Incendiu de vegetație uscată în Urlați
Publicat pe 2025-08-27 21:59:01 | Mihail Marinescu |

Pompierii Detașamentului Mizil, precum și cei din cadrul Gărzii de Intervenție Urlați acționează, în seara de 26 august, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată produs pe raza orașului Urlați, cartier Schiau.
Pentru gestionarea operativă a evenimentului au fost mobilizate 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenție și comandă.
Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de cca. 100 ha, la vegetație uscată înaltă, lăstăriș și mărăciniș.
Pompierii au acționat timp de 4 ore pentru localizarea și lichidarea incendiului, acest demers fiind îngreunat de prezența vântului puternic și a reliefului accidentat, spune ISU Prahova.
Deoarece focul se propaga cu repeziciune spre zone locuite, s-au luat măsuri pentru protejarea gospodăriilor.
În acest moment, nu mai există pericol de propagare la locuințe și nu sunt înregistrate victime.