Depistați, la volan, sub influența băuturilor alcoolice!

Publicat pe 2025-07-31 13:19:42Mihail Marinescu

* În Azuga! 
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Azuga aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Independenței din oraș, în noaptea de 31 iulie a.c, în jurul orei 00:10, au oprit pentru control un autoturism și au constatat că respectivul conducător auto (45 de ani, din București) emana halenă alcoolică. 
Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, testul indicând valoarea de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

* În Câmpina! Și băut și fără permis de conducere! 
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Sondei din municipiu, în noaptea de 31 iulie a.c, în jurul orei 02:30, au depistat că un conducător auto (51 de ani, din Poiana Câmpina) se afla și sub influența alcoolului, dar și că nu poseda permis pentru nicio categorie de vehicule! Testul cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 
În urma probatoriului administrat față de acesta, s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri. 
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul ar fi fost sustras de pe raza municipiului. 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și furt în scop de folosință.