Dosar penal întocmit de polițiștii din Breaza pentru comercializarea ilegală a unor produse

Publicat pe 2025-10-09 15:13:31Mihail Marinescu

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Breaza au desfășurat miercuri, 8 octombrie a.c., o acțiune în localitate, având ca obiectiv prevenirea și combaterea faptelor de natură economică, precum și verificarea respectării prevederilor legale privind desfășurarea activităților comerciale. 
În urma verificărilor efectuate la punctul de lucru al unei societăți comerciale au fost identificate expuse spre vânzare mai multe articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, jucării și produse pirotehnice din categoria F1, pentru care nu au fost prezentate documente de proveniență, certificate de conformitate și autorizații legale pentru comercializarea produselor pirotehnice. 
Având în vedere cele constatate, polițiștii au dispus ridicarea, în vederea confiscării, a bunurilor menționate, în valoare totală de aproximativ 5.800 de lei.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similar și de comercializare, de către persoane neautorizate, a articolelor pirotehnice din categoria F1.