Ați văzut-o?


Polițiștii din cadrul Secţiei de Poliție Rurală Blejoi au fost sesizați, de către un bărbat, despre faptul că soția acestuia, VASILE SIMONA FLORENTINA, de 45 de ani, a plecat, în data de 15 decembrie a.c., în mod voluntar de la domiciliul din localitatea Blejoi și nu a mai revenit până în prezent. 

Semnalmente: aproximativ 150 cm înălțime, constituție robustă, aproximativ 80 de kilograme, ochi căprui, păr brunet. 

În momentul plecării aceasta purta o geacă de culoare neagră, blugi de culoare albastră și adidași de culoare neagră. 

Persoanele care pot oferi informații cu privire la femeia în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112


..Citeste mai departe..

Accidentată în timp ce traversa strada, în Ploiești, pe Democrației

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați miercuri, 17 decembrie, cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Democrației, din municipiul Ploiești. 
Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un conducător auto de 45 de ani, care se deplasa pe strada Democrației, din direcția strada Nicolae Bălcescu către Bulevardul București, ar fi acroșat o tânără 28 de ani, aflată în traversarea drumului public. 
Accidentul rutier s-a soldat cu vătămarea corporală a pietonului, acesta fiind preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
..Citeste mai departe..

Restricție parțială de trafic pe Drumul Național 1, între km. 99+150 m - 99+050 m, pe banda nr.1 a sensului de mers Brașov – Ploiești

Ca urmare a apariției în spațiul public a unor informații privind o posibilă alunecare de teren ce ar putea afecta circulația pe DN1 (E60), în afara localității Cornu, polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu reprezentanți ai Secției de Drumuri Naționale Ploiești – District Câmpina, au efectuat verificări la fața locului. 
În urma acestora s-a constatat că alunecarea de teren s-a produs la partea de terasament a părții carosabile, pe sectorul de drum cuprins între km 99+150 m - 99+050 m, pe banda nr.1 a sensului de mers Brașov – Ploiești.
..Citeste mai departe..

Un conflict între două persoane, ce se aflau sub influența alcoolului, s-a lăsat cu înjunghieri și cu sânge, în Florești!

Duminică, 14 decembrie 2025, în jurul orei 22:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Florești au fost sesizați, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, de către un bărbat din comuna Florești, cu privire la faptul că, în satul Novăcești, comuna Florești, se desfășoară un conflict între două persoane.
În urma sesizării, echipajele de poliție s-au deplasat de urgență la fața locului, fiind demarate imediat activități specifice de constatare operativă, identificare a persoanelor implicate și asigurare a ordinii și siguranței publice. 
Din primele verificări efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în cursul zilei de 14 decembrie 2025, în jurul orei 10.00, apelantul ar fi invitat la domiciliul său două persoane cunoscute, domiciliate în comuna Florești, pentru desfășurarea unor activități gospodărești specifice perioadei, la locație aflându-se, pentru o perioadă de timp, și alte două persoane.
..Citeste mai departe..

Accident rutier pe DN1, lângă localitatea Băicoi, între un autoturism și un autobuz!

Un tânăr a decedat!

UPDATE:
Personalul medical a declarat decesul tânărului de 20 de ani, care se afla la volanul autoturismului, anunță IPJ Prahova.

UPDATE, IPJ Prahova:
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați, la data de 15 decembrie a.c., în jurul orei 23:15, cu privire la producerea unui accident rutier, pe Drumul Național 1, în afara localității Băicoi.
Aceștia s-au deplasat de urgență la fața locului, iar din cercetările efectuate au constatat că un bărbat de 50 de ani ar fi condus un autobuz pe un drum de acces în afara localității Băicoi, iar când a ajuns la intersecția cu Drumul Național 1 ar fi efectuat un viraj la stânga și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani, din direcția Brașov către Ploiești.
În urma accidentului, un tânărul de 20 de ani a suferit vătămări corporale și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.Acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest din cauza leziunilor suferite.
..Citeste mai departe..

Arestat preventiv pentru 30 de zile pentru că ar fi sustras, dintr-un magazin, alimente!

E sărăcie, oameni buni! Măcar în arest are masa asigurată!

