IPJ Prahova: „Scoate violența din anonimat”
Publicat pe 2025-09-25 13:59:24 | Mihail Marinescu |

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară, împreună cu Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și Poliția orașului Băicoi, s-au aflat alături de elevii Liceului Tehnologic „Constantin Cantacuzino” într-o acțiune care a transformat prevenția într-o experiență vie și interactivă.
Evenimentul a marcat debutul implementării Proiectului Național „Scoate violența școlară din anonimat!”, desfășurat în cadrul Campaniei „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”, parte din Planul Național de Combatere a Violenței Școlare.
Proiectul, inițiat de Direcția Siguranța Școlară în parteneriat cu Corpul Național al Polițiștilor, Asociația Happy Mind și Fundația Neuroatipic, urmărește transformarea școlii într-un spațiu sigur și prietenos, oferind protecție, sprijin și încredere elevilor.
Prin activități interactive, aproximativ 320 de elevi și 20 de cadre didactice au fost informați despre importanța siguranței în mediul școlar, consecințele fenomenelor negative asupra dezvoltării psihologice și climatul educațional.
Elevii au învățat despre prevenirea infracțiunilor comise cu violență, combaterea delicvenței juvenile și a infracționalității în școală, fiind familiarizați cu instrumente utile precum canalul de informare www.sigurantascolara.ro și linia telefonică de suport psihologic SCHOOLHUB.
Au fost prezentate și cele patru ghiduri dedicate prevenirii, gestionării și intervenției în cazurile de bullying, oferind resurse esențiale elevilor, părinților și cadrelor didactice.
Pe lângă activitățile educative, polițiștii au verificat modul de asigurare a pazei și au desfășurat activități specifice în zona adiacentă unității de învățământ, legitimând 21 de persoane și verificând doi agenți economici pentru respectarea normelor legale.
„Ne dorim ca fiecare copil să se simtă protejat și să crească într-o școală în care respectul și siguranța sunt norme de viață. Prin astfel de proiecte, transformăm prevenția în acțiune concretă și încredere în viitor!”, afirmă IPJ Prahova printr-un comunicat de presă.