Intervenție a pompierilor prahoveni la un accident rutier produs pe A3
Publicat pe 2025-09-24 10:34:25 | Mihail Marinescu |
Pompierii militari din cadrul Detașamentului 2 Ploiești intervin, în acest moment al zilei de 24 septembrie, pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor și pentru acordarea primului ajutor calificat în cazul producerii unui accident rutier pe Autostrada A3, sensul spre București, la km 47.
La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o descarcerare, o autospecială de primă intervenție și comandă și un echipaj de prim ajutor SMURD.
În sprijin acționează și două ambulanțe SAJ Prahova.
În evenimentul rutier au fost implicate un autotren încărcat cu pietriș și un autoturism, cu un total de tre ocupanți, bărbați, cu vârste cuprinse între 30-45 ani, care au suferit diverse traumatisme, fiind asistați la fața locului de către echipajele SMURD și SAJ Prahova.
Toate victimele se află în stare de conștiență.
Toate cele trei victime au fost transportate la UPU Ploiești, cu ambulanțele SMURD și SAJ.