IPJ Prahova: „MAI presus de jurământ, uniforma a însemnat azi o viață salvată”
Publicat pe 2025-09-14 21:35:40 | Mihail Marinescu |

O fată de 16 ani a vrut să-și pună capăt zilelor prin a se arunca de la etajul unei parcări supraetajate din Ploiești!
Ea a fost salvată de polițiști de la Secția nr. 1 și de un jandarm din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab"
"Astăzi, o zi care părea obișnuită de lucru s-a transformat, în câteva clipe, într-una dintre cele mai importante misiuni din viața unor oameni în uniformă", își începe IPJ Prahova un comunicat prin care anunță că doi polițiști și un jandarm au reușit să salveze o fată de 16 ani ce își arătase inteția să se sinucidă.
În jurul orei 15:10, prin apel la 112, a fost semnalat faptul că o adolescentă de 16 ani se afla în pericol de a-și pune capăt vieții, într-o parcare supraetajată din municipiul Ploiești.
În jurul orei 15:10, prin apel la 112, a fost semnalat faptul că o adolescentă de 16 ani se afla în pericol de a-și pune capăt vieții, într-o parcare supraetajată din municipiul Ploiești.
La fața locului au ajuns de urgență agenții de poliție Rusoiu Cosmin și Păun Alberto, din cadrul Secției nr. 1 Poliție Ploiești, sprijiniți de plutonier adjutant-șef Rădoi Adrian, din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab“ Ploiești.
Tânăra se afla pe marginea pervazului, pregătită să facă un pas care i-ar fi curmat viața.
În acele momente de tensiune, polițiștii au găsit puterea și curajul de a acționa. Cu vorbe calde, cu răbdare și cu suflet, au reușit să o facă să ezite.
În acele clipe de luptă contra cronometru, jandarmul din cadrul Grupării Mobile Ploiești a reușit să se apropie discret de tânără, care părea că nu vrea să renunțe la gestul extrem, până când a reușit să o tragă de pe marginea balustradei și să o readucă în zona de siguranță.
„A fost cea mai grea intervenție din viața mea și recunosc că mi-au dat lacrimile la final. Am o fată de vârsta ei și am stat tot timpul cu teama că se va arunca. Cred că aș fi avut toată viața pe conștiință imaginea acestei tragedii. Dar, slavă Domnului, că s-a terminat cu bine“, a declarat plutonier adjutant-șef Adrian Rădoi.
Un gest de câteva secunde, dar care a însemnat enorm: o viață salvată.
Echipajul medical sosit ulterior i-a oferit îngrijiri, iar tânăra a fost transportată la spital, unde se află sub supraveghere.
„Astăzi, trei colegi nu doar și-au făcut datoria. Astăzi, trei oameni au arătat că, dincolo de uniformă, există inimă, empatie și curaj.
Astăzi, o fată are încă o șansă la viață.
Inspectoratul de Poliție Județean Prahova și Gruparea de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab“ Ploiești le mulțumesc colegilor noștri pentru că au demonstrat, încă o dată, că misiunea lor nu înseamnă doar lege și ordine, ci și protejarea celor mai fragile destine", se declară într-un comunicat de presă emis de către IPJ Prahova.