Depistați la volan sub influența băuturilor alcoolice
Publicat pe 2025-08-11 12:59:42 | Mihail Marinescu |

* Polițiștii din cadrul Secției nr.4 de Poliție Ploiești, în urma verificărilor efectuate asupa unui autoturism oprit pentru control sâmbătă, 9 august, au depistat că respectivul conducător auto, în persoana unui bărbat de 66 de ani, din municipiul Ploiești, emana halenă alcoolică!
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
* Tot sub influența alcoolului a fost depistat, de către polițiști, și un conducător auto (56 de ani) ce circula pe DN1, în Breaza, duminică, 10 august.
Testul cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.