20 de contravenții aplicate pietonilor care nu au traversat regulamentar strada!
Publicat pe 2025-09-10 11:57:45 | Mihail Marinescu |

În cursul zilei de marți, 9 septembrie, polițiștii rutieri prahoveni, sprijiniți de cei din cadrul Poliției Locale, au desfășurat o acțiune preventivă în mediul urban, având ca obiectiv principal reducerea riscului rutier și consolidarea unui climat de siguranță pentru toți participanții la trafic.
Demersul s-a concentrat pe combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, respectiv traversarea neregulamentară a pietonilor și abaterile bicicliștilor, abordarea fiind una preventivă, menită să atragă atenția asupra riscurilor și să încurajeze respectarea regulilor de circulație, nu să pună accentul pe sancțiuni, anunță IPJ Prahova.
În urma activităților desfășurate au fost constatate 22 de contravenții la regimul circulației, prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002. Dintre acestea, 20 au fost aplicate pietonilor care au traversat neregulamentar, iar două pentru alte abateri, valoarea totală a sancțiunilor ridicându-se la aproximativ 3.500 de lei.
Aceste rezultate reflectă faptul că un număr semnificativ de participanți la trafic nu au respectat legislația rutieră, punându-și în pericol propria siguranță și pe cea a celorlalți.
„Reamintim cetățenilor că respectarea regulilor rutiere nu este doar o obligație legală, ci și o condiție esențială pentru siguranța fiecăruia dintre noi.
Pietonii trebuie să traverseze doar pe trecerile marcate și semnalizate corespunzător, bicicliștii sunt obligați să circule responsabil și vizibil, iar conducătorii auto trebuie să acorde prioritate pietonilor aflați în traversare pe trecerile semnalizate.
Aceste reguli simple pot face diferența între un drum parcurs în siguranță și un eveniment rutier cu urmări grave”, atrag atenția polițiștii într-un comunicat emis de către IPJ Prahova.
PS:
Bine ar fi ca un climat de liniște să existe în Ploiești și în ce privește buna conviețuire între cetățeni, să existe respect, nu să fie numai controale în traficul rutier.
De exemplu, aseară, până târziu în noapte, întreg cartierul Ienăchiță Văcărescu a avut parte de bocete, urlete, gemete specifice unei anumite etnii, că se apucară niște unii să urle ca disperații în microfonul stației de amplificare!
Ca ce chestie să fim deranjați tot timpul de așa ceva?
Ca ce chestie să fim obligați să ascultăm bocetele lor?
Bocește, măi, pentru tine acolo, dar nu ne obliga pe noi să-ți ascultăm preferințele „muzicale”.
Unde sunt patrulele Poliției ca să ia atitudine? De ce nu se mai patrulează prin cartierele Ploieștiului?