Trei autoturisme implicate într-un accident rutier în Boldești-Scăeni
Publicat pe 2025-08-06 10:19:25 | Mihail Marinescu |

Accident rutier produs la ceas de seară, 5 august, pe Drumul Național 1A, în orașul Boldești-Scăeni, în care au fost implicate trei autoturisme.
Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că un bărbat de 56 de ani ar fi condus un autoturism pe DN1A și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 49 de ani, ulterior și cu un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani.
În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea a conducătoarei auto de 49 de ani și a unui bărbat de 52 de ani, pasager în unul dintre autovehicule, care au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Traficul rutier este restricționat pe sensul de mers către Brașov, fiind dirijat alternativ de polițiștii rutieri.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului și dispunerea măsurilor legale ce se impun, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.