Măsuri de siguranță pentru voluntarii care intervin în zonele afectate de inundații
Publicat pe 2025-08-01 14:46:44 | Mihail Marinescu |

Ieri, 31 iulie, un voluntar a acuzat o problemă medicală!
Într-un comunicat ala celor de la IGSU se afirmă că autoritățile mulțumesc tuturor voluntarilor care au ales să se implice în sprijinirea comunităților afectate de inundații.
„Solidaritatea și disponibilitatea de a oferi ajutor în astfel de momente dificile sunt un exemplu de responsabilitate civică și de implicare autentică.
Prezența voluntarilor în teren este un real sprijin pentru autoritățile implicate în gestionarea situației.
Pentru ca intervențiile să se desfășoare în condiții de siguranță maximă este obligatoriu ca toți voluntarii care sosesc în zonă să se înregistreze, în prealabil, la punctul de comandă din Broșteni.
Doar în urma acestui proces de înregistrare și coordonare li se vor atribui zone clare de intervenție.
Această măsură este una strict preventivă, luată în contextul în care zona afectată prezintă numeroase pericole: teren instabil, curenți de apă imprevizibili, dar și prezența utilajelor de mare capacitate care intervin constant.
Intervențiile necoordonate pot pune în pericol atât viața voluntarilor, cât și buna desfășurare a operațiunilor de salvare și refacere”, se declară în comunicatul respectiv.
De asemenea, se subliniază faptul că această măsură nu limitează participarea voluntarilor, ci are ca scop protejarea integrității lor fizice.
„De altfel, în cursul zilei de ieri, un voluntar a suferit o problemă medicală, necesitând intervenția echipelor de salvare și transportul de urgență la spital.
Autoritățile fac apel la responsabilitate și cooperare, astfel încât efortul comun să rămână eficient, organizat și – mai presus de toate – sigur pentru toți cei implicați”, se arată în finalul comunicatului IGSU.
PS:
Dar Franța de ce nu ajută, acum, România tot la fel cum România, prin pompieri, a ajutat Franța în ce privește incendiile de vegetație?
Când alte state au probleme, imediat se duce românul să ajute, dar când România are probleme nimeni nu vine în sprijin!
Ce înseamnă asta?
Înseamnă că ar trebui să nu mai fim atât de slugarnici față de străini și să le răspundem cu aceeași monedă!