Campania națională „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite!”
Publicat pe 2025-08-04 16:04:04 | Mihail Marinescu |

Biroul Siguranță Școlară din cadrul I.P.J. Prahova a inițiat o serie de activități educative în cadrul campaniei naționale „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite!”
Printr-un comunicat de presă, IPJ Prahova anunță că această Campanie are ca scop creșterea gradului de conștientizare a riscurilor asociate vacanței de vară și a influenței grupului de prieteni asupra comportamentelor elevilor.
Prevenirea violenței școlare, a abuzului, a neglijării, a exploatării, a traficului de minori și a pornografiei infantile în rândul copiilor și tinerilor, cu accent pe promovarea drepturilor și responsabilităților acestora în funcție de vârstă, reprezintă obiectivul principal al campaniei.
Astfel, în data de 1 august a.c., polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, au desfășurat activități educative în localitatea Breaza, județul Prahova.
Copiii participanți la școala de vară organizată în tinda bisericii din localitate s-au bucurat de prezența polițiștilor prahoveni în mijlocul lor. Temele propuse în cadrul campaniei au fost adaptate vârstei participanților și au inclus: prevenirea consumului de substanțe interzise, conștientizarea riscurilor și a consecințelor comportamentelor negative, precum și promovarea siguranței rutiere.
Aproximativ 200 de copii au fost implicați în activități interactive, primind informații esențiale pentru a se bucura de o vacanță în siguranță.
Activitățile vor continua și în perioada următoare, fiind parte din efortul comun de a construi un mediu mai sigur pentru copii și adolescenți, ne anunță IPJ Prahova.