Explozie urmată de incendiu, în comuna Blejoi, satul Țânțăreni
Publicat pe 2025-09-25 14:46:52 | Mihail Marinescu |

ISU Prahova anunță că, în această dimineață de 25 septembrie, în satul Tătărani, a avut loc o explozie urmată de un incendiu într-o locuință.
Pentru gestionarea operativă a evenimentului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă (cu medic).
Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 10 mp, afectând materiale textile și mobilier.
Acesta este lichidat.
Victima este o femeie în vârstă de 72 ani, care a suferit arsuri de gradul II la nivelul feței și a membrelor superioare, pe cca. 12% din suprafața corporală. Primește îngrijiri de la echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă și va fi transportată la spital.
A fost vorba despre o explozie produsă în urma unei acumulări de gaze, urmată de un incendiu pe care pompierii l-au lichidat în cel mai scurt timp, fiind vorba despre degajări de fum de la materiale textile și mase plastice care se regăseau în încăperea afectată.