Accident între două autoturisme în intersecția străzilor Democrației și Lupeni!

Publicat pe 2025-10-14 22:04:12Mihail Marinescu

Încă un accident rutier s-a produs, în Ploiești, în data de 14 octombrie, de data aceasta la intersecția străzilor Democrației și Lupeni. 
Polițiștii sosiți la fața locului au constatat faptul că un bărbat de 75 de ani ar fi condus un autoturism pe strada Lupeni și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 63 de ani, pe strada Democrației. 
În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 63 de ani și a unei femei de 61 de ani, pasageră într-unul dintre vehicule, care au fost preluați de un echipaj al ambulanței și transportați la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. 
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.