 31 august, pe strada Golești, în zona intersecției cu Bulevardul Independenței din Ploiești„Pentru o corectă informare a opiniei publice, în urma materialelor de presă apărute recent, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova este abilitat să ofere următoarele precizări. Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, au desfășurat o serie de activități investigative complexe pentru a stabili cu exactitate cine se afla la volanul autoturismului implicat în accidentul rutier produs la data de 31 ianuarie a.c., pe strada Golești, în zona intersecției cu Bulevardul Independenței. În acest sens, au fost analizate probe video și audio relevante, coroborate cu declarațiile martorilor și alte mijloace de probă disponibile. Din materialul probator administrat în cauză în dosarul penal a rezultat indubitabil faptul că la volanul autoturismul implicat în accidentul rutier se afla o tânără de 29 de ani, din municipiul Ploiești, față de care la data de 3 februarie a.c. s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore și la data de 4 februarie a.c. s-a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. ..Citeste mai departe.. | ![]() Percheziții în Ploiești, la persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și furt calificatÎn această dimineață de 4 februarie, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului pun în executare patru mandate de percheziție domiciliară în municipiul Ploiești, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și furt calificat. Din cercetări a reieșit faptul că, în data de 12 ianuarie a.c., persoanele bănuite de comiterea faptelor s-ar fi deplasat, cu ajutorul unor autoturisme, în zona de Sud a municipiului Ploiești, unde ar fi agresat fizic o persoană și, ulterior, acesteia i-ar fi sustras telefonul mobil. În urma perchezițiilor, opt persoane sunt conduse la sediul unității de poliție. Acțiunile beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Matei Basarab Ploiești ..Citeste mai departe.. |
![]() ![]() ![]() ![]() |