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 4 Ploiești au fost sesizați sâmbătă, 13 decembrie a.c., în jurul orelor 22:00, de către o persoană, cu privire la faptul că, în incinta unui magazin situat din municipiul Ploiești, județul Prahova, un bărbat ar fi sustras produse alimentare. 
În fapt, la aceeași dată, polițiștii au fost sesizați, prin apel 112, de către un angajat al unei societăți comerciale din municipiul Ploiești, cu privire la faptul că un bărbat ar fi sustras mai multe bunuri din incinta unității, iar în momentul în care ar fi fost surprins de un angajat, acesta ar fi manifestat un comportament agresiv verbal, adresându-i amenințări.
..Citeste mai departe..

Și încă un incendiu..., de data aceasta în Valea Călugărească!

Un alt incendiu s-a produs în această dimineață, în jurul orei 06:45, în comuna Valea Călugărească, satul Coslegi. 
La fața locului au fost mobilizate 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autocisternă și un echipaj de prim ajutor SMURD. 
La sosirea echipajelor de pompieri incendiul se manifesta generalizat la o locuință, de tip parter și mansardă, pe o suprafață totală de aproximativ 200 mp, pompierii reușind să împiedice propagarea focului la construcțiile învecinate. 
Așadar, la acest moment incendiul este localizat. 
Se lucrează pentru lichidarea acestuia. Nu au fost raportate victime, însă intervenția pompierilor este în desfășurare
..Citeste mai departe..

Incendiu și în Pleașa

Un alt incendiu a izbucnit noaptea trecută , în jurul orei 01:30, de această dată la o locuință din comuna Bucov, satul Pleașa. La locul indicat au fost mobilizate 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD de la Detașamentul 1 Ploiești. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat la o locuință pe o suprafață totală de aproximativ 150 mp, pompierii reușind să împiedice propagarea focului la vecinătăți, iar apoi au lucrat pentru lichidarea acestuia. 
Din fericire, evenimentul nu a fost soldat cu victime. 
La finalul intervenției, pompierii au stabilit că incendiul a pornit, cel mai probabil, de la jarul sau scânteile prevenite de la o sobă
..Citeste mai departe..

Incendiu asupra a două gospodării din Măgureni!

Seară de coșmar în două gospodării din Măgureni, care au fost cuprinse de flăcări. 
Pentru gestionarea operativă a evenimentului, ISU Prahova a mobilizat forțe si mijloace de la Garda de Intervenție Băicoi, Detașamentul Câmpina și Detașamentul 1 Ploiești, acționând în total 5 autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor SMURD. 
Din informațiile primite până în acest moment, incendiul se manifesta la două locuințe pe o suprafață totală de peste 200 mp. În acest moment, incendiul este localizat, nu mai există pericol de propagare la vecinătăți. 
Echipajul SMURD a asistat două persoane care au suferit atacuri de panică, însă au refuzat transportul la spital. Nu sunt raportate alte victime
..Citeste mai departe..

Accident rutier lângă satul Strejnicu

Un tânăr șofer ar fi pierdut controlul direcției de deplasare într-o curbă și s-a izbit de un alt autoturism! 

Accident rutier și pe Drumul Județean 156, în afara satului Strejnicu. Din primele verificări ale polițiștilor a reieșit faptul că, un tânăr de 26 de ani, care conducea un autoturism pe Drumul Județean 156, în afara satului Strejnicu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare într-o curbă la dreapta, intrând în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 59 de ani. ​
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 59 de ani, care a fost transportat la unitatea medicală, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.
..Citeste mai departe..

Cel puțin 200 de sancțiuni contravenționale aplicate, de polițiștii prahoveni, în perioada 12-14 decembrie

În perioada 12 - 14 decembrie a.c., polițiștii prahoveni au desfășurat activități preventive pe raza întregului județ. 
Astfel, au fost organizate acțiuni punctuale, atât în municipiul Ploiești, dar și în localitățile Albești-Paleologul, Breaza, Bănești, Bucov, Urlați, Bărcănești, Sinaia și pe drumurile naționale din județ, prilej cu care s-a acționat atât pentru pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, cât și pentru impunerea unui climat optim de siguranță rutieră. 
În urma controalelor efectuate au fost legitimate peste 350 de persoane, verificate peste 300 de autovehicule și au fost efectuate 180 de testări cu aparatele etilotest și cu aparatele drugtest
..Citeste mai departe..

1 2 3 4