1.700 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii prahoveni în cadrul unei campanii europene referitoare la siguranța pe arterele de circulație!

Publicat pe 2025-10-14 10:29:32Mihail Marinescu

În perioada 6–12 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova, împreună cu cei ai formațiunilor rutiere din județ, au desfășurat activități specifice în cadrul campaniei europene „Roadpol safety days – Focus on the Road” (n.r., atâta timp cât campania se desfășoară pe teritoriul României și se adresează românilor, încercați să folosiți limba noastră maternă, nu cea americană) având ca scop creșterea gradului de siguranță rutieră și reducerea numărului de accidente provocate de neatenție la volan. 
Pe durata acțiunii, polițiștii au acționat zilnic pe principalele artere rutiere din județ, pentru combaterea abaterilor comise de conducătorii auto, pietoni și alți participanți la trafic. 
În urma activităților desfășurate au fost aplicate aproximativ 1.700 sancțiuni contravenționale. 
Totodată, au fost constatate 14 infracțiuni, în special pentru conducerea autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice sau conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Polițiștii au intensificat activitățile preventive în zonele cu risc rutier crescut, fiind derulate acțiuni de informare în rândul conducătorilor auto, pietonilor și bicicliștilor privind efectele neatenției, utilizării telefonului mobil și consumului de alcool sau substanțe interzise. 
De asemenea, pe parcursul acțiunilor a fost folosit sistemul „Body Worn Camera”, pentru asigurarea transparenței intervențiilor și documentarea activităților desfășurate. Un exemplu semnificativ este cel din data de 12 octombrie, când un conducător auto a fost depistat la volan cu o alcoolemie de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice. 
Prin aceste activități, polițiștii rutieri continuă să sprijine obiectivul european „Zero Victime pe drumurile publice”, încurajând un comportament responsabil la volan și atenția permanentă în trafic.