Bătaie în Ploiești, pe strada Albăstrelelor, între mai mulți bărbați!
Publicat pe 2025-08-01 14:56:03 | Mihail Marinescu |

UPDATE:
În urma probatoriului administrat, față de șase persoane cu vârstele cuprinse între 15-41 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice.

ȘTIREA INIȚIALĂ:
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați miercuri seara, 30 iulie a.c., în jurul orei 20:30, cu privire la un conflict izbucnit între mai multe persoane, pe strada Albăstrelelor din municipiu.
La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje de poliție, sprijinite de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și de jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova, în vederea aplanării situației și prevenirii escaladării violenței.
Din primele verificări efectuate a reieșit că între mai multe persoane ar fi izbucnit un conflict verbal.
Ulterior, conflictul ar fi degenerat, iar doi bărbați ar fi agresat fizic trei persoane, folosind un obiect tăietor-înțepător.
Victimele au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Persoanele bănuite de comiterea faptelor au fost identificate și depistate în scurt timp de polițiști, fiind vorba despre doi bărbați din municipiul Ploiești.
Totodată, mai multe persoane implicate în conflict au fost conduse la sediul unității de poliție pentru audieri.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii incidentului și dispunerii măsurilor legale ce se impun.