Fetiță de 12 anișori, acroșată de un autoturism în Ploiești, în timp ce traversa strada
Publicat pe 2025-09-24 20:50:41 | Mihail Marinescu |

Conducătorul a fugit de la locul accidentului, dar a fost, după scurt timp, prins de către polițiști
O fetiță de 12 anișori a fost acroșată, în timp ce traversa strada „Neagoe Basarab”, din Ploiești, de către un autoturism, care, însă, nu a oprit și a plecat de la locul accidentului.
Evenimentul având loc în dimineața zilei de miercuri, 24 septembrie, ne anunță IPJ Prahova.
În urma evenimentului, minora a suferit vătămări corporale și a fost transportată la spital pentru investigații medicale de specialitate.
Conducătorul auto avea să fie depistat în scurt timp, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 29 de ani.
În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
Recomandări pentru conducătorii auto:
Inspectoratul Județean de Poliție Prahova reamintește că părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție constituie infracțiune și se pedepsește conform legii penale.
Respectarea acestor reguli nu doar că salvează vieți, dar și protejează conducătorii auto de consecințe penale grave.